Nu l-am întâlnit niciodată pe Ion Bălu, al cărui nume îmi era cunoscut încă din anii de liceu. Profesorul nostru de română, de la Liceul Nr. 1 din Luduş, Iosif Pop, ne ţinea la curent cu noile apariţii editoriale, încât ne-a recomandat să citim cartea de debut a lui Ion Bălu, G. Călinescu. Eseu despre etapele creaţiei, care apăruse în 1970. I-am urmărit apoi activitatea de exeget şi biograf...
Doamna Ana Blandiana la Cursurile de vară ale UBB
La tradiţionalele cursuri de vară, de limbă, cultură şi civilizaţie românească, organizate de Universitatea “Babes-Bolyai”, colega şi colaboratoarea mea, dr. Carmen Tâgşorean, de la Centrul de Cooperări Internaţionale al UBB, m-a rugat să moderez întâlnirea cu Doamna Ana Blandiana, invitata de onoare la aceste cursuri. Carmen mi-a cerut să-i fac scriitoarei şi o prezentare, în care am spus, în...
Cum am calculat, manual, numărul boabelor de grâu cerute de inventatorul şahului
Încă din primul an de liceu, orizontul meu de lectură şi cultură devenea tot mai extins. De pildă, din banii obţinuiţi la colindat, la Craciunul anului 1970, mi-am făcut un abonament la Scânteia tineretului. Am început să citesc presa literară (sub influenţa colegului Ioan Bucşa, deja familiarizat cu aceasta), respectiv România literară şi Luceafărul. În paralel, continuam să citesc revista...
Amintirea lui Teodor Tihan (1944-2022)
Teodor Tihan a plecat dintre noi foarte discret, aşa cum discret şi-a trăit întreaga sa viaţă. Îl vedeam foarte rar la Filiala Uniunii Scriitorilor sau la câte-o lansare de carte ori alt eveniment literar, dar părea mereu retras, în ultimii ani având şi unele probleme de sănătate. Îi cunoşteam numele din revistele literare, dar ne-am apropiat mai mult cu ocazia pregătirii antologiei Pagini...
Scrisori de la autori contemporani: Prof. univ. dr. Paul Schveiger (1932-2020)
Paul Schveiger (1932-2020) mi-a fost profesor la Facultatea de Filologie din Cluj, la un curs de gramatică generativă. Fiindcă profesorul clujean lipseşte din multe dicţionare şi enciclopedii româneşti, prezint mai jos câteva informaţii biobibliografice despre...
La Nandra, cu “dorul greu şi lacrima” (Întâlnirea Fiilor Satului Nandra)
Sâmbătă, 25 iunie, între Sărbătoarea Sânzienelor şi Ziua Drapelului, în satul Nandra, din comuna Bichiş, a avut loc un ciclu de manifestări, ocazionate de jubileul de 711 ani de la prima atestare documentară a aşezării Nandra (Nándorlaka). Manifestările au început la ora zece, cu dezvelirea unei plăci memoriale pe clădirea bisericii din sat, cu numele celor 22 de eroi ai satului Nandra (4 morţi...
Lansare de carte: Ilie Rad, „Viaţa ca un dar”, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2022)
Volumul de faţă face (Naşterea şi copilăria (1955-1970) este primul dintr-o serie de trei volume cu caracter memorialistic, următoarele două vizând Adolescenţa şi tinereţea (1971-1980), respectiv Maturitatea şi senectutea (din 1982). Întoarcerea la origini, la copilărie, aminteşte de ceea ce spunea Mircea Eliade în Aspecte ale mitului: „«Întoarcerea la origine», care ne îngăduie să trăim din nou...
Scrisori de la autori contemporani: Ştefan J. Fay (1919-2009)
Legăturile mele cu scriitorul Ştefan J. Fay constituie obiectul unei poveşti fascinante. În primăvara anului 1988, un fost coleg de liceu, Ioan Oprinca, mi-a dat un telefon şi m-a întrebat dacă am citit romanul Moartea baroanei, recent apărut, al cărui autor – spunea el – avea un nume străin, pe care nu-l reţinuse. Prietenului meu din anii de liceu i-a atras atenţia în acest roman faptul că multe...
Ion Hangiu (1924-2017)
Nu cred că există vreun absolvent de Filologie, din ultimele generaţii, care să nu fi auzit de numele lui Ion Hangiu (1924-2017), a cărui viaţă a fost închinată “şcolii şi presei româneşti”, după cum este şi titlul unei lucrări omagiale, în două volume, I. Hangiu – o viaţă închinată şcolii şi presei româneşti, ed. a II-a, 2011. Între 1971 şi 1996, I. Hangiu a fost secretar general al...
Scrisori de la autori contemporani: Şerban C. Andronescu (1924-2004)
Oare are România atât de multe valori literare, culturale, ştiinţifice etc., încât să îşi permită luxul de a renunţa uşor la unele? Mi-am pus această întrebare, căutând în dicţionare şi negăsind informaţii despre Şerban C. Andronescu. Nu este prezentat în dicţionarele literaturii române. Poate îşi are locul meritat în Dicţionarul exilului românesc, al lui Florin Manolescu. De aceea, reiau aici...
