Lucrurile temeinice nu se fac de azi pe mâine. Acestea necesitǎ timp, energie, nervi, bani şi obosealǎ.
Am avut o lungǎ discuţie cu Doamna Ana Blandiana, în legǎturǎ cu proiectul volumului Copilǎria ca luptǎ de clasǎ. M-am angajat sǎ transcriu evocǎrile de la Sighet, împreunǎ cu unii studenţi care au fost la Sighet. Şi Doamna Blandiana se mirǎ de excelenta colaborare pe care o am cu studenţii mei (sau cel puţin cu o parte dintre aceştia). Dar nu este nimic miraculos aici. Dacǎ îi respecţi, dacǎ vǎd cǎ eşti alǎturi de ei, dacǎ îi ajuţi, dacǎ îi încurajezi, dacǎ îi tratezi ca pe egalii tǎi, fǎrǎ aere de superioritate, dacǎ ţii la ei ca la propriii tǎi copii, dacǎ îi implici în tot felul de proiecte culturale şi ştiinţifice, dacǎ eşti exigent, dar corect şi drept, studenţii îţi vor rǎspunde cu aceeaşi monedǎ. Datoritǎ lor, studenţilor, am fǎcut zece simpozioane naţionale de jurnalism, publicând tot atâtea cǎrţi coordonate de mine. Aceste simpozioane nu ar fi fost posibile fǎrǎ sprijinul necondiţionat al studenţilor, care s-au oferit ca voluntari. E adevǎrat cǎ şi eu aplic principiul: “Nicio faptǎ bunǎ sǎ nu rǎmânǎ nerǎsplǎtitǎ!”. Iar ei ştiu acest lucru!
Azi am avut examen cu anul II, la “Stilisticǎ şi mass-media”. A fost o plǎcere sǎ îi revǎd pe mulţi dintre cei cu care am fost în excursii la Sighet sau la Bucureşti. Unii dintre ei au ajuns la un asemenea grad de exigenţǎ, încât o greşealǎ de tipar, de stil, de ortografie sau de punctuaţie, o greşealǎ de documentare etc. capǎtǎ dimensiuni apocaliptice, de neadmis în cariera unui jurnalist. Exact asta am vrut: sǎ le arǎt standardul cel mai înalt al profesiunii!
Încet-încet, se contureazǎ cel de-al XI-lea Simpozion Naţional de Jurnalism, pe care îl organizez la Cluj-Napoca, în luna octombrie. Şi-au anunţat deja participarea nume importante ale scrisului jurnalistic românesc, pe care le voi face cunoscute la momentul respectiv. Suntem abia în iunie, dar acţiunea trebuie gânditǎ de pe acum.
În luna aprilie 2013, va avea loc, la Bucuerşti, cel de-al VI-lea Congres Naţional al Presei din România, organizat de ARIP, pe care trebuie sǎ îl pregǎtim din timp.
În luna octombrie, vom lansa numǎrul 2 pe acest an al Revistei române de istorie a presei. Deja se anunţa un numǎr foarte bun.
În fine, Domnul Ambasador Ion Brad este de acord sǎ facem un amplu dialog, în vederea pregǎtirii unei antologii de interviuri.
P.S. De pe blogul domnului Ionuţ Vulpescu, aflu un lucru interesant: „<<Noica îl admiră pe un individ, Iliescu, la care a găsit înţelegere şi care este un tip foarte deştept, dar nu este agreat de actuala conducere şi este mutat dintr-un loc în altul.>>
Dosarul de Urmărire Informativă, care-i fusese deschis filosofului de către fosta Securitate, este cât de poate de limpede în acest sens. Într-o delaţiune care viza opiniile politice ale lui Noica, susceptibile de a fi ostile sau subversive la adresa regimului, turnătorul scrie: <<Noica îl admiră pe un individ, Iliescu, la care a găsit înţelegere şi care este un tip foarte deştept, dar nu este agreat de actuala conducere şi este mutat dintr-un loc în altul.>>
Documentul poate fi consultat în volumul Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva Securităţii, vol. IV, Constantin Noica (2). Ediţie îngrijită de Dora Mezdrea şi apărută la Editura Muzeul Naţional al Literaturii Române, în 2010, la pagina 130.”