Acasă

Ilie Rad

Blogul lui Ilie Rad

Şi eu am fost la Blaj, la întâlnirea cu Papa Francisc!

  1. Preliminarii. Într-o duminică din primavara anului 2019, după Sfânta Liturghie, părintele Remus Tegzeşiu, parohul Bisericii Greco-Catolice “Înălţarea Sfintei Cruci”, din cartierul clujean Făget, a anunţat că se va organiza un pelerinaj la Blaj, pentru întâlnirea cu Papa Francisc, care va vizita România şi va celebra Sfânta Liturghie, cu ocazia beatificării celor şapte episcopi greco-catolici...

Nu haina, ci telefonul îl face pe om!

În luna mai a acestui an, am aniversat 40 de ani de la terminarea Facultăţii de Filologie (acum de Litere). A fost o întâlnire emoţionantă, mai ales că au putut participa şi zece dintre foştii noştri profesori. Cursul a fost ţinut de profesorul Mircea Muthu. Şi în asta constă farmecul unor astfel de întâlniri: în încercarea de a retrăi clipe din viaţa studenţească. De aceea nu voi agrea şi nu voi...

Amintiri de la “Făclia”

1. Preliminarii. Domnul Cosmin Puriş, actualul redactor-şef al ziarului Făclia de Cluj, mi-a reamintit că noua serie a ziarului pe care îl conduce împlineşte, la decembrie 2019, 30 de ani, etapă care înseamnă puţin pe scara istoriei, dar mult în viaţa unui om sau a unei instituţii. Tocmai de aceea, jubileul ca atare trebuie sărbătorit într-un fel sau altul. Fac, în cele ce urmează, o recapitulare...

Masă rotundă despre Revoluţia din Cluj, la Uniunea Scriitorilor, Filiala Cluj

Am participat azi la o masă rotundă, consacrată împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia din Cluj. Lume foarte puţină. Nici cei trecuţi pe afiş nu au fost toţi. Au vorbit Cornel Udrea, Michaela Mudure, Ştefan Borbely, Mircea Ioan Casimcea, Constantin Zărnescu, Constantin Cubleşan şi eu. Susţin tipărirea unui volum cu amintirile unor participanţi despre evenimentele de atunci. În România literară...

Lansare de carte la Şcoala “Ion Creangă”

  Am fost invitat, împreună cu Doina, să lansăm cartea despre Chile la Şcoala “Ion Creangă” din Cluj-Napoca. M-am lăsat greu convins să particip, mai ales că aveam şi ore la masterat. Până la urmă mă bucur că m-am dus, fiindcă am fost realmente emoţionat. Am lucrat la această şcoală între 1982-1985, pe postul Doinei, când ea a fost în concediu de maternitate, apoi am acceptat o jumătate de normă...

Părintele Ioan Pintea, omul care sfinţeşte locul

Joi, 7 noiembrie, am participat, la Biblioteca Judeţeană “George Coşbuc” din Bistriţa la o lansare a volumului nostru, O călătorie la capătul lumii. Cartea a fost prezentată de părintele Ioan Pintea, directorul Bibliotecii, şi de colegul meu de facultate, Vasile Filip. Am fost impresionat de ceea ce am văzut ieri. Mi s-a confirmat ideea că omul sfinţeşte locul. Dacă actuala curte a clădirii...

Cum am “conceput şi alcătuit” volumul Ion Vlad, “Alternative la memorii. Dialoguri, corespondenţă, mărturii”

Este greu să precizez când anume mi-a venit ideea de a publica o carte “omagială” dedicată profesorului Ion Vlad. Cert este că în multele mele discuţii cu poetul Ion Brad, coleg de facultate şi prieten de-o viaţa al profesorului Vlad, a venit adesea vorba despre dorinţa poetului de a prinde vârsta de 90 de ani şi de a o sărbători împreună cu ceilalţi doi Ioni importanţi, prieteni ai săi:...

Profesorul Ion Vlad la 90 de ani

              Profesorul şi scriitorul Ion Vlad împlineşte, la 26 noiembrie a.c., 90 de ani, vârstă la care ajung puţini scriitori. Domnia Sa este un veritabil OM al Cetăţii (a fost prodecan, decan al Facultăţii de Filologie, rector al Universităţii “Babeş-Bolyai” (1976-1980), redactor-şef adjunct la Tribuna, director al Teatrului Naţional din Cluj, secretar al Filialei Cluj a Uniunii...

Centenarul UBB

Cu ocazia împlinirii unui veac de la întemeierea primei universităţi româneşti la Cluj, UBB a organizat un ansamblu de manifestări, începând cu deschiderea oficială, la care a fost prezent şi preşedintele Klaus Iohannis, şi continuând cu un marş, la care au participat profesori şi studenţi de la cele 6 universităţi clujene. Pe traseu ne-am întâlnit cu doamna Irina Petraş, cu Laura şi Sever, care...

Călătorie peste nouă mări şi nouă ţări

Cartea clujenilor Doina Rad și Ilie Rad insuflă o atmosferă de basm. Numai acolo prin depărtarea extremă, trecând peste toate cele „nouă mări și țări”, cifră magică, ajungi la capătul lumii, dobândind atâta experiență inițiatică, încât poți mântui împărăția de rău. În cazul călătorilor noștri, plecați spre Vest, într-un ianuarie, 2019, să poposească două săptămâni în statul Chile de pe coasta...