Am fost la Viena, pentru prima oară, în 1995, în vederea unei documentări pentru teza mea de doctorat. Revederea, după două decenii, a capitalei “marii împărăţii de odinioară”, cum zicea Blaga, mi-a fost prilejuită tot de un motiv ştiinţific: participarea la colocviul internaţional intitulat (Im)pudoarea în cultura română, organizat, la mijlocul lunii mai, respectiv între 13-15 mai a.c., de Institutul de Romanistică din Viena. Deschiderea colocviului a avut loc la Ambasada României din Republica Austria, unde am fost primiţi de domnul Călin Ţânţăreanu, ministru-consilier şi prim-colaborator al ambasadorului (Excelenta Sa, ambasadorul Bogdan Mazuru fiind plecat din localitate).
La colocviu au participat cadre didactice, critici şi istorici literari, lingvişti, romancieri, eseişti şi traducători din Austria, România, Elveţia, Olanda şi Republica Moldova. Organizat de prof. univ. dr. Michael Metzeltin (membru al Academiei Austriece şi membru de onoare al Academiei Române), dr. Petrea Lindenbauer și dr. Florin Oprescu, de la Institutul de Romanistică, acest colocviu a plecat de la ideea că termenii de „pudoare“ și de „impudoare“ sunt prezenţi “în fiecare societate în contexte istorice și sociale diferite și joacă un rol important la construcția identitară, prin raportarea la normele sociale acceptate într-un anumit context istoric”. Tocmai de aceea, colocviul şi-a propus “să aducă în discuţie întrebări precum: este <<impudoarea>> un concept demn de a fi observat, analizat, clasificat? Este acesta un subiect sau o temă destul de <<academică>>? Este sau nu mai (im)pudică lumea noastră românească decât altele?” Au fost întrebări care şi-au găsit răspunsurile în comunicările prezentate de Michael Metzeltin, Petrea Lindenbauer, Mădălina Diaconu şi Florin Oprescu (Viena), Magda Jeanrenaud (Iaşi), Alex Drace-Francis (Amsterdam), Ioana Pârvulescu, Rodica Zafiu şi Liviu Papadima (București), Otilia Hedeşan (Timişoara), Ilie Rad (Cluj-Napoca), Vasile Spiridon (Bacău), Christina Vogel (Zürich) şi Tatiana Ciocoi (Chişinău). Lucrările colocviului vor fi publicate, într-o primă versiune (engleză), la cunoscuta Editură Peter Lang, profilată pe tipărirea de lucrări academice.
Participanţii la colocviu au vizitat şi Institutul Cultural Român, partener al colocviului, alături de Universitatea din Viena, Ambasada României în Republica Austria, Vienna Insurance Group, Institutul Limbii Române și Societatea Austro-Română. Am fost primiţi de doamna Irina Cornişteanu, directoarea instituţiei. Am putut vedea impresionanta bibliotecă a institutului, ca şi paleta bogată de activităţi care se organizează aici. Am reţinut lansarea volumului lui Lucian Blaga, Über das philosophische Bewusstsein / Despre conştiinţa filozofică, tradus de Rainer Schubert (consultant: dr. Mădălina Diaconu) şi apărut la Editura Frank & Timme, din Berlin, în acest an. Este al patrulea volum tradus în germană din filosofia lui Lucian Blaga, după Die luziferische Erkenntnis / Cunoaşterea luciferică (Lit Verlag, Viena, 2012), Das dogmatische Weltalter / Eonul dogmatic (Lit Verlag, Viena, 2014) şi Die transzendente Zensur / Cenzura transcendentă (Frank & Timme, Berlin, 2015), ceea ce ne aminteşte de visul lui Constantin Noica, de a vedea tradusă opera filosofică a lui Lucian Blaga în limbi de circulaţie internaţională.
Colocviul s-a desfăşurat la Institutul de Romanistică, subordonat Universităţii din Viena. Primul curs de limba română de aici l-a ţinut, în 1863, Adolf Mussafia, mare profesor de limbi romanice, ale cărei prelegeri au fost audiate, mai târziu, şi de Mihai Eminescu. Ȋn 1892, titularul Catedrei de limbi romanice ajunge Wielhelm Meyer-Lübke, devenit membru al Academiei Române, care a pus bazele Institutului Român, încredinţând conducerea acestuia tânărului filolog ardelean, Sextil Puşcariu, care a rămas în fruntea acestuia până la plecarea sa la Universitatea din Cernăuţi. Două fotografii mari de pe hol le eternizează şi astfel memoria celor doi vestiţi romanişti. După Revoluţia din 1989, au ţinut cursuri de limba română la Viena Mircea Cărtărescu, Laura Cheie, Ioana Pârvulescu, Liviu Papdima, Felicia Giurgiu, Andrei Corbea, Gabriel Kohn, Eugen Munteanu, Hans Dama, Emil Ionescu, George Achim, lector de română fiind în prezent timişoreanul Florin Oprescu (informaţii interesante despre acest institut pot fi găsite şi în articolul Români la Universitatea din Viena: Michael Metzeltin, Petrea Lindenbauer şi Mădălina Diaconu, semnat de Ioana Revnic şi publicat în România literară, nr. 8 din 2013).
Ȋn afara programului colocviului, am putut vizita obiective culturale şi turistice din Viena. Personal, am revăzut palatele Schönbrunn şi Belvedere, Stephansdom şi Votivkirche, dar şi noua clădire a Bisericii Ortodoxe Române din Viena, situată în Simmeringer Hauptstrasse, o cale care, cum spunea Părintele paroh, dr. Nicolae Dura, “leagă Apusul de Răsărit. Pe acest drum au venit în Viena Mihai Viteazul, Horea cu suspinele Transilvaniei, Tudor Vladimirescu, Eminescu, Slavici, Ciprian Porumbescu, George Enescu si atâţia alţi mari romani. Aici, în gara de răsărit, au fost aduse, în 1914, şi moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”. Impresionant şi bustul lui Mihai Eminescu, din faţa bisericii, având pe soclu o strofă din Luceafărul, tradusă în germană de Mite Kremnitz. Vechea capelă, situată în spatele Burgtheater-ului, pe Lovellstrase nr. 8, a rămas în funcţiune, inclusiv pentru istoria pe care o are în spate. Aici a funcţionat, între 1919-1921, Societatea “România Jună”, cum atestă şi placa de pe zidul clădirii (în 1971, la centenarul Societăţii “România Jună”, Asociaţia Studenţilor Comunişti din România a dezvelit o placă atestând acest lucru, dar semnată doar Asociaţia Studenţilor din România, fără termenul comunist!).
Ȋn afişierele stradale şi în staţiile de metrou abundă afişe cu fotografia (din ultimii ani) a împăratului Franz Joseph, de la a cărui moarte se împlinesc 100 de ani, în toamna acestui an. Dintre cele patru expoziţii organizate cu acest prilej, am văzut-o pe cea din Palatul Schönbrunn. Ȋntr-un mic filmuleţ, s-au putut vedea câteva secvenţe cu întâlnirea, de la Budapesta, dintre regele României, Carol I, şi împăratul Franz Joseph, care era şi rege al Ungariei. Impresionată şi ceremonia de înmormântare a împăratului, din noiembrie 1916, într-o Europă aflată în plin război mondial. Alte afişe anunţau două prezenţe muzicale româneşti: Angela Gheorghiu şi …Conector (e devărat, afişul acestuia l-am văzut într-un cartier mărginaş al Vienei).
Am regăsit Viena neschimbată şi la fel de liniştită ca acum două decenii. Nici măcar demisia cancelarului austriac, Werner Faymann, pe fondul crizei emigranţilor, sau campania electorală prezidenţială, în plină desfăşurare, nu-i putea scoate pe vienezi din lumea lor aşezată şi cumpătată. Ne aflam înaintea celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, în care, pentru prima oară în istoria postbelică a Austriei, candidaţii celor două mari partide politice ale ţării, cel social-democrat şi cel conservator, au fost eliminaţi din primul tur, încât în turul II urmau să se confrunte Norbert Hofer, candidatul de drepta al Partidului Libertății (Die Freiheitliche Partei Österreichs (FPÖ), respectiv fostul lider al verzilor, Alexander Van der Bellen. Am văzut afişele celor doi candidaţi, puse doar în locuri permise, nu ca la noi, pe toţi stâlpii, în vitrine, ganguri etc. E adevărat că unele afişe, puţine, ale lui Hofer erau vandalizate, rupte sau inscripţionate cu zvastica nazistă ori cu cifrele 88, o prescurtare codata de la Heil Hitler! (H fiind a opta literă a alfabetului).
Am regăsit Viena, cum spuneam, la fel ca în urmă cu două decenii: curată, civilizată, multiculturală, cu aceleaşi străzi şi cafenele, cu aceleaşi ziare (unele de pe vremea lui Eminescu, precum Die Presse), cu lucruri din piatră, făcute să dureze parcă o mie de ani. Iar vienezii sunt tot aşa cum îi vedea Ion Codru Drăguşanu, la 1882: “Nu-şi pregetă, întrebând ceva, a merge cu tine departe, ca să-ţi arate; în fine, sunt serviabili şi buni, cum se zice la noi, ca pâinea cea bună”.