Cel mai norocos sat din comuna Bichiş, sub aspectul vestigiilor descoperite, este Ozdul. Primul care a atras atenţia asupra lor a fost scriitorul Horváth István, în monografia sa sociografică, ajunsă la mai multe ediţii, între care o amintesc pe cea mai recentă: Magyarózdi toronyalja. Írói falurajz egy erélyi magyar faluról, Pallas-Akademia Könyvkiadó, Csíkszereada, 2008.
Scriitorul (născut la Ozd) l-a sesizat, la vremea respectivă, pe istoricul arheolog Constantin Daicoviciu, în legătură cu descoperirile din satul natal, despre care tractorişii din localitate, care arau, spuneau că “uneori aşa pocnesc vasele ceramice, încât se aud mai tare decât motorul tractorului” (Ibidem, p. 16). La Ozd s-au găsit: un topor din piatră din epoca neolitică, ulcioare de lut, fusaiole, descoperite de copii în hotarul satului, monede daco-celtice, fragmente ceramice dacice, din faza clasică, vârfuri de lance, cuţite, săgeţi din bronz, mărgeluţe, spirale din bronz, monede romane etc., multe dinte acestea aflându-se în necropola cu cele 16 morminte.
Aşadar, Ozdul a devenit vestit prin necropola formată din 16 morminte de înhumaţie din epoca sciţilor, din care 14 au fost studiate în anii 1965-1968, iar două, descoperite în 1938-1939, au fost distruse. Aceste morminte conţin oase de ofrandă de carne. Cele mai multe oase provin de la specia ovină (47,8%), apoi bovină (42,1%), numai în două morminte găsindu-se oase de animal sălbatic. De asemenea, e interesant că nu s-au găsit oase de porc sau de cabaline. “Din punct de vedere social, triburile scitice, în epoca timpurie, se găseau în faza de patriarhat, în care autoritatea bărbatului era predominantă. Acestuia, ca şef şi stăpân absolut al familiei, i se jertfea un animal mai valoros (bovină), ca semn al recunoaşterii autorităţii sale. Femeii scite, situată pe o treaptă inferioară în organizaţia socială a tribului, i se făcea un ospăţ funerar mai redus şi i se depunea în mormânt o ofrandă de carne, constând dintr-un animal mai mic.”[1]
În Bichiş s-a descoperit un nucleu din silex, din epoca eneolitică, iar în Gâmbuţ nu s-a găsit încă nimic.
Şi urmele arheologice din Nandra sunt puţine. Aşa cum spunea arheologul Valeriu Lazăr, cercetarea arheologică dintre anii 1950-1996 “s-a concretizat prin numeroase periegheze de teren (Acăţari, Archita, Band, Bogata, Ghindari, Nandra, Panet”)[2]. Din păcate, nu s-au făcut aici investigaţii (sondaje, săpături) şi nici nu au fost valorificate descoperiri întâmplătoare, cum a fost cazul altor localităţi. Din aceeaşi carte aflăm că în Nandra s-au găsit urme din prima etapă a fierului (Hallstatt)[3] (despre care nu ştim unde se păstrează), după cum în Aţintiş s-au descoperit urme romane şi prefeudale, iar în Istihaza obiecte din epoca bronzului etc.
Aici s-au descoperit “ceşti cu toarta supraînălţată, cu butoane sau muchii, prescitice, din cultura Noua”, după cum scrie arheologul Valeriu Lazăr, în volumul Repertoriul arheologic al Judeţului Mureş, Casa de Editură “Mureş”, Târgu Mureş, 1995, p. 78. Tot aici se dau şi referinţele din lucrări şi studii de specialitate, care trebuie obligatoriu amintite: I. Nestor, Der Stand der Vorgeschichtsforschung in Rumänien, în Bericht der Römisch-Germanischen Kommision (BRGK), Frankfurt/M., 1932, p. 117, n. 481; K. Horedt, Cercetări arheologice din regiunea Hoghiz-Ugra şi Teiuş, în Materiale arheologice privind istoria veche a RPR, vol. I, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1953, p. 806-809; T. Soroceanu, în Acta Musei Napocensis, IX, 1972, p. 499, nr. 30; Adrian C. Florescu, Repertoriul culturii Noua-Coslogeni din România, în Cultură şi civilizaţie la Dunărea de Jos, Călăraşi, IX, 1991, p. 84, nr. 302, fig. 171/4; I. Andriţoiu; V. Vasiliev, Câteva consideraţii privind cultura Noua în Transilvania, în Apulum, Alba Iulia, nr. 27-30, 1992, p. 141, nr. 104.
Arheologul Adrian C. Florescu, în studul amintit mai sus, spune că “în raza satului [Nandra], fără alte precizări referitoare la data şi împrejurările descoperirii, s-a semnalat întâmplător, prin 1890, o ceaşcă cu două torţi supraînălţate, prevăzute cu creastă (fig. 171/4), indiciul unei eventuale necropole pe locul respectiv.”[4]
Vorbind despre aceste ceşti descoperite şi în Nandra, K. Horedt scria: “Îndeosebi, ceştile cu toartă supraînălţată şi purtând butoane sau muchii au o formă caracteristică şi larg răspândită în Transilvania, întinzându-se spre nord chiar şi peste Carpaţi. Găsite izolate şi întregi, ele aparţin probabil unor inventare funerare, fără însă să putem preciza dacă ele reprezintă un grup independent sau dacă ele se leagă de o anumită civilizaţie dinainte cunoscută. Roska şi Tackenberg (arheologi, n. I.R.) au datat aceste vase în epoca scitică. Mai târziu, Roska a revenit asupra acestei încadrări, datându-le în perioada prescitică, întocmai ca Nestor, care a schiţat primul caracteristicile acestui grup. Pentru această datare se pronunţă şi Sulimirski, care a urmărit răspândirea lor în Nordul Carpaţilor.”[5]
Vasul cu torţi supraînălţate, descoperit la Nandra, datând din perioada presciţilor, se păstrează la Muzeul de Istorie din Aiud, având nr. de inventar 3157.
Episodul următor: Năndrenii şi răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan