Anexa 8: Opinii despre Ilie Rad

A

 

         Nu cred că am scris despre cărţile lui Ilie  Rad,  timişorean  odinioară,  azi  personaj de vårf al publicisticii, dar şi al istoriei literare. Personaj de vårf, prin stilul de a se apropia de autorii “inactuali”, uitaţi de cercetătorii,  de  editorii,  de  liderii  instituţiilor culturale.  Inactuali  sau  contradictorii?

          Ştefan J. Fay este adus în actualitate de Ilie Rad prin  două  volume,  unul  de  dialoguri  şi  unul, masiv,  De amicitia. Scrisori de la Ştefan J.  Fay.  Ştefan  J.  Fay e unul dintre personajele  substanţiale nu doar ale scrisului, ci şi ale istoriei naţionale. Descendent dintr-o aristocraţie maghiară de rang înalt, tatăl lui Ştefan J. Fay devine, după 1919, un filoromån de seamă, iar Ştefan J. Fay rămåne între personajele mari ale anilor douăzeci, treizeci. Mircea Vulcănescu va fi unul dintre apropiaţii săi. Un volum de memorialistică, Sokrateion, ne poate atrage atenţia asupra locului pe care Ştefan J. Fay îl are în epocă, dar şi despre devotamentul cu care îşi urmăreşte iluştrii contemporani. “Ȋn 1980, fiicele lui Mircea Vulcănescu, Sandra de Hillerin şi Marioara Vulcănescu – m-au rugat să pun pe hårtie amintirile pe care le am despre tatăl lor”, explică Ştefan J. Fay în argumentul cărţii.

         Fusese încercat în anii cincizeci de fascinaţia scrisului şi pătrunde în lumea literară cu cåteva cărţi realist-socialiste, care displac chiar oficialilor, aşa că se va retrage, pentru o vreme, din viaţa literară. Revine cu volume în care încearcă a numi impozantul arbore genealogic.

         După 1990 tipăreşte numitul Sokrateion şi e abordat cu graţie, cu insistenţă, cu har jurnalistic de Ilie Rad, care devine confidentul, grefierul, prietenul său. E una dintre miraculoasele întålniri care lasă urme – care învie un mare personaj. Şi care atrage atenţia asupra unui investigator necesar. Asupra unui editor necesar, odată cu apariţia celor trei volume ale ediţiei Agårbiceanu. Ediţia Pienescu lăsase la o parte pagini indezirabile atunci, iar Ilie Rad adună tot ce se putea aşeza în paginile unei ediţii masive. Din nou necesare. Aşa cum necesar e dialogul cu Ion Brad. Şi mai necesare ni se par Ȋnsemnările unui om de rånd. Pagini de jurnal şi memorii (1965-1969, 1971 -1974) de Mihai Beniuc, ediţie cu un Cuvånt înainte al lui V. Fanache. E o “ediţie îngrijită, prefaţă, notă asupra ediţiei, note şi comentarii, indice de nume de Ilie Rad“. […]

        Cărţile lui Ilie Rad ne ajută să ne apropiem de o literatură de care, cred, ne despărţim prea repede.

                                                                                                                                       CORNEL UNGUREANU

(în Orizont, an XXVIII, nr. 8 (1612), aug. 2016, p. 2)

 

“Fără ştirea mea, domnul profesor Ilie Rad, de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (Secţia Jurnalism) din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, a avut generoasa idee de a propune unui student al Domniei Sale să-şi alcătuiască lucrarea de licenţă editând o culegere de interviuri ale subsem- natului. Iniţiativa domnului profesor Rad m-a mişcat, fireşte, chiar dacă o notă de melancolie era inevitabilă. A deveni subiect al unei teze de absolvire a facultăţii poate fi, în definitiv, semnul unei prime alunecări spre postumitate… Ulterior, când l-am cunoscut personal pe profesorul clujean, m-am mai liniştit: nimic solemn, nimic retoric, nimic idolatru în felul său de a fi. Era vorba doar de o superioară cordialitate şi de o subtilă decizie pedagogică: dincolo de subiectele „muzeale“ propuse, de obicei, studenţilor, o orientare vie către contemporaneitate, către teme şi oameni din ambianţa cotidiană nu poate fi decât fertilă.”

Andrei Pleşu

(din Prefata volumului Din vorbă-n vorbă, Humanitas, Bucuresti, 2013)

“Scriitor, critic şi istoric literar, profesor la Departamentul de Jurnalistică al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj–Napoca, Ilie Rad duce o campanie de lungă durată pentru profesionalizarea presei româneşti. Şi, după cum se ştie, don Quijote este întotdeauna cel care învinge (fie şi peste cinci sute de ani). ”

 (Alex Stefanescu, in Romania literara, nr. 8, 2011)

“Ea dovedeşte, fără nicio îndoială pentru mine, că eşti un om cu totul aparte”.

(Iorgu Iordan, 20 I 1980)

“Mă bucură de asemenea satisfacţia d-tale în legătură cu munca didactică. Ea dovedeşte că eşt pasionat, în sensul frumos al termenului, că, adică, vezi în activitatea de dascăl nu o meserie, ci o menire, izvorâtă dintr-o necesitate. Se întâmplă asta foarte rar astăzi”.

(Iorgu Iordan, 17 IX 1980)

“ […] îmi plăcea, în primul rând, seriozitatea cu care apreciai sau judecai oamenii şi lucrurile la care te refereai. Se adăuga la aceasta informaţia, surprinzător de bogată, dată fiind vârsta d-tale şi ca om, şi ca cercetător. Aş putea să adaug şi alte calităţi.

[…] admir – acesta-i termenul potrivit – spiritul critic al d-tale, atât de rar astăzi, şi nu numai la tineri.”

(Iorgu Iordan, 9 XII 1980)

“Mai presus îţi mulţumnesc pentrru această osteneală pe care ţi-o dai pentru activitatea de artă în general, preocupare de prestigiu, fireşte, şi pe care D-ta cred că o faci cu o frumoasă înţelegere.”

(Ion Jalea, 20 VI 1982)

“Mi-am dat seama cât elan şi cât entuziasm pentru cultura aveţi voi tinerii, şi în special D-ta, în care mi-am pus cele mai mari speranţe.”

(Edgar Papu, 25 I 1978)

”În orice caz, îmi pare bine că m-ai provocat la o discuţie, ceea ce arată că eşti un spirit fecund, cu mari posibilităţi de-a te realiza în cultură.”

(Edgar Papu, 25 I 1978)

”E nevoie, în lume, de oameni ca d-ta. Fără vreun orgoliu, dar cu un sentiment hotărât şi curajos al datoriei d-tale de viaţă, trebuie să-ţi impui în societatea şi în cultura noastră românească un cuvânt autoritar şi o conştiinţă prezentă.”

(Ion Zamfirescu, 5 VII 1979)

” Îl apreciez mult pentru inteligenţa critică, tenacitatea, hărnicia şi destoinicia deosebite, dar şi pentru onestitatea profesională şi de caracter – tot lucruri mai mult rare azi. S-a afirmat în facultate în diverse moduri, dar mai ales ca cercetător şi critic, publicând prin reviste şi, desigur, în Echinox, organizând apoi nişte extrem de reuşite conferinţe în ciclul “Mărturia unei generaţii”, cu invitaţi de marcă din Bucureşti. De asemenea, s-a distins ca un element de bune speranţe în activitatea universitară. Văd în el un cercetător şi un critic de frumoase perspective, cu condiţia să aibă climatul, mediul, stimulii umani necesari etc.”

(Mircea Zaciu, 30 VIII 1979)

”Mi-a făcut plăcere să văd că ai esenţialul pentru un început de carieră: bucuria.”

(Constantin Noica, 6 X 1980)

” Ai deschideri culturale atât de bune, încât vei putea recupera ce ai pierdut în anii celei dintâi tinereţi.”

(Constantin Noica, 16 XII 1980)

” Ştiţi să apreciaţi şi să vă exprimaţi elegant şi concis – deşi transant – aprecierile literare.”

(Eugenia Tudor Anton, 17 VII 1980)

”Se mişcă firesc în lumea ideilor […] Frecventează zone superioare ale gândirii, receptează şi decantează valori, vrea să pătrundă adânc sensurile, deşi nu se exprimă deloc ostentativ.”

(Col. Gheorghe Bejancu, 5 XII 1978)

 „Ilie Rad lasă astăzi asupra lumii literare un „încântec sau descântec”, cum ar zice frumos Heliade Rădulescu, adică ne întinde, grațios și cuviincios, câteva frânturi din sufletul său generos. Ilie vine dintr-o lume sublimă, a omeniei și adevărului, a candorii și dreptății, a profundei înțelegeri și armonii. El interpretează lumea înconjurătoare cu o căldură umană unică și cu ochi mirați în fața noului, cu extazul eternului călător.” (Acad. Ioan-Aurel Pop)

“Pasiunea sa de arhivar implicat, adică de intelectual dornic să parcurgă evenimente culturale prin intermediul marilor biblioteci (în care îşi face veacul cu sârg de la debutul din Tribuna, din 1976, încoace) şi prin experienţă proprie de peregrin în căutare de urme mirabile, deopotrivă. Cărţile de până acum (Peregrin prin Europa. File de jurnal, 1998, Memorialistica de război în literatura română, 1999, Stilistică şi mass-media, 1999), precum şi asiduele colaborări la revistele literare, la dicţionare şi volume colective îi probează nu doar hărnicia şi ne-starea, nici ele de rând, cât acea dorinţă febrilă de situare în miezul lucrurilor care merită să fie consemnate. La fel se comportă şi în relaţiile personale: întâmplător, ştiu cât de corect şi prompt este în vasta corespondenţă pe care o întreţine cu o dăruire cu totul rară azi, atenţia cu care îi înconjoară pe cei pe care şi-i socoteşte prieteni…

Ilie Rad, ardelean fiind, duce gândul până la capăt, asemeni lui Arune Pumnul în descrierea lui Blaga.””

(Irina Petra, 2003)

Din Preambulul prefeței, relev întâietatea lui Ilie Rad, pe când era încă student (de! „păcatele tinereților”!), în „înfierarea”, avant la lettre, într-o „anumită parte a presei” și la radio, a „limbii de lemn” (nenumite încă astfel) a ședințelor (și, de fapt, a documentelor de partid și a activiștilor), de la sfârșitul anilor ’70. Așa reușeau, surprinzător pentru acea dată, „să lupte cu inerția” tânărul autor și mediile, deopotrivă de curajoase, care i-au găzduit textul. Text promițător, care semnalează, pentru prima dată la noi, numeroase trăsături ale limbii de lemn, pe care le regăsim discutate în actualele contribuții și care îl legitimează pe deplin pe Ilie Rad, ca organizator al simpozionului menționat și coordonator al volumului de față.”

 

Ioana Vintila-Radulescu

“Scriitor, critic şi istoric literar, profesor la Departamentul de Jurnalistică al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj–Napoca, Ilie Rad duce o campanie de lungă durată pentru profesionalizarea presei româneşti. Şi, după cum se ştie, don Quijote este întotdeauna cel care învinge (fie şi peste cinci sute de ani). ”

„Ilie Rad este un Don Quijote al jurnalismului. Scriitor, critic şi istoric literar, profesor la Departamentul de Jurnalistică al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, el duce o campanie de lungă durată, pentru profesionalizarea presei româneşti. Şi, după cum se ştie, Don Quijote este întotdeauna cel care învinge (fie şi peste cinci sute de ani!)” (România literară, nr. 8, 2011).

„Profesorul Ilie Rad a împlinit recent 60 de ani. Dintre aceştia, cu o mică excepţie de trei ani, cât a funcţionat ca profesor la Timişoara, toţi au fost închinaţi Clujului. Şi nu oricum, ci ca profesor, cercetător, editor de publicaţii pentru profesori, expert în jurnalism şi comunicare, organizator de simpozioane naţionale şi internaţionale, autor de memoriale de călătorii, conducător de doctorat, preşedinte al Asociaţiei Române de Istoria Presei etc. Adică unul dintre oamenii care s-au aflat mereu in medias res, în mijlocul acţiunilor dedicate culturii, ştiinţei, literaturii acestei capitale culturale de primă mână, cu a cărei viaţă s-a identificat până la dăruire.”

Mircea Popa

(Făclia, 19 februarie 2015)

 (Alex Stefanescu, in Romania literara, nr. 8, 2011)

 

 

“Mărturisesc că acesta este primul meu contact deplin cu o carte a cărturarului clujean universitar, cu o pană neliniștită, harnică, prestigioasă. Până acum, mă mulțumisem doar cu lectura articolelor, interviurilor și memoriilor sale risipite în cele mai importante reviste și gazete românești. Nota bio-bibliografică, publicată în pagina a doua a recentului volum (primit cu o dedicație care mă onorează: „Excelenței Sale, Domnului Ambasador Ion Brad, această carte despre Australia, împreună cu dragostea și prețuirea autorului”) este dovada peremptorie că vasta sa activitate universitară și panoplia largă a operei definesc o personalitate de seamă nu doar a Clujului, ci a mișcării noastre culturale, de interes național, cu benefice răsfrângeri în străinătate. Și, din nou, se dovedește că școala revistei studențești Echinox a contribuit din plin la transformarea studenților în profesori remarcabili în atâtea ramuri ale literelor și culturii noastre.”

                                                                                                                                 Ion Brad

Nu pot să trec însă peste rolul pe care l-a avut în formarea cercetătorului Mihai Cistelican şi a unei şcoli anume, profesorul universitar Ilie Rad, căruia îi datorează atât de mult tinerii foarte puţini istorici ai culturii naţionale.

(Dinu Sararu, Adevarul, 9 aprilie 2021)

„În numărul pe august (al revistei Apostrof, n. ns.), revista reproduce câteva scrisori, din cele 101, adresate de Blaga ultimei lui muze, Elena Daniello. Autorul materialului este Ilie Rad. Scrupulos ca întotdeauna, el însoţeşte textele de note foarte utile. Scrisorile confirmă platonica iubire a poetului pentru Elena.”

Nicolae Manolescu

(România literară, anul LV, nr. 37, 8 sept. 2023, p. 28)

Croit să ducă pe umeri secularele poveri transilvane, voinic ca un țapinar din Apuseni, Ilie Rad, cu profilul lui galic răsăritean, pare făcut anume pentru  lucrurile temeinice, înfăptuite cu răbdare și muncă îndelungată, cu acribie și migală. Un  ardelean get-beget. Un cărturar așezat, atent la  detaliu, atât cât trebuie ca acesta să slujească întregul și să susțină esența și imaginea de ansamblu, fără a le copleși sau ascunde, dar conștient mereu că, într-adevăr, ,,diavolul” se-ascunde în detalii.

Horia Badescu

(Iunie 2024)