Unul din scriitorii mei preferaţi: Alex Ştefănescu

 Domnul Alex Ştefănescu este unul din scriitorii mei preferaţi. Am citit multe cărţi ale Domniei Sale. Am comentat Istoria literaturii române. Încep lectura României literare cu articolul pe care îl semnează în fiecare număr. Mă bucur că am avut şansa să îl cunosc, să stau alături de Domnia Sa. A fost invitatul meu la o întâlnire cu studenţii jurnalişti clujeni, în faţa cărora a ţinut o excepţională conferinţă. Am avut norocul să-i vizitez, la Bucureşti, împreună cu Doina, faimoasa sa grădină.

Ştiam că are probleme de sănătate, pe care nu şi le ascunde. În recentul număr din România literară (nr. 13, p. 16), scrie: “Am citit-o repede (cartea Calea Victoriei, de Cezar Petrescu, n. I.R.) şi cu plăcere în fotoliul meu de bolnav netransportabil, de unde de doi ani văd pe fereastră succesiunea anotimpurilor.”

Recent, Domnul Alex Ştefănescu a publicat pe Facebook un text tulburător, care ar trebui să ne dea de gândit tuturor. Iată-l:

                                                            CINE SUNT EU

Cine sunt eu? Un bărbat în vârstă, greoi și bolnav de inimă. Un om care a citit mii de cărți și a și scris despre ele. Un bătrân care moare lent, dar sigur, simțind o satisfacție secretă la gândul că moare (moartea reprezentând pentru el un mod de a fi în rând cu lumea). O ființă umană care nu suferă la gândul că urmează să dispară, ci se bucură că a avut norocul să se nască. O persoană care, înzestrată din naștere cu bucuria de a trăi, încearcă să transmită acum și altora (inclusiv unor tineri apatici) această bucurie. Un autor de cărți căutate de cititori, cumpărate și citite, astfel încât au parte mereu de reeditări. Un ins sociabil, cu umor, care nu râde niciodată de alții, ci numai de el însuși. Un individ care apreciază, în egală măsură, momentele de singurătate. Un lucrător, la propriu, al grădinii lui, căreia îi iubește și pomii, și fluturii, și furnicile.

Mergi sus