Ȋn România există, la ora actuală, peste douăzeci de facultăţi acreditate de jurnalism. Cu toate acestea, Departamentul de Jurnalism al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, este singurul departament de profil din ţarǎ, care organizează, de 15 ani, un simpozion de jurnalism, contribuind astfel, inclusiv prin publicarea lucrărilor, la profesionalizarea jurnaliștilor din România. Toate simpozioanele au fost iniţiate şi organizate de editorul coordonator al volumului de faţă, despre care Alex Ştefănescu spunea că “este un Don Quijote al jurnalismului. Scriitor, critic şi istoric literar, profesor la Departamentul de Jurnalistică al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din Universitatea <<Babeş-Bolyai>>, Cluj-Napoca, el duce o campanie de lungă durată, pentru profesionalizarea presei româneşti. Şi, după cum se ştie, Don Quijote este întotdeauna cel care învinge (fie şi peste cinci sute de ani!).”
Dincolo de această continuitate fără sincope, simpozioanele de jurnalism de la Cluj-Napoca au câteva trăsături care le particularizează şi mai mult, în comparaţie cu alte evenimente similare. Continuitatea şi consecvenţa pot părea fapte banale, în condiţiile în care în România se organizează, săptămânal, zeci de manifestări ştiinţifice, dar în urma cărora nu rămâne mai nimic scris. Manifestările ştiinţifice sunt aidoma celor literare, despre care îmi face plăcere să citez următoarele reflecţii amare ale lui Alex Ştefănescu:
„Toată lumea ştie că România este o ţară săracă. Sărăcia n-o împiedică însă să aibă sute de instituţii culturale, fiecare cu bugetul ei, modest, dar sigur. Funcţionarii acestor instituţii trebuie să-şi justifice existenţa şi fac «planuri de activitate», din care nu lipsesc concursurile literare, simpozioanele, festivalurile de poezie etc. Un uriaş malaxor al literaturii se pune în mişcare cu aceşti bani, care – sunt, nu sunt evenimente literare – trebuie cheltuiţi, ca să… nu fim nevoiţi să-i dăm înapoi statului!
Primesc, în medie, o invitaţie pe zi la asemenea «acţiuni». Dacă le-aş da curs, aş putea trăi din asta până la sfârşitul vieţii, pentru că, la fiecare «acţiune», se oferă cazare, masă şi transport gratis. Ar însemna, însă, să renunţ complet la citit şi la scris. Unii scriitori, de altfel, au şi renunţat de mult. Sunt prezenţi la tot felul de «mese rotunde», dar la masa lor de scris – nu. Organizatorii manifestărilor culturale tocmai de asta îi şi preferă: pentru că sunt disponibili şi acceptă cu uşurinţă orice invitaţie.
În ceea ce mă priveşte, din douăzeci-treizeci de invitaţii accept, în medie, una. Atât, una. Şi totuşi este foarte mult, este dezastruos. […].
Discuţiile între «specialişti» sunt şi ele comedii ale amatorismului agresiv şi emfatic. E la modă canonul, toată lumea vorbeşte despre canon, repetând, într-un limbaj preţios, tot felul de banalităţi. E la modă omul recent, toată lumea îl invocă, vulgarizând sau falsificând ideile lui H.-R. Patapievici.” […]
…Mai sunt şi lansările de cărţi. Toţi autorii vor lansări, chiar şi cei care nu sunt citiţi de nimeni, decât de membrii familiilor lor, şi care îşi publică textele pe bani. America lansează rachete, România lansează cărţi. Este plin cerul patriei noastre de volume zburătoare, trimise acolo sus din librării, biblioteci, holuri de teatru, case de cultură, muzee ale literaturii şi licee.” (http://www.alexstefanescu.ro/confesiune.htm. Data accesării: 30 nov. 2014).
Simpozioanele de la Cluj-Napoca sunt strict specializate, fiecare ediţie dezbătând o problemă de mare importantă şi actualitate, care a fost puţin sau deloc cercetată în literatura de specialitate. Iată, de exemplu, care a fost tematica simpozioanelor de care vorbeam: Curente și tendințe în jurnalismul contemporan (2002); Schimbări în Europa, schimbări în mass-media (2003); Jurnalismul cultural de actualitate (2004); Presa scrisă românească – trecut, prezent și perspective (2005); Stil și limbaj în mass-media din România (2006); Forme ale manipulării opiniei publice (2007), Limba de lemn în presă, ieri și azi (2008); Jurnalismul românesc din exil și diasporă (2009); Documentarea în jurnalism (2010); Obiectivitatea în jurnalismul românesc (2011); Cenzura în presa din România (2012); Jurnalismul tradiţional şi New Media (2013); Industria media şi învăţământul jurnalistic (2014); Fotojurnalism şi imagine (2015), în 2016 tema simpozionului fiind Jurnalist vs. propagandist în era digitală.
Ȋn al doilea rând, lucrările celor 14 simpozioane au fost publicate în tot atâtea volume, cu aceleaşi titluri, apărute la edituri de prestigiu: Polirom, Tribuna, Tritonic sau Limes, în condiţii ştiinţifice ireproşabile (ceea ce n-ar trebui să fie o excepţie, ci un act de normalitate, dar în România postcomunistă lucrurile stau altfel şi în acest domeniu).
Ȋn fine, la fiecare simpozion a fost invitată, pentru conferinţa inaugurală, o personalitate a culturii contemporane, textul conferinţei, transcris tot ireproşabil, fiind publicat la începutul volumelor respective. Au fost astfel invitate personalităţi precum: George Pruteanu, Gabriel Andreescu, Nicolae Melinescu, Lucia Hossu-Longin, Robert Turcescu, Adriana Săftoiu, Petru Popescu, Alex Ştefănescu, Ioana Pârvulescu, Ion Pop, Andrei Pleşu, Ana Blandiana, Horia-Roman Patapievici, Dan C. Mihăilescu
Revenind la volumul de faţă, acesta include 20 de comunicări ştiinţifice, susţinute la cel de-al XIV-lea Simpozion Naţional de Jurnalism, cu participare internaţională, având tema Fotojurnalism şi imagine, simpozion organizat în zilele de 6-7 noiembrie 2015. Invitatul de onoare al acestei ediţii a simpozionului a fost cunoscutul critic literar şi eseist, Dan C. Mihăilescu, care a susţinut conferinţa Cultul textului şi imagofobia. Gherila ca jubilaţie gazetărească, o conferinţă care se publică în deschiderea volumului.
Desigur că textul cel mai valoros al volumului este chiar conferinţa amintită mai sus a lui Dan. C. Mihăilescu. Cunoscutul critic literar şi eseist face, la început, un sinopsis al întregii sale activităţi gazetăreşti, de la debutul ca “ziarist” (= vânzător, distribuitor de ziare), în staţia de tramvai George Bacovia, “în sudul turco-bulgaro-ţigănesc de la noi”, până la emisiunea “Omul care aduce cartea”, pe care a susţinut-o la PROTV, timp de 15 ani (în prezent, emisiunea a devenit “Cartea de la ora 5”, fiind găzduită de e-mag). Ȋncă de la început autorul a descoperit “o ocupaţie îmbătătoare, cu mirosul de cerneală al ziarelor, foşnetul proaspăt al foilor, seriozitatea încruntată a muşteriilor, bănuţii adunându-se în cutia metalică de halva… mă rog, tot ceea ce vârsta dumneavoastră a pierdut ireversibil, cu IT-ul, computerul, tastatura, online-ul. Nici măcar mirosul creioanelor HB nu-l mai ştiţi, necum ce-i aia o ascuţitoare. Contactul cu pachetele de ziare legate cu sfoară şi cu ziarele proaspăt tipărite era pentru mine ceva extatic, ca o ascensiune într-o altă lume. Avea pur şi simplu ceva (prematur) orgasmic.” A urmat munca în tipografii, cu „mirosul de la calandru, zeţărie şi culegătorie, de la offset, migala manuală cu literele de plumb tacticos extrase din cutiuţe şi pagina legată în ramă cu sfoară, eterul narcotic al cernelurilor, vuietul rotativei, tsunamiul ziarelor alunecând în pachete, atmosfera aia de vrajă, de catacombari, conspiraţie, alcool şi transpiraţie… Toţi tipografii aveau câte-o sticlă de lapte, în care nu era lapte. Erau doar vopsite cu alb, înăuntru era ţuică! Acolo am învăţat ce sunt şpalturile (sau şpalţii) şi şpecurile, diferitele calităţi de hârtie, tipurile de cerneluri şi armata corpurilor de literă, ceva absolut napoleonian. Acolo m-am îndrăgostit de gazetărie la modul senzorial.” Nu lipsesc întâmplările hazlii, ca aceea în care Ion Cristoiu, care lucra la Viaţa studenţească, i-a spus aspirantului ce voia să facă „bruneafoxism literar”: “Dragă, ia-o pe jos de-a lungul cheiului Dâmboviţei şi mergi aşa timp de o oră. Şi scrie-mi tot ce vezi. Asta e proba focului pentru tine, dacă eşti născut gazetar sau nu.”
Foarte amare sunt concluziile lui Dan C. Mihăilescu despre nivelul la care a ajuns presa în era internetului: „Noi nu mai avem ziaristica de altădată, care era, cum se spunea, a patra putere în stat. Nu, presa nu mai are nicio forţă la noi. Toată este arondată, ştampilată, matriţată, ofilită, sleită, simplă butaforie. Înainte, fie pe vremea lui C.A. Rosetti şi Eminescu, fie pe vremea lui Iorga, Nae Ionescu, Arghezi, F. Brunea-Fox şi Pamfil Şeicaru, un articol de ziar zguduia dinastia. Îl ducea pe Carol I la un pas de abdicare, în vreme ce pe Carol II o campanie de presă îl putea readuce în ţară din exil. Presa făcea şi desfăcea guverne, infiltra partidele, dărâma sau reconstruia instituţii, putea sluji democraţia şi dictatura la fel de bine, juca pe stânga şi pe dreapta cam cu aceeaşi dexteritate. Cât despre social, când scria Brunea-Fox despre leprozerie sau bordelurile de pe Calea Văcăreşti ori din zona Gării de Nord, sau despre Maglavitul lui Petrache Lupu, păi se mişcau miniştri, cădeau directori, se schimbau cabinete, se schimbau mentalităţi. Ziarele chiar puteau să influenţeze, chiar puteau să formeze opinia. Acum însă, odată cu domnia imaginii, textul în cultul căruia am fost crescut eu a rămas cel mult legendă pentru fotografie.”
Interesante sunt şi răspunsurile pline de umor ale lui Dan C. Mihăilescu la întrebările care i s-au pus din sală: cum a fost călătoria la Muntele Athos (unde „vezi şerpi cum traversează calm drumul – şerpi mari, aşa, cât braţul meu –, să vezi nişte vulturi superbi, când îşi iau zborul ca nişte corăbii ale văzduhului. Şi au pe-acolo nişte bufniţe, nişte bufniţuci, care noaptea sunt de-o vioiciune şi cu un fâlfâit atât de fin de zici că-s abur… Un preot chiar mi-a spus că <<o să auziţi coiotul la noapte, face ca o femeie isterică>>. De unde ştia un călugăr de la Athos cum face o femeie isterică, nu ştiu!” (Râsete în sală), cum a fost momentul în care a fost angajat la PROTV („Am aflat după ani şi ani că l-au interpelat mai mulţi pe Adrian Sârbu că <<de unde l-ai scos pe umflatul ăsta, care se bâlbâie?>> Iar Sârbu a spus: <<Bă, ai mai văzut aşa ceva undeva?>> <<Nu!>> <<Ei, aia e!>>” (Râsete în sala) ori faptul că unii îi trimiteau cărţi împreună cu prezentarea gata făcută, ca să îl scutească de lectura cărţii şi să o prezinte neapărat la PROTV! Ȋntrebat dacă este un om orgolios, criticul a răspuns: “Pe măsură ce îmbătrânesc, devin tot mai vanitos, tot mai orgolios, tot mai fanfaron, îmbătat de aplauzele dumneavoastră. Or, din timp în timp, e foarte bine să ţi se dea peste nas, peste ceafă, sau cum hâtru ziceţi aici dumneavoastră, în Ardeal (ador asta): “Nu te lăţi, broască,-n tău,/ Că nu-i tău’ tăt a tău!”.
Volumul Fotojurnalism şi imagine supune cercetării ştiinţifice un domeniu puţin studiat în literatura de specialiatte din România: fotojurnalismul şi transformările acestuia în mass-media contemporană, coautorii (“contributorii”) abordând aspecte privind evoluţia fotografiei, manipularea digitală a imaginii şi noile provocări în fotojurnalism, fotografia alb-negru versus fotografia color, fotografia în era digitală, fotografia – sursă de inspiraţie pentru literatură, iconografiile, statutul socioprofesional al fotojurnalistului, cenzurarea fotografiei, fotografia şi dreptul de copyright, istoria fotografiei etc.
Textele selectate pentrui volum au fost grupate în trei secţiuni: I. Fotojurnalism (Alexandra Bardan, Rareş Beuran, Ştefan Borbély, Constantina Raveca Buleu, Claudia Chiorean, Mihail Guzun, Bogdan Hrib, Lucian Ionică,
Otilia Mureşan, Marian Petcu, Oana Pughineanu, Ilie Rad, Gabriela Rusu-Păsărin, Lucian-Vasile Szabo, Raluca Tudor, Luis Veres (din Spania), Dan Voinea); II. Imagini în mişcare (Elena Abrudan, Nicolae Melinescu, Constantin Trofin), în secţiunea III (Varia) publicându-se un amplu dialog între fotojurnaliştii Dan Bodea şi Otilia Mureşan. Volumul se adresează astfel studenţilor de la facultăţile cu profil jurnalistic, fotojurnaliştilor din presă, tuturor celor care iubesc fotografile, aceste “eternităţi de-o clipă”, cum le numea poetul Ion Pillat.
Cartea are 480 de pagini, cu 176 de fotografii, coperta fiind realizată de Alexandra Bardan, cu un desen aparţinând cunoscutului grafician clujean, Könczey Elemér, şi a apărut în colecţia “Comunicare. Media” a Editurii Tritonic din Bucureşti.