Ce-i scria o mamă din Nandra fiului ei plecat în America

Mama, in tinerete.

Mama, in tinerete.

În anul 2000, bunul şi generosul meu prieten american, prof. univ. dr. John Ryder, decanul Facultăţii de Ştiinţe şi Arte de la State University of New York College at Cortland, m-a invitat, pentru două luni şi jumătate, la Universitatea sa, împreună cu Mihai, fiul nostru cel mare, care era atunci elev de liceu. Aveam să mai fac ulterior încă două călătorii în America, iar fabuloasa (pentru mine) experienţă americană se află oglindită în paginile recentei mele cărţi, America din Cortland (Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2020). (Oraşul Cortland m-a fascinat pur şi simplu, pentru că acolo s-a petrecut, în 1906, crima care a stat la baza faimosului roman al lui Theodore Dreiser, O tragedie americană.)

În anul 2000, internetul era în plină expansiune, încât, prin Doina şi Tudor, rămaşi acasă, eram zilnic în contact cu Ţara (un privilegiu extraordinar, pe care nu l-au avut predecesorii mei – inclusiv cei din Nandra –, care, la începutul secolului XX, când au emigrat în America, au făcut câte 6 luni cu vaporul, până să ajungă în Lumea Nouă. Corespondenţa lor făcea poate şi mai mult.)

Nu întâmplător am spus că eram zilnic în contact cu Ţara, iar prin Doina şi cu părinţii mei din Nandra, care aveau deja telefon acasă. În ciuda acestor legături zilnice, am rugat-o pe Mama să îmi scrie o scrisoare. Îmi imaginam deliciile lingvistice, de stil şi mentalitate pe care le voi avea la lectura scrisorii.

Recunosc că am fost cinic şi chiar egoist, pentru că mi-am pus părinţii pe drumuri şi la cheltuieli suplimentare (după cum văd pe plicul păstrat, o scrisoare “par avion” costa, în banii de atunci, 14.300 lei! Dacă Mama vânduse roşii, în acea toamnă, în valoare de 600 de mii de lei, înseamnă că 5% din acest câştig fusese dat pe timbrele celor doua scrisori! ).

De regulă îmi scria Mama, de la Tata având mult mai puţine scrisori.

Dar iată conţinutul celor două scrisori primite de la Mama.

                                                *

“26 septemvre [2000] Dragă Lie şi Mihai,

Veţi şti despre noi că suntem bine şi sănătoşi, care sănătate v-o dorim şi vouă.

Să ştii, dragu mamii, că tare ni-i dor de tine. Avioanele tare mi-s urâte, nu le pot auzi, că ştiu că cu avionu’ te-ai dus.

Să ştii, dragu mamii, că tare mult de lucru avem.

Nicuşor o fost acasă şi o bătut nucile şi prunele şi o făcut şi nişte ţuică.

Cartofi avem mai mulţi ca niciodată, prune iar o fost şi am lăsat o bute până la primăvară şi mai avem de făcut două buţ[i] de mere, că o căzut pe jos.

Astăz începem la cules la mere. Via am terminat-o.

Să ştii că Nicuşor a răuşit la igzamen. El o fost primu’ şi acum îl va face locotenent.

Să ştii că o fost Doina şi cuscru şi cuscra şi Tude şi a zis că vin iar la 1 octomvrie.

Să ştii că am vândut roşii de 600 [de] mii şi am fert.

Am fost la nuntă la Stelică lu’ Mircea. O fost şi Nicuşor cu Mirela.

Alte noutăţ n-am ce să-ţ mai scriu acum. O să ne apucăm de cules la porumb.

Dragu mamii, te rog să ai grijă de Mihai, să nu-l laşi singur pe acolo şi tu să nu te mai duci cu avionu’.

Să ştii că am primit o vedere şi o carte.

Dragu mamii, să ne mai scrii, că tu ai mai mută vreme.

Te sărutăm şi eu şi ticu-to. “

A doua scrisoare e în acelaşi ton:

                                                *

“5 octombre [2000] Dragă Lie şi Mihai,

Veţi şti despre noi că suntem sănătoşi, care sănătate ţi-o dorim şi ţie şi la Mihai.

Dragu mamii, vei şti că am cules via şi am cules merele. Şi am cules porumbu’ de la pădure şi o fost foarte mult.

Mai avem în Landor.

Dragu mamii, ni-i tare dor de tine! Să nu te mai duci, să-ţi laşi familia singură! Te rog din inimă, că totdeauna m-ai ascultat, ascultă-mă şi acum!

Pe aici e foarte frumos timpul şi am sămănat grâu’ şi avem de lucru foarte mult.

Te aşteptăm să veniţi, că vă aşteaptă jumăruţă de raţă (mâncarea mea preferată, n. I.R.).

Închei scrisoarea şi te aşteptăm să veniţi!”

                                                *

Am transcris cele două scrisori aplicând ortografia şi punctuaţia în vigoare şi intervenind doar la regimul alineatelor. Nu am modificat conţinutul, lexicul, gramatica sau topica.

Aşa cum era de aşteptat, cele două epistole sunt reflexul mediului în care trăiau atunci părinţii mei. Fiind plecat în America relativ recent (de o lună,  respectiv de două luni), în sat nu au avut loc evenimente capitale (naştere, moarte, nuntă – este adevărat că e amintită o nuntă, dar aceasta nu avusese loc în sat). Marile evenimente “cosmice”, care au avut loc în lipsa mea, erau: culesul viei şi al prunelor, bătutul nucilor, recoltatul porumbului (din Landor şi de la Pădurea Cecălăcii) şi al cartofilor, al unor legume etc., după care urmau semănăturile de toamnă.

Se remarcă apoi grija pentru familie (Mama ştia că o despărţire îndelungată între soţi poate duce la destrămarea familiei), pentru copii (mă sfătuia să am grijă de Mihai – detaliu care îmi aminteşte ce i-a spus Mama unei femei din compartimentul de tren cu care călătoream amândoi cândva, nu-mi amintesc unde, poate chiar la Târgu Mureş: „De acum, noi trăim doar pentru copii!”. O afirmaţie deosebit de profundă, fundamentală pentru relaţiile dintre părinţi şi copii, în lumea rurară, pe care aveam să o regăsesc în Memoriile lui Mircea Eliade!)

În fine, ultimul argument ca să vin repede acasă era că mă aşteaptă cu “jumăruţe” de raţă, mâncarea mea preferată!

Sub aspect stilistic, remarc formula standardizată de început (“Veţi şti despre noi că suntem bine şi sănătoşi, care sănătate v-o dorim şi vouă. ), formulă întâlnită în scrisorile trimise de soldaţi de pe front, dar nu numai (deţin 60 de scrisori primite de o fată din Nandra de la drăguţii ei, care încep invariabil cu această formulă). De asemenea, se reţine exprimarea “contabilicească”, 600 mii, în loc de 600 de mii.

Câteva probleme de gramatică din scrisorile Mamei. Dativul “la Mihai” este un dativ specific limbii populare, nu celei literare. Iorgu Iordan, în faimoasa lui lucrare,  Limba română actuală. O gramatică a “greselilor”, din 1948, spune foarte clar: “Vorbirea populară preferă construcţia prepoziţională şi acolo unde norma cere un dativ: dau apă la vite, împart bani la săraci, ba chiar şi spune la omul ăsta [...]. Aceasta, tocmai pentru că mentalitatea oamenilor inculţi tinde să-şi imagineze lucrurile şi raporturile dintre ele subt un aspect concret, lesne accesibil, care nu pretinde o sforţare intelectuală deosebită”[1] (ca în cazul în care s-ar folosi construcţiile dau apă vitelor, împart banii săracilor, spune omului ăstuia – n. I.R.).

Mai notez forma populară a indicativului, perfect compus (o fost, o bătut, o făcut sau a răuşit pentru a reuşit), igzamen pentru examen, buţ pentru pluralul buţi.

Forma de genitiv popular cu lu’ (“Stelică lu’ Mircea”) este foarte răspândită în Ardeal, inclusiv în Nandra, aşa cum în Moldova este generalizată forma cu a: “Ştefan a Petrei”, la Ion Creangă, de pildă.

Când am transcris, din documentele cerute de ASTRA, numele eroilor şi veteranilor din Nandra, participanţi la Primul Război Mondial, pentru că erau doi soldaţi cu acelaşi nume, Iacob Ioan, am văzut că al doilea a fost consemnat “Iacob Ioan lui Ilisie”. Formula aceasta am întâlnit-o şi într-un act oficial (“Ciboc Onisie lui Vasile”), numitul semnându-se “Ţiboc Onisie l Vasile”, l fiind prescurtarea pentru lui.

Sub aspectul lexicului, notez formele vechi (septemvre, octomvre, o variantă similară a lunii decembrie fiind întâlnită şi în poezia lui Bacovia: “Te uită cum ninge, decembre!”).

Persistă apoi unele sensuri vechi (carte, pentru scrisoare: “Să ştii că am primit o vedere şi o carte.”, aşa cum apare cuvântul şi în Scrisoarea III a lui Eminescu: “De din vale de Rovine/ Grăim, Doamnă, către Tine,/ Nu din gură, ci din carte”), care pot  coexista cu cele actuale: “Închei scrisoarea”.

O observaţie de natură ortografică. Mama (care avea doar 7 clase), folosea vechea ortografie interbelică, legiferată, la propunerea lui Sextil Puşcariu, în 1932, cu sunt şi â din a, şi ignora (întâmplător, desigur) reforma ortografică numită “comunistă”, din 1953. Aşa a procedat şi Regele Mihai, care mărturisea în Convorbirile cu Mircea Ciobanu: “Eu am rămas cu vechile obiceiuri ortografice: â din a, apostrof în loc de linioară… N-am verificat, ca să-mi pot da seama în ce măsură noua ortografie se justifică. Sigur că specialiştii ştiu mai bine ce şi cum. Eu scriu cum am apucat în ţară.”[2]

Cred că, pentru aceste consideraţii pe care mi le-au prilejuit cele două scrisori, efortul Mamei de a compune scrisoarea şi al Tatălui de a o duce la oficiul poştal din Bichiş au fost pe deplin răsplătite.


[1] Iorgu Iordan,  Limba română actuală. O gramatică a “greselilor”, Editura Socec & Co., S.A.R., Bucureşti, 1948, p. 285.

[2] Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I al României, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, ,p. 19.

Mergi sus