Din însemnările unui inspector şcolar: Ţiboc Onisie (Vodas)

Descrierea documentului. Prin bunăvoinţa domnului Ioan Ţiboc, fiu al satului Nandra, am intrat în posesia unui registru, conţinând procese verbale ale inspecţiilor făcute la şcolile din Bichiş, Ozd, Gâmbuţ, Iştihaza şi Nandra de către bunicul său, Onisie Trif (Vodas), care a avut, succesiv, funcţii “în învăţământ şi cultură”, în anii 1953-1962, membru de partid din 1946, fiind şi veteran al Primului Război Mondial.

Registrul este format, de fapt, din trei caiete tip dictando, legate toate trei între coperţile unui dosar de culoare roz, pe care scrie: “Şcoala Elementară Bichiş/ Dosar/ Comitetul de luptă pentru Pace”. Filele nu sunt numerotate, cum se cere la documentele oficiale, astfel că o pagină a fost ruptă (între 29 oct. 1953 şi 29 ian. 1954).

Cele trei caiete conţin 100 de procese verbale (dacă luăm în calcul şi începutul procesului verbal, scris acasă, dar necontinuat pe teren, din 1959), care acoperă o perioadă de 9 ani (din “septembre 21, anu’ 1953, până în “Deţembre 19, anul 1962”). Autorul îşi declina şi funcţia avută (“preşedinte în învăţământ şi cultură”, dar, din 11 februarie 1955, cineva a tăiat cu cerneală neagră peste această funcţie şi a scris doar “membru”). Din 9 martie 1956 este “membru în Comitetul Executiv al Sfatului Popular” din comuna Bichiş, iar din 15 ianuarie 1958, devine “vicepreşedinte (“vicie preşedinte”, cum îşi scrie funcţia) al Comitetului Permanent asupra şcolilor din liga (“de ligie”) Sfatul Popular Bichiş. Pe o adresă din 26 iulie 1961, emisă de Sfatul Popular al Comunei Bichiş, este invitat să facă un coraport, “care să oglindească activitatea Comisiei permanente învăţământ şi cultură”, unde apare în calitate de “preşedintele Comisiei permanente învăţamânt şi cultură”. Pe o felicitare de 1 Mai (nu se precizează anul, dar poate fi din 1958 sau 1959), apare menţiunea “Tov. Ţiboc Onisie, secrt. OB Nandra, întov[ărăşirea]”, ceea ce arată încă o funcţie pe care o avea inspectorul.

Fiecare proces verbal este semnat de învăţătorul sau directorul şcolii vizitate, contrasemnat şi ştampilat de către cineva din conducerea Sfatului Popular al Comunei Bichiş. Uneori se făceau observaţii şi de către inspectorii veniţi de la judeţ. De pildă, procesul verbal anterior, din 21 septembrei 1953, are următoarea rezoluţie: “6.X.953./ Văzut şi toate sesizările vor fi analizate la faţa locului, pentru a se rezolva. Şeful Secţiei de Învăţământ, Inspector, indescifrabil”.

Conţinutul proceselor verbale. Procesele verbale sunt redactate de regulă pe pagina din dreapta, continuarea fiind făcută pe verso. Ele sunt extrem de standardizate: în dreapta sus se scrie “Işpecţia şcoli”, mai jos “oara (ora), apoi urmează titlul “Proces Verbal”, cu formula standard introductivă: “dresat azi, luna februar, anul 1955, prezenţi Ţiboc Onisie, în calitate de preşedinte în învăţământ şi cultură al Şcolii Comuna Bichiş, Raion Luduş, Regiunea Cluj, în calitate de directoară al şcolii primare Comunei Bichiş, cu ocazia işpecţiei şcolii din punct de vedere al curăţăniei”. Numele directorului sau al directoarei prezent/prezente nu este amintit, încât ai impresia că inspectorul însuşi este şi directorul unităţii de învăţământ inspectate.

În cel de-al treilea caiet, se observă un mic progres. Nu se mai scrie “Işpecţia şcolii”, ci “vizita şcolii”, scrisul este parcă mai caligrafic, dar cu aceleaşi greşeli de ortografie şi de punctuaţie. Sunt unele progrese şi la nivel lexical: uloiate devine “motorinate”, apărând în plus cuvântul “ligă”, ortografiat “ligie”:  “asupra şcolilor din ligie Sfatu’ Polular, Comuna Bichiş”.

Problema “curăţăniei” se reduce, în special, la cercetarea pereţilor şi a podelelor. Pereţii sunt adesea afumaţi, din cauza sobelor proaste, a burlanelor sparte etc. Podelele sunt “uloiate” cu motorină. În caietul al treilea, termenul “uloiate” este înlocuit cu “motorinate”, pe care inspectorul ţine să îl explice: “adecă făcute cu motorină, încât niciodată nu le-am găsit mai în regulă ca acuma” (1 oct. 1959, Nandra). Dintre lipsurile cu care se confruntă cele cinci şcoli, cel mai frecvent lipsesc lemnele, dar şi motorina, petrolul pentru lămpi, sticla pentru geamuri, hârtia, plicurile, creta (“care nu se găseşte nici la coperativă”), cerneala roşie (aceasta era preferată de organele puterii!). Este greu să înţelegm cum, pentru câteva bucăţi de cretă sau o clanţă ruptă, trebuia apelat la Sfatul Popular, deşi fiecare şcoală avea o femeie de serviciu, care mătura sălile de clasă, iarna făcea focul etc. Poate era vorba de un centralism excesiv sau de lipsa de initiaţivă a directorului şcolii respective, pe care nimeni nu îl împiedica, însă, să pună mâna pentru rezolvarea unei probleme (un director de şcoală este găsit “dirigând pălantul”). Cu ocazia inspecţiei la Şcolala din Ozd (“februar 4, anul 1956”), tovarăşa învăţătoare i-a declarant că “tovarăşu director idus în pădure după lemne de foc pentru şcoli ca să facă focu să fie cald să îş poată ducie munca la în de plinire după cum nie ciere partidu”.

La Nandra, cât am fost eu elev, femeie de serviciu era Milia lu’ Iuănel. În mod ciudat (o dovadă a vocabularului redus?), clasele sunt considerate “şcoli”, care ar trebui zugrăvite (“Şcoala la păreţi în lipsă de văruit”). La o inspecţie, la Ozd, se constată “în mare lipsă de curăţenie podelele”.

O problemă specială, care îl mai interesa, era dacă în şcoală se află găleată cu apă potabilă şi cană pentru elevi. Apreciază faptul că, la şcoala din Ozd, “elevii şi elevele şcolare au fiecare cană de băut apă, fiind un elev bolnav, care aduce o boală mai mare”.

Dacă în şcoală lipsea ceva mai greu de scris, inspectorul apelează la directorul şcolii, care consemnează el în procesul verbal cerinţa respectivă, fiindcă se vede că e alt scris. Aşa, de pildă, la o şcoală trebuie “un dispozitiv prevăzut cu robinet, pentru apă potabilă, care este absolut necesar în şcoală pentru elevi”. (Ca elev la Nandra, îmi amintesc bine de acest “dispozitiv”, amplasat pe un perete din coridorul şcolii. Noi foloseam pahare personale, din plastic, care se pliau, putând fi uşor puse în ghiozdane).

Trebuie remarcat faptul că inspectorul dovedeşte o mare obiectivitate în tratamentul aplicat şcolilor, lăudând realizările sau semnalând unele lipsuri, indiferent dacă erau şcoli cu predarea în limba maghiară (Bichiş, Ozd, Iştihaza) sau în limba română (Nandra, Gâmbuţ). Nu sesizează niciun fel de probleme entice, rasiste sau şovine, pur şi simplu pentru faptul că acestea nu existau, cele cinci sate trăind într-o convieţuire exemplară (care nu se extindea până la căsătoriile mixte, e adevărat, dar colaborarea şi buna înţelegere erau evidente).

Obiectivitatea de care vorbeam nu îl împiedică să sublinieze, parcă mai apăsat, sub impulsul inimii, unele realizări din şcoala satului natal.

Astfel, la şcoala din Nandra, inspectorul este efectiv încântat de activitatea învăţătorului Aurel Trebici: “Pe tovarăşu’ director, orcând am fost la işpecţia şcolii Satu Nandra, l-am găsit totdeauna la datorie, neprecupăţind timpul, dându-şi tătă silinţa la învăţământul copiilor noştri. Îi învaţă în dragostea pentru patria noastră scumpă şi pentru soţialism, sădind în sufletul lor dragostea adâncă pentru muncitori şi ţărani muncitori […] Tovarăşul învăţătoriu Trebici Aurel a dat mare ajutor în campania agricolă de vară şi primavera, acţiune a Sfatului Popular, cât şi la alte acţiuni obşteşti, dă concursul său. Pentru care oamenii din sat îl iubesc şi îl stimează, urmând pildele şi îndemnurile sale. Este un aprig luptător pentru pace şi soţialism. De doi ani de zile duce intensă muncă de lămurire pentru înfiinţarea unei gospodării colective în satu’ Nandra. Ajută acţiunile coperativei din satul nostru. În cadrul Căminului Cultural duce muncă frumoasă cu tineretul din sat.

Pentu acestea fapte, propun pe tov. Trebici Aurel, director şcolar, pentru a fi evidenţiat în munca lui şi o să arăt şi la raion.” (9 apr. 1956).

Realizările semnalate ale învăţătorului de aici, Aurel Trebici, sunt continuate de succesoarea acestuia, învăţătoarea Lucreţia Răchită (care mi-a fost şi mie învăţătoare). La 30 mai 1961, inspectorul consemnează faptul că “tinăra învăţatoare (cuvântul tinăr e frecvent întâlnit şi în opera lui Ion Agârbiceanu, n. I.R.) îşi dă toată silinţa cu învăţatu’ băieţilor, ca la igzamăn să ştie orce-i întreabă, să iasă bine, să fie şi părinţilor la băieţi mulţumiţ din partea învăţătorului”. Cu ocazia altei inspecţii (“luna Deţembre 15, anul 1962”), constată: “activitatea culturală s-a făcut cu elevii. Elevii sunt disciplinaţi, şi în şcoală, cât şi în afară de şcoală şi şedinţele cu părinţii copiilor s-au ţinut în fiecare lună”.

E de observat în pasajul de mai sus faptul că inspectorul Onisie Trif îi numea pe şcolari (fete şi băeţi, fetele fiind de regulă mai multe decât băieţii), îi numea aşadar “băieţi”. Tot aşa procedase şi Sadoveanu, în cunoscuta lui povestire, Domnu Trandafir: “Când ne învăţa cum să spunem poeziile eroice, vorbea tare şi înalţa în sus braţul drept; când cântam în cor, lovea diapazonul de colţul catedrei, îl ducea repede la urechea dreaptă, şi, încruntând puţin din sprîncene, dădea uşor tonul: laaa ! – iar baieţii răspundeau într-un murmur subţire, şi aşteptau cu ochii aţintiţi la mâna lui, care dintr-odata se înălţa.”

Uneori, de comun acord cu directorul şcolii, inspectorul lua decizii radicale. Astfel, în februarie 1955, din cauza frigului, la şcoala din Nandra “s-a hotărât ca cursurile şcolare să înceapă la data 15 februarie”[1].

Iara 1954-1955 a fost cea mai puternică din istoria României. În unele zone ale ţării, stratul de zăpadă troienită ajungea şi la 5 m înălţime (la nivelul firelor de telegraf). Din acest motiv, şi cursurile şcolii din Nandra au fost suspendate temporar.Foto: Arhiva Agerpres.

La 5 martie 1959, la Şcoala din Gâmbuţ, “din cauză de boală pojar, on număr de 24 băieţi şcolari, s-a oprit învăţământul”.

         Altă imagine, din Bucureşti, din iarna anului 1954-1955. Foto: Arhiva Agerpres.

În perioada respectivă, şcoala românească nu putea fi decât una foarte politizată, încât nici şcolile din “liga” Bichiş nu făceau excepţie. La “octobre 28, anu’ 1953”, directoarea şcolii din Iştihaza l-a informat pe inspector: “Prelucrez zilnic lozincile pentru FDP.” (Frontul Democraţiei Populare a fost o structură politică, între 1948-1965, reunind organizaţii democratice, precum Frontul Plugarilor, M.A.D.O.Sz., organizaţiile de sindicat, tineret, femei etc., prin intermediul căreia Partidul Muncitoresc Român a participat la alegeri.) În unele clase vizitate vede lozinci “frumoase”, ca “Noi luptăm pentru Pace!”, la multe inspecţii a putut constata predarea limbii ruse, pavoazarea sălii pentru a marca ziua de 7 Noiembrie. Exista un Punct de Agitaţie, învăţatorii se implicau în campaniile agricole, în lămurirea ţăranilor pentru a intra în tovărăşii, iar ulterior în GAC-uri, se punea bază pe lichidarea analfabetismului etc., iar multiculturalismul etnic şi lingvistic făcea casă bună cu politica partidului.

Unele nereguli din şcoală puteau fi cauzate de diverse activităţi, care se făceau în şcoală. Astfel, la 5 martie 1959, inspectorul găseşte şcoala din Gâmbuţ murdară, “din cauza petrolului şi fiind adunare generală în legătură cu tovărăşia” (în anii 1958-59, în satele comunei Bichiş au fost organizate tovărăşiile, ca forme premergătoare ale GAC-urilor, viitoarele CAP-uri). La Iştihaza, avusese loc “adunare generală cu poporu’ din sat, ca să dărâme şcoala şi să facă o şcoală nouă, fiind foarte slabă şcoala şi veche” (cu ocazia unei vizite anterioare, inspectorul consemna faptul că un perete al şcolii s-a “hâit”, adică s-a dărâmat).

Deşi şcoala îl interesa, cum am văzut, doar “din punct de vedere al curăţaniei”, inspectorul asistă şi la cel puţin o oră şi consemnează riguros materia predată: citire, geografie, istorie, algebră etc. La o “oară” de istorie se preda “modul cum trăiau muncitorii în trecut şi ţaranii în trecut”. La şcolile cu clase gimnaziale se preda şi limba rusă. Directoarea din Bichiş, de pildă, “preda lecţiile la băieţii şcolari din toată ştiinţa şi cu drag şi cu vorbe bune şi în limba rusă, şi în limba maghiară, şi în limba română”. La Ozd prinde o lecţie despre “soţietatea soţialistă”.

Ori de câte ori sesizează anumite lipsuri, inspectorul se adresează Sfatului Popular al Comunei Bichiş, pentru a le rezolva, invocând instanţa supremă, Partidul: “ca pe viitor să ne putem duce munca la îndeplinire, precum ne cere Partidul” (31 mai 1957) sau “să ne putem duce munca la îndeplinire, pe cum ne cere partidu”.  Uneori are chiar un ton ameninţător, dacă nu sunt rezolvate cele semnalate: ”suntem siliţ a arăta mai sus” (17 apr. 1957).

La şcoala din Ozd constată existenţa a trei analfabeţi din rândul “romilor, care au plecat la Târnăveni, la fabrică” (este curioasă folosirea, în spirit vizionar,  a termenului de rom pentru ţigan!).

Cu ocazia inspecţiei şcolii din Nnadra, învăţatorul (Aurel Trebici) tocmai sosise de la Universitate, “unde a fost şi a depus examenul de stat”, reluându-şi imediat activitatea la şcoală. La Gâmbuţ, femeia de serviciu este nemulţumită de salariul de 80 de lei pe lună. La Nandra, altă situaţie: “Omul de serviciu, fiind bătrân, peste 60 de ani, nu a vrut să plece la pădure cu săniile după lemne, din care cauză căruţaşilor li s-a dat lemne slabe şi lipsă la metraj, aşa că s-a adus, în loc de 2 metri, numai 11/5 metri” (11 febr. 1955). Dar aici constată şi un fapt pozitiv: “Cu privire la sămânţări, copiii şcolari au la casa lor lăduţă cu probe de germenaţie. Acest lucru am văzut şi la şcoală.”

De fiecare dată, atât la lipsuri, cât şi la realizări, dintr-un spirit de solidaritate involuntară, inspectorul se include şi pe sine în cele sesizate: “nu avem motorină”, “am pus cartofi şi am făcut straturi pentru morcovi şi pătrunjăi”.

Un deliciu aparte au constatările “işpecţiei” şcolii din Ozd, care avea şi bucătărie pentru servirea mesei. Întotdeaua, bucătăreasa era la datorie (“la bucătărie avem tot ce ne trăbă”), pregătind mâncarea de prânz pentru elevi: “zupă de tăieţăi şi macaroane cu brânză şi pâne” sau, cu ocazia altei inspecţii,  “zupă de fasole, pregătită cu oloi în bună regulă şi tăieţăi şi pe ei pus silvoiz şi pâne le-a dat la fiecare cât le-a trebuit”.

Nu lipsesc unele aluzii uşor ironice: la Şcoala din Gâmbuţ, băncile erau din… 1904!, iar la Şcoala din Ozd  i se raportează că “2 purcei au dispărut din cauza lupilor!”

Deşi inspecţiile vizau exclusiv probleme administrative, concluziile acestora sunt extrem de interesante sub aspect lingvistic, politic, ideologic, social etc. De fapt, uneori inspectorul îşi depăşeşte atribuţiile şi face observaţii şi de altă natură, mai ales când acestea se referă la fapte pozitive constatate. De pildă, inspectând şcoala din Ozd, inspectorul consemnează: “Internatu este aprovizionat cu legume şi zărzăvaturi din grădină, anexă şcolii. Pentru internat s-a cumpăra 2 porci, care să întreţin la internat. Este în curs formarea unei crescătorii de păsări. Pănă în prezent sunt 5 pui.” (Este un început! Şi “călătoria de o mie de mile începe cu un singur pas”, după cum spunea filosoful chinez, Lao Tzu).

Limbajul, cum am văzut, este unul savuros, al unui om care avea şapte clase, făcute în condiţiile de atunci. De aceea, la Şcoala din Ozd, în “căncilărie”, vede “păretele în prăguşire” (= prăbuşire), dar şi într-o sală de clasă există un perete “prăguşit”. Alte cuvinte (işpecţie, on (= un), oara (= ora), zărzăvaturi, zupă etc.) fac parte din limbajul dialectal al satului Nandra.

Unele inspecţii sunt făcute vara, când constată întârzierea lucrărilor de reparaţii şi igienizare a şcolilor sau cele de finalizare a clădirilor noi de şcoală (la Bichiş şi Gâmbuţ – de aceasta din urmă am beneficiat şi eu).

Un punct important din fiecare porecs verbal îl constituie indicarea cifrei de elevi, într-o manieră originală: “În prezent în şcoală la învăţat băeţ 12, fetiţe 8, din clasa III IV” sau “În prezent în clasă la învăţat elevi 7, eleve 6”. E interesantă formula “la învăţat”, ca şi când elevii ar fi putut fi prezenţi în şcoală şi pentru altceva decât pentru învăţat!

Toate procesele verbale se încheie cu formula: “Dirept pentru care am încheiat prezentul porecs verbal şi semnat Ţiboc Onisie.”

Un caz concret. Reproducem mai jos, in extenso, procesul verbal din 28 octombrie 1953, în urma vizitei şcolii din Nandra.

                                                                              “ Işpecţia şcolii

   Oara [= ora] 10

                                                Proces verbal,

dresat (= redactat, n. I.R.) azi, luna octobre 28, anu’ 1953.

Prezenţi Ţiboc Onisie, în calitate de Preşedinte în învăţamânt şi cultură al Şcolii, Satu’ Nandra, Raion Luduş, Regiunea Cluj, [învăţătorul Aurel Trebici], în calitate de director al Şcolii Primare, Satu’ Nandra, cu ocazia işpecţiei şcolii.

Din punct de vedere al curăţeniei, şcoala am găsit-o curată şi podelele şcolii uloiate în bună regulă (duşumeaua se dădea cu motorină, nota I.R.).

Pe tovarăşu’ director l-am găsit în şcoală – preda lecţia anume [des]pre lucrarea alegirilor deputaţilor în Sfatu’ Popular – cei mai buni oameni şi mai cinstiţ (deputat însemna atunci persoană aleasă, prin vot, ca reprezentant al poporului într-un organ al puterii de stat; în cazul de faţă – consilier comunal, nota I.R.).

În prezent, în şcoală, la învăţat – băieţ 15, fetiţă 16.

Avem lipsă din anu’ trecut de lemne de foc pentru clasă. Şcoala are lipsă de cretă şi petrol şi de lemne pentru analfabeţi şi cursuri populare de limba rusă.

De asemenea, pentru Puntul (= punctul, locul, n. I.R.) de Agitaţie, din partea Sfatului nu s-a dat lemnele trebuincioasă. Şi în cinstea lui 7 November, s-a pavoazat clasa frumos.

Tovarăşu’ Director [a] amintit copiilor să spună acasă ca părinţii să grăbească cu însămănatu’.

Drept pentru care am încheiat.

Deputat,                                                     Directorul şcolii,

Ţiboc Onisie                                                   Aurel Trebici”

Trebuie să recunoaştem că, în simplitatea lui, textul de mai sus are o anumită savoare.

Mai întâi una lingvistică, prin folosirea unor cuvinte azi ieşite din uz: dresat (= redactat), oara, (= ora), dresat (= redactat), octobre (= octombrie), november (= noiembrie), punt (= punct), uloiat (= dat cu ulei, de fapt cu motorină), pronunţări dialectale (alegiri, pentru alegeri, işpecţie, pentru inspecţie, însămănat pentru însămânţat, pluralul băieţ pentru băieţi, fetiţă pentru fetiţe).

Textul este interesant apoi din punct de vedere politic. În mod cert, şcoala avea rezervată o sală pentu analfabeţi (alfabetizarea era o prioritate a regimului comunist) şi pentru Punctul de Agitaţie (= de propagandă), pentru care nu se alocase cantitatea necesară de lemne. Poate tot acolo se ţineau şi cursuri de limba rusă, deşi se pune întrebarea cine le ţinea. Poate veneau din Gâmbuţ membrii familiei Dorogan, care mi-au predat mie însumi primele cunoştinte despre limba lui Dostoievski şi Esenin.

Este interesant apoi cum învăţatorul a ţinut o lecţie, poate chiar în prezenţa inspectorului, despre importanţa “alegirilor deputaţilor în Sfatu’ Popular”, unde trebuiau să fie aleşi “cei mai buni oameni şi mai cinstiţ”. Tot politică făcea învăţătorul, atunci când transmitea părinţilor, prin intermediul copiilor acestora, “să grăbească cu însămănatu’”, ca să nu mai vorbim de faptul că, în cinstea zilei de 7 Noiembrie, Ziua Revoluţiei din… Octombrie,  “s-a pavoazat clasa frumos”. Păcat că nu ştim în ce anume a constat această pavoazare, dar putem bănui că nu lipseau portretele lui Lenin şi Stalin (care murise doar cu câteva luni înainte, la 5 martie 1953).

Concluzii. Acestea sunt doar câteva idei care se desprind din paginile registrului de inspecţii. Pentru efectivele de elevi şi numele cadrelor didactice, care constar semnau procesul verbal, acest document este unul foarte important, alături de cataloagele existente în arhiva şcolilor.

Să mai menţionez că, după procesul verbal din 9 iunie 1958, preşedintele Sfatului Popular al comunei Bichiş nota în registru: “Tov Ţiboc deputat care face detoria coştincos cel mai activ dintre Deputaţ/ Preşedintele Sf. Popular, Bicis, 14 VI 954, semnatura” (am respectat întocmai ortografia preşedintelui, nota I.R.).