Nu cred că am scris despre cărţile lui Ilie Rad, timişorean odinioară, azi personaj de vårf al publicisticii, dar şi al istoriei literare. Personaj de vårf, prin stilul de a se apropia de autorii “inactuali”, uitaţi de cercetătorii, de editorii, de liderii instituţiilor culturale. Inactuali sau contradictorii?
Ştefan J. Fay este adus în actualitate de Ilie Rad prin două volume, unul de dialoguri şi unul, masiv, De amicitia. Scrisori de la Ştefan J. Fay. Ştefan J. Fay e unul dintre personajele substanţiale nu doar ale scrisului, ci şi ale istoriei naţionale. Descendent dintr-o aristocraţie maghiară de rang înalt, tatăl lui Ştefan J. Fay devine, după 1919, un filoromån de seamă, iar Ştefan J. Fay rămåne între personajele mari ale anilor douăzeci, treizeci. Mircea Vulcănescu va fi unul dintre apropiaţii săi. Un volum de memorialistică, Sokrateion, ne poate atrage atenţia asupra locului pe care Ştefan J. Fay îl are în epocă, dar şi despre devotamentul cu care îşi urmăreşte iluştrii contemporani. “Ȋn 1980, fiicele lui Mircea Vulcănescu, Sandra de Hillerin şi Marioara Vulcănescu – m-au rugat să pun pe hårtie amintirile pe care le am despre tatăl lor”, explică Ştefan J. Fay în argumentul cărţii.
Fusese încercat în anii cincizeci de fascinaţia scrisului şi pătrunde în lumea literară cu cåteva cărţi realist-socialiste, care displac chiar oficialilor, aşa că se va retrage, pentru o vreme, din viaţa literară. Revine cu volume în care încearcă a numi impozantul arbore genealogic.
După 1990 tipăreşte numitul Sokrateion şi e abordat cu graţie, cu insistenţă, cu har jurnalistic de Ilie Rad, care devine confidentul, grefierul, prietenul său. E una dintre miraculoasele întålniri care lasă urme – care învie un mare personaj. Şi care atrage atenţia asupra unui investigator necesar. Asupra unui editor necesar, odată cu apariţia celor trei volume ale ediţiei Agårbiceanu. Ediţia Pienescu lăsase la o parte pagini indezirabile atunci, iar Ilie Rad adună tot ce se putea aşeza în paginile unei ediţii masive. Din nou necesare. Aşa cum necesar e dialogul cu Ion Brad. Şi mai necesare ni se par Ȋnsemnările unui om de rånd. Pagini de jurnal şi memorii (1965-1969, 1971 -1974) de Mihai Beniuc, ediţie cu un Cuvånt înainte al lui V. Fanache. E o “ediţie îngrijită, prefaţă, notă asupra ediţiei, note şi comentarii, indice de nume de Ilie Rad“. […]
Cărţile lui Ilie Rad ne ajută să ne apropiem de o literatură de care, cred, ne despărţim prea repede.
CORNEL UNGUREANU
(în Orizont, an XXVIII, nr. 8 (1612), aug. 2016, p. 2)
“Fără ştirea mea, domnul profesor Ilie Rad, de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (Secţia Jurnalism) din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, a avut generoasa idee de a propune unui student al Domniei Sale să-şi alcătuiască lucrarea de licenţă editând o culegere de interviuri ale subsem- natului. Iniţiativa domnului profesor Rad m-a mişcat, fireşte, chiar dacă o notă de melancolie era inevitabilă. A deveni subiect al unei teze de absolvire a facultăţii poate fi, în definitiv, semnul unei prime alunecări spre postumitate… Ulterior, când l-am cunoscut personal pe profesorul clujean, m-am mai liniştit: nimic solemn, nimic retoric, nimic idolatru în felul său de a fi. Era vorba doar de o superioară cordialitate şi de o subtilă decizie pedagogică: dincolo de subiectele „muzeale“ propuse, de obicei, studenţilor, o orientare vie către contemporaneitate, către teme şi oameni din ambianţa cotidiană nu poate fi decât fertilă.”
Andrei Pleşu
(din Prefata volumului Din vorbă-n vorbă, Humanitas, Bucuresti, 2013)
“Scriitor, critic şi istoric literar, profesor la Departamentul de Jurnalistică al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj–Napoca, Ilie Rad duce o campanie de lungă durată pentru profesionalizarea presei româneşti. Şi, după cum se ştie, don Quijote este întotdeauna cel care învinge (fie şi peste cinci sute de ani). ”
(Alex Stefanescu, in Romania literara, nr. 8, 2011)
“Ea dovedeşte, fără nicio îndoială pentru mine, că eşti un om cu totul aparte”.
(Iorgu Iordan, 20 I 1980)
“Mă bucură de asemenea satisfacţia d-tale în legătură cu munca didactică. Ea dovedeşte că eşt pasionat, în sensul frumos al termenului, că, adică, vezi în activitatea de dascăl nu o meserie, ci o menire, izvorâtă dintr-o necesitate. Se întâmplă asta foarte rar astăzi”.
(Iorgu Iordan, 17 IX 1980)
“ […] îmi plăcea, în primul rând, seriozitatea cu care apreciai sau judecai oamenii şi lucrurile la care te refereai. Se adăuga la aceasta informaţia, surprinzător de bogată, dată fiind vârsta d-tale şi ca om, şi ca cercetător. Aş putea să adaug şi alte calităţi.
[…] admir – acesta-i termenul potrivit – spiritul critic al d-tale, atât de rar astăzi, şi nu numai la tineri.”
(Iorgu Iordan, 9 XII 1980)
“Mai presus îţi mulţumnesc pentrru această osteneală pe care ţi-o dai pentru activitatea de artă în general, preocupare de prestigiu, fireşte, şi pe care D-ta cred că o faci cu o frumoasă înţelegere.”
(Ion Jalea, 20 VI 1982)
“Mi-am dat seama cât elan şi cât entuziasm pentru cultura aveţi voi tinerii, şi în special D-ta, în care mi-am pus cele mai mari speranţe.”
(Edgar Papu, 25 I 1978)
”În orice caz, îmi pare bine că m-ai provocat la o discuţie, ceea ce arată că eşti un spirit fecund, cu mari posibilităţi de-a te realiza în cultură.”
(Edgar Papu, 25 I 1978)
”E nevoie, în lume, de oameni ca d-ta. Fără vreun orgoliu, dar cu un sentiment hotărât şi curajos al datoriei d-tale de viaţă, trebuie să-ţi impui în societatea şi în cultura noastră românească un cuvânt autoritar şi o conştiinţă prezentă.”
(Ion Zamfirescu, 5 VII 1979)
” Îl apreciez mult pentru inteligenţa critică, tenacitatea, hărnicia şi destoinicia deosebite, dar şi pentru onestitatea profesională şi de caracter – tot lucruri mai mult rare azi. S-a afirmat în facultate în diverse moduri, dar mai ales ca cercetător şi critic, publicând prin reviste şi, desigur, în Echinox, organizând apoi nişte extrem de reuşite conferinţe în ciclul “Mărturia unei generaţii”, cu invitaţi de marcă din Bucureşti. De asemenea, s-a distins ca un element de bune speranţe în activitatea universitară. Văd în el un cercetător şi un critic de frumoase perspective, cu condiţia să aibă climatul, mediul, stimulii umani necesari etc.”
(Mircea Zaciu, 30 VIII 1979)
”Mi-a făcut plăcere să văd că ai esenţialul pentru un început de carieră: bucuria.”
(Constantin Noica, 6 X 1980)
” Ai deschideri culturale atât de bune, încât vei putea recupera ce ai pierdut în anii celei dintâi tinereţi.”
(Constantin Noica, 16 XII 1980)
” Ştiţi să apreciaţi şi să vă exprimaţi elegant şi concis – deşi transant – aprecierile literare.”
(Eugenia Tudor Anton, 17 VII 1980)
”Se mişcă firesc în lumea ideilor […] Frecventează zone superioare ale gândirii, receptează şi decantează valori, vrea să pătrundă adânc sensurile, deşi nu se exprimă deloc ostentativ.”
(Col. Gheorghe Bejancu, 5 XII 1978)
“Scriitor, critic şi istoric literar, profesor la Departamentul de Jurnalistică al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj–Napoca, Ilie Rad duce o campanie de lungă durată pentru profesionalizarea presei româneşti. Şi, după cum se ştie, don Quijote este întotdeauna cel care învinge (fie şi peste cinci sute de ani). ”
(Alex Stefanescu, in Romania literara, nr. 8, 2011)