Moartea pictorului Florin Isuf (1952-2012) (marţi, 7 august 2012)

M

Pictorul Florin Isuf(1952-2012)

În urmǎ cu câteva luni, am citit în Flacǎra lui Adrian Pǎunescu un articol despre pictorul Florin Iusuf, considerat unul dintre cei mai celebri pictori contemporani ai Gorjului. Voiam sǎ o rog pe Ana-Maria Pǎunescu sǎ mǎ ajute sǎ intru în legǎturǎ cu pictorul Isuf, cu care am fost nu doar coleg de studenţie, ci chiar coleg de camerǎ, la celebrul Cǎmin “Avram Iancu”, unde este acum Facultatea de Drept. Timpul a trecut, m-am luat cu altele, am omis acest detaliu. Iatǎ cǎ, în cel mai recent numǎr al amintitei reviste (an XII, nr. 31 (553), 3-9 augut 2012, p. 12), citesc Ultimul interviu, realizat de Ion Predoşanu, cu fostul meu coleg de camerǎ.  Aflu de aici trista veste cǎ Florin “s-a prǎpǎdit la numai 60 de ani, în casa şi atelierul lui din Târgu Cǎrbuneşti, rǎpus de o boalǎ cumplitǎ”. În interviul amintit, Florin vorbeşte şi de studenţia sa clujeanǎ, de prietenia lui cu Diana Adamek, actualmente cadru didactic la Facultatea de Litere a UBB, de profesorii mei, Liviu Petrescu şi Ioana Em. Petrescu. Mai spune încǎ ceva important: “În vremea studenţiei mele clujene îmi era dragǎ, îmi plǎcea mult poezia lui Horia Bǎdescu. Îmi aducea aminte de Tudor Arghezi.”

          Dar iatǎ un fragment din interviu: “– Între ce ani v-aţi petrecut studenţia clujeanǎ?/ – Din1976 pânǎ-n 1979. Am fost apropiat grupǎrii echinoxiste şi chiar executam grafica revistei, fiind amic cu viitorii scriitori Ioan Groşan, Gheorghe Ţeposu (Radu G. Ţeposu, n. I.R.) şi Ion Pecie. / – Poetul şi criticul literar Ion Pecie s-a prǎpǎdit de curând./ – Dumnezeu sǎ-l odihneascǎ, era un bǎiat minunat. Şi şef de cantinǎ la Cǎminul <<Avram Iancu>>. Şi cǎminul era fain, situat în centrul vechi al oraşului. Oricum, apǎruserǎ cǎminele blocuri, dar nu-mi plǎceau prea mult. La Cǎminul <<Avram Iancu>> eram ca întro casǎ din oraş”.

          Eram opt persoane în camerǎ, mai mult filologi, nu ştiu cum a nimerit Florin cu noi în camerǎ. Venea de multe ori târziu acasǎ, apoi ne povestea, în detaliu, aventurile lui erotice din noaptea precedentǎ. Nu-mi amintesc de apartennţa lui la mişcarea echinoxistǎ, dar poate este adevǎrat ce spune.

          Dumnezeu sǎ îl odihneascǎ în pace şi regret mult de tot cǎ am tot amânat sǎ îl contactez. ÎI voi scrie Dianei Adamek un mesaj despre acest trist eveniment.

          *Înainte de masǎ am fost la slujba de înmormântare a bietului Constantin (Tache) Dumitrescu. Au vorbit frumos, din suflet, Horia Bǎdescu şi Cornel Udrea. Destul de puţinǎ lume, dintre foştii colegi şi jurnalişti (poate şi din cauza vacanţei şi a concediilor). I-am vǎzut pe Mihai Dragolea, Adrian Popescu, Nicu Mocanu, Vasile Costin, Gelu Furdui, alǎturi de prieteni şi rude. Am aflat, cu aceastǎ ocazie, cǎ a murit şi Constantin Colhon, alt jurnalist important al Clujului.

 

Adaugă comentariu