Dragă Ana-Maria,
După cum ştii, sunt un cititor consecvent şi colaborator al revistei pe care o editezi, cu atâta trudă, în memoria ilustrului tău tată.
Am citit în Flacăra lui Adrian Păunescu (nr. 48 (1026), 10-16 decembrie 2021, p. 12-13) o excepţională prezentare a domnului Dumitru Constantin (Farsele memoriei şi falsele memorii), făcută volumului “Am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu”; Constantin Boştină; Dialog cu Alice Barbu; S. R. Stănescu; În ochii ciclonului (nu se precizează editura). Te rog să transmiţi felicitările mele domnului Dumitru Constantin, căruia i-aş scrie personal, dacă aş avea adresa de email a domniei sale.
Sunt şi eu un pasiont cititor de memorii şi jurnale şi recunosc importanţa acestora pentru istoria şi istoria noastră literară, cu o singură condiţie: să nu se manipuleze realitatea, să nu se inventeze fapte care nu au avut loc. Memoriile domnului Dumitru Popescu, ale lui Ştefan Andrei, cărţile de convorbiri ale Doamnei Lavinia Betea (cu Alexandru Bârlădeanu, Ion Gheorghe Maurer, Ştefan Andrei, Corneliu Mănescu), a Rodicăi Chelaru cu fostul demnitar comunist, Cornel Burtică, a lui Vladimir Tismăneanu cu Preşedintele Ion Iliescu sunt repere ştiinţifice fundamentale pentru cunoaşterea trecutului comunist al României.
Nu această soartă o va avea şi volumul de convorbiri cu fostul lider Constantin Boştină, volum care conţine minciuni, exagerări, confuzii, fiind, cum scrie domnul Dumitru Constantin, “un rebut publicistic şi politic”, “în care prevalează cultul senzaţionalului ieftin”.
Un fapt incalificabil, lipsit de orice demnitate umană, este invitaţia pe care organizatorii lansării cărţii comentate i-au adresat-o “fiului cel mare al cuplului prezindenţial, care a refuzat”. Constantin Boştină afirmă în carte: “Amanţii Elenei Ceauşescu erau Ion Ursu şi Emil Bobu”. Ce voiau organizatorii ahtiaţi după bani, nu după adevăr, ca fiul să laude cartea în care era bălăcărită mama lui, să elogieze această enormitate lansată de Constantin Boştină, unul dintre foştii consilieri personali ai lui Ceauşescu?
Te rog sa mai publici asemenea comentarii critice, absolut necesare istoriografiei noastre.
Cu drag şi cu urări de sărbători liniştite de Crăciun şi Anul Nou, 2022,
Prof. univ. dr. Ilie Rad Cluj-Napoca, 14 dec. 2021
P.S. M-am abonat pe tot anul viitor la FlAP, demers pe care sper să îl facă toţi prietenii şi colaboratorii revistei!