Am mai amintit pe acest blog despre o lege a vieţii, pe care aveam pretenţia cǎ am descoperit-o eu, dar, ulterior, mi-am dat seama cǎ au vorbit şi alţii despre ea. Ion Heliade Rǎdulescu îi spunea “echilibrul între antiteze”, care dǎ şi titlul unei lucrǎri filosofice a lui, din 1858, pe care nu am citit-o, dar pe care o am în vedere, pentru o viitoare lecturǎ. Ideea este cǎ totul în lume se bazeazǎ pe un anumit echilibru. Dupǎ succes, vine un insucces, dupǎ suferinţǎ urmeazǎ bucurie, dupǎ luminǎ, vine întunericul etc. Mǎ uit cum se verificǎ aceastǎ lege în viaţa scriitorilor, a politicienilor sau a oamenilor cu bani. Cunosc o scriitoare talentatǎ, foarte prolificǎ, dar care nu are copii. Pentru o femeie, detaliul acesta biografic trebuie sǎ constituie sursa unei frustrǎri care o va marca toatǎ viaţa. Poate absolutizez, poate arta ţine şi loc de copil. Nu ştiu, cred cǎ depinde mult de la caz la caz. Întrebat, de pildǎ, cum compenseazǎ absenţa copiilor, poetul Ştefan Augustin Doinaş a spus într-un interviu: “Prin silueta soţiei mele!”. (Soţia poetului, balerina Irinel Liciu, s-a sinucis în ziua în care a murit poetul Doinaş.)
Ca om politic, îl iau pe Nicolae Ceauşescu. A avut o cariera politicǎ strǎlucitǎ, a beneficiat de toate onorurile posibile, a cǎlǎtorit unde a vrut şi a avut tot ce şi-a dorit. Preţul: împuşcat la zid, ca un câine, alǎturi de soţia sa!
Acest principiu de viaţǎ mǎ salveazǎ de multe ori. Pierd un premiu? Voi câştiga altul, în altǎ parte. Îmi lipseşte ceva? Mǎ gândesc ce am în compensaţie! Titu Maiorecsu spunea: “Pǎzeşte-te a doua zi dupǎ succes!” Este, în fond,acelaşi principiu!
Nu neg faptul cǎ pot exista tragedii, în viaţa unui om, care nu pot fi cu nimic compensate. Poate doar cu speranţa unei vieţi mai bune “dincolo”, dacǎ aceasta existǎ.
Cred cǎ aceastǎ filosofie de viaţǎ te poate face mai rǎbdǎtor, mai uman, mai înţelept.