Susţin tipărirea unui volum cu amintirile unor participanţi despre evenimentele de atunci.
În România literară (an LI, nr. 49, 22 nov. 2019, p. 15), citesc următoarele gânduri ale Ioanei Bentoiu, fiica scriitoarei Annie Bentoiu şi a compozitorului Pascal Bentoiu: “A lăsa o mărturie, cu alte cuvinte ceva care să poată să fie totodată înţeles şi crezut, este un lucru admirabil. Trecutul trebuie cunoscut şi trebuie cunoscut cu subtilitate. În nuanţe, în detalii, nu în alb şi negru; Cât mai clar, cât mai impede.”
Ştefan Borbely a propus mai degrabă un volum în care să arătăm cum ne-a modificat revoluţia destinul. Şi mie mi l-a modificat radical.
Voi finaliza rememorarea şi voi publica textul. Voi vorbi inclusiv despre solidaritatea umană fără precedent din acele câteva (puţine) zile. O dată sau de două ori am venit din centru până în Mănăştur cu maşini de ocazie. Nimeni nu ar fi luat bani. Cred că şi eu am dus oameni în aceleaşi condiţii.
În curând au apărut partidele, opiniile, divergenţele.
P.S. Vorbeam de solidaritatea umană. Iată un caz pe care l-am găsit în volumul Un microfon cu ochii mari. Radio Cluj în Revoluţia Română. 21-25 Decembrie 1989. Coordonator: Cornel Udrea, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2015, p. 62: “Vă puteţi imagina un troleibuz gol, mergând spre gară, noaptea la ora 2, oprind şi întrebându-mă unde merg. I-am spus că în Gheorgheni, m-a invitat să urc, a întors la gară troleibuzul şi m-a dus până la cea mai apropiată staţie de locuinţa mea din Gheorgheni…” (mărturie a ziaristei Monica Tripon).