Presa noastrǎ a fǎcut mare vâlvǎ de faptul cǎ, într-un articol din respectabila revistǎ Nature, a fost publicat un articol, în care se afirmǎ, pe bazǎ de documente, cǎ teza de doctorat a lui Victor Ponta, premierul Guvernului României, este un plagiat în cea mai mare parte. Nu cunosc datele problemei, dar înclin sǎ cred cǎ revista Nature nu risca publicarea unui asemenea subiect, dacǎ...
Vizita lui Nicolae Ceauşescu în Australia (aprilie 1988) şi reflectarea ei contradictorie în diverse canale mediatice, române şi australiene
Am prezentat, la conferinţa de la Timişoara, o lucrare documentatǎ despre vizita lui Ceauşescu, din 1988, în Australia, respectiv despre modul în care a fost reflectatǎ aceastǎ vizitǎ în cinci canale mediatice: presa oficialǎ din România (Scânteia, România liberǎ, Scânteia tineretului), presa australianǎ plǎtitǎ de guvernul român, presa australianǎ liberǎ, precum şi cele douǎ publicaţii...
Conferinţa internaţionalǎ ISSA (luni, 18 iunie 2012)
Am venit la Timişoara, aşadar, pentru a participa la “International Conference of Applied Social Sciences” (ISSA, au prescurtat organizatorii, deşi trebuia ICSSA). Deschiderea conferinţei a avut loc în Aula Magna a Universitǎţii de Vest din Timişoara. Când lucram aici ca profesor, am participat, în aceastǎ aulǎ, la o conferinţǎ susţinutǎ de Iosif Constantin Drǎgan, care donase pentru salǎ o...
Nostalgii timişorene (duminicǎ, 17 iunie 2012)
Am terminat Facultatea de Filologie (acum de Litere) a Universitǎţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, în anul 1979, iar la repartiţia guvernamentalǎ, pe ţarǎ, “am prins” un post de profesor, la douǎ şcoli generale din oraşul de pe Bega, titularizându-mǎ în cele din urmǎ la una singurǎ, şi anume Şcoala Nr. 7, de pe str. Ion Ionescu de la Brad, nr. 2. Am stat acolo 3 ani, atât cât cerea...
Legea compensaţiei (sâmbǎtǎ, 16 iunie 2012)
Am mai amintit pe acest blog despre o lege a vieţii, pe care aveam pretenţia cǎ am descoperit-o eu, dar, ulterior, mi-am dat seama cǎ au vorbit şi alţii despre ea. Ion Heliade Rǎdulescu îi spunea “echilibrul între antiteze”, care dǎ şi titlul unei lucrǎri filosofice a lui, din 1858, pe care nu am citit-o, dar pe care o am în vedere, pentru o viitoare lecturǎ. Ideea este cǎ totul în lume...
Almanahul Promenada scriitorilor” (vineri, 15 iunie 2012)
Fiind plecat la Nandra, nu am putut participa la festivitatea de lansare a unui nou almanah editat de Doamna Irina Petraş, pe care o consider un fel de “Al Rosetti al Clujului”. Volumul, apǎrut la Editura Eikon, are 600 de pagini, în format A4, incluzând mulţi scriitori clujeni, dar şi din ţarǎ, precum Nicolae Balotǎ, Ana Blandiana şi alţii. Din 2005, Irina tipǎreşte în fiecare an câte...
O nouǎ scrisoare de la Domnul Ambasador Ion Brad (joi, 14 iunie 2012)
Mǎ bucurǎ fiecare scrisoare pe care o primesc, mai ales cǎ evenimentul este atât de rar. Am scris, cu diverse ocazii, despre dispariţia unei specii literare – epistola –, care a dat literaturii române şi celei universale adevǎrate capodopere. Mijloacele moderne de comunicare – telefonul, dar mai ales Internetul – au adus moartea acestei specii. De aceea primirea unei scrisori “tradiţionale”...
Proiecte ştiinţifice şi culturale (miercuri, 13 iunie 2012)
Lucrurile temeinice nu se fac de azi pe mâine. Acestea necesitǎ timp, energie, nervi, bani şi obosealǎ. Am avut o lungǎ discuţie cu Doamna Ana Blandiana, în legǎturǎ cu proiectul volumului Copilǎria ca luptǎ de clasǎ. M-am angajat sǎ transcriu evocǎrile de la Sighet, împreunǎ cu unii studenţi care au fost la Sighet. Şi Doamna Blandiana se mirǎ de excelenta colaborare pe care o...
Ziua Româneascǎ a Libertǎţii Presei (marti, 12 iunie 2012
Domnul Adrian Niculescu (fiul marelui lingvist Alexandru Niculescu), cadru didactic la Şcoala Naţionalǎ de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti, membru marcant al Asociaţiei Române de Istorie a Presei, cu o solidǎ monografie dedicatǎ gazetei Puncul român, editatǎ de C.A. Rosetti, a propus (iar ARIP şi-a însuşit aceastǎ propunere) ca ziua de 12 iunie sǎ fie consideratǎ...
Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismǎneanu (luni, 11 iunie 2012)
Citesc cu mare interes volumul Marele şoc din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Timǎneanu. Despre comunism, postcomunism, democraţie. Prefaţǎ de prof. Dinu C. Giurescu, Editura Enciclopedicǎ, Bucureşti, 2004. Ce mǎ mirǎ, încǎ din primele pagini, este relaţia deosebit de afabilǎ care existǎ între cei doi interlocutori, iar, pe de altǎ parte, documentarea...