M-am născut în satul Nandra, la 15 km de Luduş, jud. Mureş, la 18 februarie 1955. Mama susţinea că am venit pe lume în 17 februarie, ceea ce este posibil, înregistrarea naşterii făcându-se doar a doua zi, în 18 februarie. Satul meu natal – Nandra – nu poartă în nume „sunetele lacrimei”, ca Lancrămul lui Lucian Blaga, ci „sunetul mândriei”, năndrenii fiind oameni foarte mândri...

