Domnul Zenovie Cârlugea este un scriitor polivalent, trăitor la Târgu Jiu, fiind poet, critic şi istoric literar, publicist, editor şi arhitect al revistei Portal Măiastra. Domnia sa a publicat recent impresionantul volum (are 650 de pagini) intitulat Lucian Blaga. Studii, portrete, eseuri, cronici literare. N-am văzut nicio cronică despre această carte, pentru că este mai uşor să scrii despre o plachetă de versuri sau despre un roman, decât să citeşti, cu creionul în mână, o asemenea lucrare de exegeză literară.
Pasiunea Domniei Sale pentru viaţa şi opera lui Lucian Blaga este foarte veche, începând acum 50 de ani, cu lucrarea de licenţă, coordonată de Eugen Simion, continuată cu teza de doctorat, intitulată Dinamica antinomiilor imaginare, condusă de profesorul Mircea Tomuş. În paralel cu lucrările de definire a „spiritului pandur şi a sufletului gorjean”, domnul Zenovie Cârlugea a publicat zece volume dedicate vieţii şi operei lui Blaga: Poezia lui Lucian Blaga (1995), Lucian Blaga. Dinamica antinomiilor imaginare (2005; ediţia a II-a, 2013); Lucian Blaga – studii, articole, comunicări, evocări şi interviuri (2006); Lucian Blaga. Solstiţiul sânzienelor (2010); Lucian Blaga – între amintire şi actualitate, interviuri şi reportaje (2011); Lucian Blaga – sfârşit de secol, început de mileniu (2012); Blaga-Goethe – afinităţi elective (2012); Panopticum. Studii şi eseuri de critică şi istorie literară (I, 2013); Lucian Blaga la Bistriţa, 1938-1940 (în colab, 2018). La acestea se adaugă lucrarea, în două volume, Lucian Blaga. Dicţionar esenţial. Oameni din viaţa lui (I, 2017; II, 2018), un brand în materie, patentat de autor, aplicat şi la Eminescu şi Tudor Arghezi (şi premiat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Craiova, în 2019).
Volumul de faţă cuprinde patru secţiuni, aşa cum arată şi titlul. În prima secţiune, citim studii şi eseuri despre diferite aspecte ale operei lui Lucian Blaga, partea a II-a include portrete dedicate unor cunoscuţi exegeţi ai poetului şi filosofului (Sextil Puşcariu, Onisifor Ghibu, Nichifor Crainic, Basil Munteanu, Ion Breazu, Ion Chinezu, Vasile Băncilă, Gheorghe Pavelescu, Ovidiu Drimba, Al. Husar, Valer Popa şi Radu Cărpinişan).
Foarte interesante sunt şi eseurile din secţiunea a III-a, în care se discută, între altele, despre etapa Sebeş-Alba din viaţa poetului, despre debutul filosofic al lui Blaga, dedicându-se pagini ample legăturii dintre poet şi Marea Unire, dintre Blaga şi lumea Banatului.
Cu totul inedit în exegeza blagiană este studiul Colaborările sub anonimat ale lui Lucian Blaga, la revista „Gândirea” (1921-1923). Studiul ia în discuţie nu doar articole nesemnate (comentând unele texte, pe care D. Vatamaniuc nu le-a menţionat, în ampla lui Biobibliografie, din 1977), ci şi câteva purtând semnătura autorului.
La pagina 442 a cărţii sale, Domnul Zenovie Cârlugea recunoaşte: „Cel mai vitregit, dintre toate sectoarele operei lui Lucian Blaga, rămâne, în continuare, publicistica”. Foarte adevărat şi iată de ce.
Ȋn monumentala sa lucrare, Lucian Blaga, Biobibliografie (Editura Știinţifică, Bucureşti, 1977), acad. D. Vatamaniuc consemnează un număr de 737 de articole cu caracter publicistic (de la poziţia 1318 la 2054), care ar aparţine lui Lucian Blaga. Dintre acestea, un număr de 256 de texte au fost semnate cu numele său, restul de 455 fiind nesemnate, dar considerandu-se că autorul lor este tot Lucian Blaga.
- Vatamaniuc include în Biobibliografia sa toate textele semnalate de clujeanul Mircea Popa ca aparţinând lui Blaga, în ediţia făcută de acesta, Lucian Blaga, Ceasornicul de nisip, din 1973, respectiv 371 de texte, Mircea Popa lăudându-se cu acest fapt („Vatamaniuc a preluat toate identificările noastre, conferindu-le girul specialistului” – în Cuibul privighetorilor. Clujul literar după Marea Unire, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2017, p. 156). Dar D. Vatamaniuc a preluat inclusiv greşelile de copiere a unor titluri, de către Mircea Popa: Ideile şi valabilitatea (în loc de variabilitatea) lor funcţională – în Gândirea, anul I, nr. 20, 25 febr. 192, p. 378-382; O carte care nu trebuie tradusă (în loc de O carte care ar trebui tradusă – în Patria, anul IV, nr. 128, 17 iun. 1922, p. 1), ceea ce arată că, într-adevăr, D, Vatamaniuc n-a mai verificat şi n-a mai citit articolele semnalate de Mircea Popa, ca fiind ale lui Lucian Blaga. O lectură atentă a articolelor atribuite lui Blaga ar fi dovedit că foarte multe dintre acestea nu au fost scrise de Blaga, ci de Nichifor Crainic (Manualul lui Epictet şi Nottara, de pildă), altele de Al. Busuioceanu, Al. Ciura, Cezar Petrescu, Eugen Filotti şi alţii
Ȋntr-o carte ulterioară, Cuibul privighetorilor. Clujul literar după Marea Unire (Casa Cărţii de Știinţă, Cluj-Napoca, 2017), Mircea Popa publică alte 168 de texte scurte (semnalări de reviste, cărţi, concerte, expoziţii, portrete de personalităţi etc.), care au format obiectul unor rubrici din ziarul clujean Voinţa (18 aug. 1920-27 mart. 1922), texte pe care Mircea Popa le atribuie, în mod greşit, ca fiind în totalitate ale lui Lucian Blaga.
Mircea Popa crede, aşadar, că toate textele de la cele două rubrici din Voinţa („Note” şi „Literatură, artă, ştiinţă”) ar aparţine lui Lucian Blaga. Regretatul Ion Bălu, cunoscutul exeget şi biograf al poetului, a fost mai rezervat în această privinţă şi mai aproape de adevăr: „La Voinţa, [Lucian Blaga] avea responsabilitatea rubricii «Note», dar nu exclusivă (subl. I.R.), fiindcă în acelaşi spaţiu tipografic materialul informativ aparţine lui Adrian Maniu sau este redactat de Cezar Petrescu” (Cf. Ion Bălu, Viaţa lui Lucian Blaga, vol. I, Editura Libra, Bucureşti, 1995, p. 285). Și ceva mai jos: „Lucian Blaga a redactat, fără a fi titular exhaustiv (subl. I.R.), şi rubrica „Litere, ştiinţă, artă”, aflată în interiorul ziarului, pe pagina a doua” (Ibidem, p. 285).
Rezerva pe care o am la acest capitol din cartea domnului Cârlugea (Colaborările sub anonimat ale lui Lucian Blaga, la revista „Gândirea” (1921-1923) este că paternitatea fiecărui text se stabileşte individual, nu la modul colectiv (demers care nu a fost făcut), argumentele trebuind să fie concrete, nu generale.
Ca să fie foarte clară metoda de atribuire, voi lua primele 13 texte semnalate de domnul Zenovie Cârlugea şi atribuite lui Lucian Blaga, apărute în Gândirea anului 1921.
- Începem cu o notiţă (Gândirea, anul I, nr. 1, p.17), care prezintă romanul Oamenii în război, semnat de scriitorul austro-ungar Andreas Latzko (nu Latzlo şi nu Oameni – nearticulat –, cum greşit scrie domnul Cârlugea, care a trăit între 1876-1943). Cu un cuvânt introductiv de Romain Rolland şi Henri Barbusse. Traducere de Adonis Popov, Editura Viaţa Românească, Iaşi, 1920, 155 p. Despre această notiţă, exegetul spune că „referinţa tematică şi stilul îl recomandă drept autor al acestei însemnări cultural-literare pe însuşi Lucian Blaga, cunoscător îndeaproape al culturii şi literaturii germane”. Care „referinţă tematică”? Şi care „stil”? Blaga nu recenza lucrări de proză. Credem că notiţa este semnată de Cezar Petrescu, interesat de literatura cu acest profil (în 1927-1928 va publica romanul Întunecare, inspirat, ca şi romanul lui Andreas Latzko, din Primul Război Mondial).
- În numărul inaugural al revistei, Blaga era prezent cu traducerea poeziei Plimbare (semnată cu iniţialele L.B.) a poetului german Alfred Mombert (1872-1942), cu articolul (semnat Lucian Blaga) Un Copernic al istoriei: Oswald Spengler, urmat, pe aceeaşi pagină, de articolul Entuziasm, dar cu economie (neconsemnat de D. Vatamaniuc; vom demonstra imediat paternitatea lui). I se recenzează volumul de poezii, Paşii profetului. O prezenţă suficientă, aşadar, în primul număr al revistei.
- Prezentarea revistei Viaţa românească (anul XIII, nr. 3, 1921), în Gândirea, anul I, nr. 1, 1921, p. 17). Acest număr al revistei nu a putut fi recenzat de Lucian Blaga, din cauza unui detaliu prezent în cronica respectivă: „Ne este încă vie în minte amintirea dureroasei mărturisiri a aceluiaşi savant (C.I. Parhon, n. I.R.), în aceeaşi revistă, anul trecut (adică 1920, n. şi subl. I.R.), când, povestind toate zădarnicele intervenţii…” Or, în prima parte a anului 1920, Lucian Blaga era ocupat peste cap cu finalizarea tezei de doctorat. Nu ar fi avut timp şi stare să citească un număr din Viaţa românească, revistă care, probabil, nici nu ajungea în „capitala marii împărăţii de odinioară”, ca să îl cităm pe Blaga. Alte argumente împotriva paternităţii blagiene a textului:
3.a. Referirea la articolul lui Lucian Blaga, Un Copernic al istoriei: Oswald Spengler, se face astfel: „D. Zaborovschi expune teoriile originale ale lui Spengler, despre care se vorbeşte şi în numărul nostru de faţă.” Aşadar, verbul este se vorbeşte, nu am vorbit, ceea ce arată că e vorba de o altă persoană decât Blaga, care a recenzat revista Viaţa românească.
3.b. E puţin probabil că Lucian Blaga ar fi citit literatura lui Tudor Pamfile, pentru a putea face trimiterea negativă la scrierile acestuia.
- Articolul Entuziasm, dar cu economie (Gândirea, anul I, nr. 1, 1921, p. 10) este într-adevăr scris de Lucian Blaga (aşa cum crede şi Domnul Zenovie Cârlugea, dar fără a aduce argumente), şi se referă la Salonul de Artă Ardeleană „Collegium Artisticum Transylvanicorum”, deschis în Sala Prefecturii din Cluj, la 23 februarie 1921. Iată câteva argumente, în favoarea paternităţii textului Entuziasm, dar cu economie:
4.a. Folosirea unor cuvinte specifice, ardelenisme uneori (neobicinuit, a se îmbulzi), care se alătură altora, întâlnite în numeroase alte articole (aci, nicăiri, frumseţe, vecinic, subt, contimporan, a împreuna (= a uni), a mâneca, nu-i iertat (= nu-i permis, expresie frecventă şi la Ion Agâbiceanu), delăturare, veacul de mijloc (pentru Evul Mediu) etc.
4.b. Ignorarea formelor neaccentuate ale pronumeleui personal („care [îi] va lecui pentru totdeauna de iluzii pe iniţiatori şi artişti”), fenomen des întâlnit în publicistica de început a lui Blaga, dar şi în opera sa de maturitate: „Şi astăzi, când [îl] citesc pe Shakespeare…”; „cel care [L-] a prefăcut şi pe Dumnezeu în maşină.” (O expoziţie pe care n-am văzut-o); „şi de ce altul [îl] înjură cumplit pe Kokoschka.” (O expoziţie pe care n-am văzut-o). Iată un exemplu din Hronicul şi cântecul vârstelor: „[L-]am însoţit pe Lionel la gară.” (Blaga, 2003, p. 160).
4.c. Prezenţa liniei de pauză, care poate înlocui nu doar un predicat, ci şi sintagme întregi. În context: „Ştiţi, [valoarea liniei de pauză = „nu s-a lăsat tentată să cumpere decât 16 […] tablouri, [pentru că] parfumurile s-au scumpit etc.].
4.d. Referinţa la „d. Ministru al Artelor”, care nu era altul decât poetul Ion Minulescu (director, la acea dată, în Ministerul Artelor, criticat de Blaga şi în alte articole) şi care nu şi-a ţinut promisiunea de a achziţiona câteva tablouri pentru stat.
- Prezentarea numărului din 17 aprilie al revistei Ideea europeană (Gândirea, anul I, nr. 1, p. 17). Nu există niciun argument de stil sau conţinut, care să justifice că această scurtă notiţă ar fi sost scrisă de Blaga. Fiind vorba de o revistă bucureşteană, mai degrabă scriitorii bucureşteni (Nichifor Crainic, Cezar Petrescu, Gib. I. Mihăescu, Adrian Maniu, Al. Busuioceanu, Eugen Filotti ş.a.) ar fi putiut recenza această revistă, în redacţia căreia aveau probabil prieteni.
- Prezentarea numărului din 16 aprilie al revistei Cuvântul liber (Gândirea, anul I, nr. 1, p. 18), are acelaşi statut, precum cel precizat anterior. Articolul nu este scris de Lucian Blaga, ci, probabil, de acelaşi autor care a redactat prezentarea romanului Oamenii în război, de Anbdreas Latzko, în care se scria despre „reabilitarea epopeei eroice”, iar acum se vorbeşte despre „problema dispariţiei epopeei din literatura universală de astăzi”. Cel interesat de stiluri, specii şi teoretizări literare etc. era Cezar Petrescu.
- Recenzia revistei sibiene Transilvania (nr. 1-2, ian.-febr. 1921, p. 18), în Gândirea, anul I, nr. 1, p. 18. Recenzia ar putea fi scrisă de Blaga, din următoarele motive:
7.a. Blaga era interesat de studile arheologice ale lui Vasile Pârvan. Iată o mărturie inedită a Elenei Daniello, din arhiva acesteia, încă nepublicată: „Am fost martoră când Poetul a narat întâmplarea cu Pârvan, când, la afirmaţia acestui mare savant (or, şi savanţii pot greşi), că dacii ar fi fost primul popor monoteist, Blaga a răspuns că nu se poate; dat fiindcă toţi indo-europenii au fost politeişti, şi dacii au fost politeişti. El n-a intrat în polemică cu Pârvan, ci, după acest răspuns logic, s-a retras. Or, la f[oarte] mulţi ani de la aceste întâmplări, vine Grădiştea, să-i confirme afirmaţia Poetului şi să-i infirme credinţa lui Pârvan.”
7.b. Marin Ştefănescu era profesor de filosofie la Universitatea din Cluj, unde şi poetul dorea să fie profesor, încât era normal să citeze articolul acestuia asupra filosofiei.
7.c. Reacţia negativă a autorului faţă de poeziile publicate de I.V. Soricu (grupajul de versuri se deschide cu poezia Carmina Veris), compuse în „dulcele stil clasic”, cu rimă împerecheată sau încrucişată. Autorul Poemelor luminii dorea o poezie modernă, pe care o practica el însuşi. De aici îndemnul pentru I. Georgescu (redactorul-şef al Transilvaniei) „să-şi găsească colaboratori mai proaspeţi”.
7.d. La finalul însemnării, găsim linia de pauză cu funcţia stabilită mai sus, atât de specifică stilului blagian.
- Recenzarea numărului din 10 februarie 1921 al revistei Ostland, considerată „cea mai bună revistă a germanilor de la noi” (în Gândirea, anul I, nr. 1, p. 18). Paternitatea blagiană a textului este certă, din mai multe motive:
8.a. Se consemnează un articol asupra expresionismului, semnat de poetul braşovean Ego Hajek, iar Blaga era tot mai interesat de acest curent, manifestat nu doar în poezie, ci şi în artă în general.
8.b. Este comentat articolul dr. Victor Roth, de fapt un studiu asupra artei săseşti din Ardeal. Domnul Zenovie Cârlugea a descoperit şi stabilit că Victor Roth era fiul dascălului său de germană de la Gimnaziul Săsesc din Sebeş, Lehrer Roth, despre care Blaga vorbeşte în Hronicul şi cântecul vârstelor. Acest detaliu biografic garantează paternitatea textului.
- Consemnarea apariţiei revistei Deutsche Rundschau (aprilie 1921), în Gândirea, anul I, nr. 1, p. 18, „cunoscuta revistă germană”. Argumente în favoarea paternităţii:
9.a. Este o publicaţie din spaţiul german, atât de familiar poetului şi filosofului Balaga.
9.b. Întâlnim cuvântul oareşicare, cu 14 ocurenţe în textele inedite încă din Arhiva Daniello, şi cu 6 ocurenţe în diverse texte publicistica.
9.c. Marcarea alineatului, în interiorul textului, cu o linie de pauză (înainte de Theophile V. Bodisco) – procedeu întâlnit şi la alţi autori, e adevărat, dar folosit frecvent de Blaga.
9.d. E consemnat faptul că Ivan, din Fraţii Karamazov, este numit, de către Theophile V. Bodisco, „Faust al slavilor”.
9.e. Micul articol este paginat imediat după prezentarea revistei Ostland, demers perfect justificat, având în vedere faptul că cele două prezentări de revistă nu sunt semnate.
- Grupajul de recenzii continuă cu periodicul maghiar Napkelet (anul II, nr. 7, aprilie 1921), în Gândirea, anul I, nr. 1, p. 18. Autorul nu poate fi Lucian Blaga, care nu ştia foarte bine limba maghiară, după cum rezultă şi din mărturiile făcute în Hronicul şi cântecul vârstelor.
- Prezentarea revistei Uj Könyv, scrisă tot în limba maghiară (în Gândirea, anul I, nr. 1, p. 18), nu a putut fi scrisă de Blaga, din motivul arătat la prezentarea anterioară.
- Urmează rubrica „Cronica măruntă”, cu patru mici texte, pe teme diferite (traiul la umbra morţilor, necesitatea turneelor teatrale, promisiunea de a traduce în fiecare număr din autorii reprezentanţi ai spiritului modern şi sărbătorirea poetului craiovean, Traian Demetrescu), atribuite lui Lucian Blaga, dar fără argumntele necesare. Cel despre turneele teatrale ar putea fi al lui Gib. I. Mihăiescu, specializat în cronica teatrală.
- 13. Un critic german despre Brâncuşi (Gândirea, anul III, 1923, nr. 5, p. 103) este scris indiscutabl de Blaga, inclusiv pentru un detaliu stilistic: preferinţa lui Blaga pentru forma aci a adverbului aici.
Încă două detalii de istorie literară. Pentru ca un text al cuiva să apară ca prefaţă sau postfaţă la o carte, text pe care autorul nu l-a scris cu acest scop, este obligatorie menţiunea: În loc de prefaţă. Această sintagmă ar fi trebuit să preceadă Postfaţa lui Mircea Popa, Zenovie Cârlugea, criticul şi istoricul literar, apărut iniţial revista Acolada, nr. 2-3 (195-196), febr.-mart. 2024. Un alt amănunt: v.a.g. (p. 361) nu este dr. Vasile Gherasim, din Cernăuţi, ci poetul Vasile Al-George, colaborator al revistei Gândirea.
În fine, în partea IV a volumului domnului Zenovie Cârlugea găsim cronici literare la volume semnate de D. Vatamaniuc, Mircea Popa, I. Oprişan, V. Fanache, Doina Modola, Nicolae Mareş, George Potra, Anca Sîrghie, Lucian Gruia, Mihaela Pappu, Paşcu Balaci şi epistolarului Blaga-Elena Daniello, editat de mine, în colaborare cu Doamna Rodica Daniello.
Trebuie să spun că domnul Zenovie Cârlugea este unul dintre puţinii critici şi istorici literari de azi, care citeşte foarte atent şi integral cartea despre care scrie, făcând observaţii judicioase de fiecare dată.
Ilustrativ este, pentru modul de utilizare a informaţiilor, portretul dedicat lui Basil Munteanu, cel care ar fi înaintat Academiei Suedeze raportul pentru acordarea Premiului Nobel lui Lucian Blaga, raport pe care poetul însuşi l-ar fi avut în mână. Numai că istoria literară este plină e surprize. După apariţia volumului de corespondenţa Blaga-Elena Daniello, domnul Zenovie Cârlugea este nevoit să recunoască alt adevăr: „Cât priveşte nominalizarea lui Blaga la Premiul Nobel, cum crezusem şi noi iniţial, totul ţine de o speculaţie a celor din jurul poetului, şi nu de o informaţie reală.” (p. 594). Din cercetările efectuate recent în arhiva Academiei Sudeze de către domnul Varga Attila, rezultă că autorii români nominalizaţi pentru acest premiu au fost următorii: A. D. Xenopol, Tudor Arghezi, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Zaharia Stancu şi Eugen Barbu. Asta înseamnă că Zaharia Stancu este exonerat de vina imaginară de a fi mers la Stockholm, pentru a interveni pe lângă autorităţile suedeze, ca să nu i se acorde lui Blaga Premiul Nobel.
Uneori, autorul nu ezită să ne ofere o informaţie inedită, cum ar fi opinia lui Achim Mihu, că „poetul a fost încarcerat câteva zile în sediul Securităţii clujene, fiind eliberat la insistenţele Corneliei, pe lângă dr. Petru Groza, prin Veturia Goga” (p. 256), ipoteză care nu se susţine documentar, cum crede şi exegetul.
Acribia şi rigoarea cercetării, documentarea până-n pânzele albe, expunerea catedratică, stilul percutant caracterizează şi această carte, pe care o recomand celor interesaţi de personalitatea complexă a lui Lucian Blaga, de cultura română în general.
Ilie Rad