Echinox 55

 
La prezidiu profesorii: Corin Braga, Ion Pop, Eugen Uricaru (prozator) si Ion Vartic.

Ieri am fost la Facultatea de Litere, în sala D. Popovici, convocaţi de prof. Ion Pop, în vederea marcării celor 55 de ani de la fondarea revistei Echinox.

Ne asemănăm ca veteranii sau deţinuţii politici: la fiecare jubileu, suntem tot mai puţini. Au vorbit Ion Pop, Eugen Uricaru, Ion Vartic, Corin Braga şi Ştefan Borbely. A urmat apoi un recital de versuri (Ion Pop, Adrian Popescu, Ion Mureşan, Mircea Petean, Iustin Moldovan, Horia Bădescu, Ruxandra Cesereanu). A fost aproape absentă tânăra generaţie de echinoxişti. Inclusiv detractorii şi manipulatorii revistei. În ciuda a ceea ce a spus Adrian Popescu, între cele patru generaţii de exchinoxişti există o falie, nu o dezvoltare în spirală.

Dacă aş fi luat cuvântul, aş fi spus următoarele:

  1. Mişcării Echinox trebuie neapărat să îi fie anexat şi poetul Teofil Răchiţeanu, care a pus umărul la pornirea revistei.
  2. Caracterul multicultural al revistei a fost o ideea organelor locale de partid. În 1968, studenţii maghiari cereau imperios înfiinţarea unei reviste în limba maghiară, la 10 ani de la unirea Universităţilor „Victor Babeş” cu Balyai Janos”.
  3. Fără sprijinul direct al ministrului Tineretului, Ion Iliescu, revista Echinox nu ar fi apărut.

Ne-am despărţit fără să facem tradiţionala fotografie de grup.

Adaugă comentariu