Acasă

Ilie Rad

Blogul lui Ilie Rad

Un articol al Domnului Cornel Ungureanu

Domnul Cornel Ungureanu a publicat un articol in revista Orizont, nr. 8, august 2016, intitulat Alte exercitii de apropiere, din care reproduc un fragment:            Nu cred că am scris despre cărţile lui Ilie  Rad,  timişorean  odinioară,  azi  personaj de vårf al publicisticii, dar şi al istoriei literare. Personaj de vårf, prin stilul de a se apropia de autorii “inactuali”, uitaţi...

Ilie Călian (1942-2016) – o emblemă a profesiei de jurnalist

          Ilie Călian reprezintă, indiscutabil, o emblemă a profesiei de jurnalist, mai ales în vremurile de azi, când şi această meserie cunoaşte disoluţia şi degringolada. L-am cunoscut înainte de 1989, când se ilustrase mai ales în calitate de cronicar de artă plastică, dar era nelipsit şi din conclavurile scriitorilor.           După 1989, Ilie Călian a devenit directorul celui mai important...

Membrii Colegiului Studenţesc de Performanţă Academică al UBB se vor întâlni cu Doamna Acad. Maya Simionescu

Luni, 13 iunie 2016, începând cu ora 16,00, la Clubul Colegiului Academic, Galeria „Paul Sima” (str. Em. de Martonne, nr. 1), membrii Colegiului Studenţesc de Performanţă Academică (CSPA) din cadrul UBB se vor întâlni cu acad. Maya Simionescu, care va susţine conferinţa Un univers ascuns într-o Celulă, după care cei prezenţi vor avea un dialog cu distinsa invitată, personalitate cunoscută a...

Jurnalistul Marius Mircu în actualitate

                      Considerat de Alex Ştefănescu pe locul III, într-un top al marilor ziarişti români (după Geo Bogza şi F. Brunea Fox), Marius Mircu (1909-2008, frate cu matematicianul Solomon Marcus şi cu scriitorul Marcel Marcian) a intrat într-un con de umbră, mai ales după emigrarea sa în Israel, în 1987.           Marius Mircu este autorul a peste 70 de volume foarte diverse ca profil...

La plecarea unui prieten: Mihai Dragolea (1955-2016)

                        Doamna Irina Petraş, preşedinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, ne anunţă cele mai importante evenimente din viaţa Filialei (festivaluri şi concursuri, literare, lansări de cărţi, aniversări etc.), dar tot domnia sa ne oferă, în virtutea funcţiei, şi veştile triste, privind moartea neaşteptată a unor colegi scriitori. Deşi, într-un context comemorativ, ne-a trasat...

La Viena, despre (im)pudoarea din cultura română

Am fost la Viena, pentru prima oară, în 1995, în vederea unei documentări pentru teza mea de doctorat. Revederea, după două decenii, a capitalei “marii împărăţii de odinioară”, cum zicea Blaga, mi-a fost prilejuită tot de un motiv ştiinţific: participarea la colocviul internaţional intitulat (Im)pudoarea în cultura română, organizat, la mijlocul lunii mai, respectiv între 13-15 mai a.c., de...

O carte incendiară! Mihai Beniuc, Ȋnsemnările unui om de rând. Pagini de jurnal şi memori

           Dacă volumul de memorii dictate în 1975 (35 de ani printre literaţi, tipărit de Ion Cristoiu abia în 1999, cu titlul Sub patru dictaturi) a fost puternic autocenzurat şi cenzurat, în vederea publicării volumului atunci, iată că apare acum un volum de memorii inedite: Mihai Beniuc, Însemnările unui om de rând. Pagini de jurnal şi memorii (1965-1969; 1971; 1974).  Cu un Argument de V...

Un eveniment ştiinţific şi cultural de excepţie! Al IX-lea Congres Naţional de Istorie a Presei din România

Ȋn zilele de 14-16 aprilie a.c., la Filiala din Timișoara a Academiei Române a avut loc cel de-al IX-lea Congres Naţional de Istorie a Presei din România, cu participare internaţională, având tema Tradiții ale presei științifice (această temă a fost aleasă pentru că, în acest an, se împlinesc 150 de ani de la înfiinţarea Academiei Române).           Congresul a fost organizat de Asociația Română...

Omagiu pentru un arhitect: Ionel Vitoc

Din largul spectru al meseriilor şi ocupaţiilor umane, i-am pus mereu în frunte pe pianişti şi arhitecţi. Recunosc că preţuirea mea pentru aceste două categorii de artişti s-a consolidat după lectura romanelor călinescine – Enigma Otiliei şi Bietul Ioanide. Otilia “trăia cum cânta la pian, zguduitor şi delicat, într-un tumult de pasiuni”, spune romancierul, iar  arhitectul Ioanide era un...

Noi apariţii editoriale: Ilie Rad (editor coord.), “Fotojurnalism şi imagine” (Editura Tritonic, Bucureşti, 2015)

          Ȋn România există, la ora actuală, peste douăzeci de facultăţi acreditate de jurnalism. Cu toate acestea, Departamentul de Jurnalism al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, este singurul departament de profil din ţarǎ, care organizează, de 15 ani, un simpozion de jurnalism, contribuind astfel...