Amintiri de la un mic jubileu (I). Un film de Constantin Trofin, prezentat la ceremonia de la 70 de ani

A

  La 18 februarie 2025 am împlinit 70 de ani. Vârsta aceasta este un moment important din viaţa fiecărui om.

 Am fost foarte norocos, fiindcă două doctorande de-ale mele, Carmen Ţâgşorean şi Ada Blendea, mi-au pregătit o surpriză de proporţii: volumul aniversar Ilie Rad 70. Un om, o viaţă, un destin, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2025. Un volum impresionant, de 1072 de pagini, cu peste 750 de fotografii, grupate tematic, marea majoritate find color. Se găseşte aici, în paginile scrise şi în fotografii, tot ce am făcut în cei 50 de ani de scris.

Cartea a fost lansată la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, fiind prezentată de Carmen  Ţâgşorean, Ada Blendea şi Tudor Vlad, iar colegul şi prietenul Constantin Trofin, cunoscutul realizator de televiziune, a prezentat un film de 10 minute, despre viaţa şi activitatea mea. În momentul când mi-am văzut părinţii pe ecran, mi-au dat efectiv lacrimile. Ca la Nandra, când am prezentat monografia satului, în şcoala inaugurată în 1937, finalizată în timpul mandatului de Primar al comunei al Bunicului meu, Onisie Trif, când Mama mergea în clasa I.

Sala are 136 de lcouri, fiind prezenţi circa 100 de persoane, prieteni şi colaboratori. Au fost în sală puţini dntre colegii mei de catedră, deşi toţi ştiau de eveniment şi erau liberi, fiind sesiune de restanţe în săptămâna respectivă. Mă aşteptam la aşa ceva, nu poţi fi profet în ţara ta, se ştie! Consemnez numele celor prezenţi: Mihai Lisei, Viorel Nistor, Claudia Talaşman, Ioan Hosu, Anişoara Pavelea (aceştia doi de la Departamentul de Comunicare, Relaţii Publice şi Publicitate), Lucian Ciupei (fost doctorand), Zoltán Tibori-Szabó (de la Jurnalism, linia maghiară, o plăcută surpriză).

Ilie Rad, acasă, cu cele două coşuri de flori: primul primit din partea Domnului Primar, Emil Boc, al doilea din partea Editurii Casa Cărtii de Ştiinţă.

Am fost impresionat de două coşuri de flori, unul din partea Primarului Emi Boc, altul, cu totul special (cu flori puse între filele unui exemplar din cartea Viaţa ca un dar), din partea Editurii Casa Cărţii de Ştiinţă, o editură unde mă simt ca în familie.

În timpul prezentării cărţii, mă uitam la telefon, dar nu pentru a citi noile mesaje primite, ci pentru a vedea dacă cele două prezentatoare nu îşi depăşesc timpul stabilit pentru prezentare. (Apropo, mi s-a spus că trebuia să apelez, pentru prezentarea cărţii, la personalităţi cunoscute, eventual academicieni. Nu, am dorit în mod special ca volumul să fie prezentat de către cele două colege, Carmen Ţâgşorean şi Ada Blendea, în semn de preţuire şi gratitudine pentru iniţiativa şi munca lor la volum).

Uitându-mă, aşadar, pe telefon, am văzut că am un cald mesaj de la Domnul Primar Emil Boc, pe care l-am şi citit, când am luat cuvântul, în final.

Dintre scriitori, îi amintesc pe Horia Bădescu, Adrian Popescu, Florina Ilis, Stefan Borbely, Adrian Tion, Ion Cristofor, Ioan Pintea (venit de la Bistriţa!), Romulus Moldovan, Oana Boc, Ionut Ţene, Radu Cretu, academicienii Ion Pop şi Ioan Bolovan, foştii mei profesori, Doamna prof. univ. dr. Carmen Vlad şi Domnul prof. univ. dr. G.G. Neamţu), colegii de universitate, Mircea Maniu si Mihai Todica, colegele Mimi Bena si Mimi Pârv, prieteni de la BCU (Felix Floca, Robert Bodnar, Calin Emilian Cira), doamna judecator Monica Trofin, membrii familiei mele – fratele meu, Nicuşor, verişoara Olimpia, cuscrii din Beclean, Vica şi Victor Veja, din Abrud (Dana Simonis), nepoţii Tăvişor cu Ozana, Felicia cu Dionisie Pol, profesorul Aurel Anderco, solistul de muzică populară, Ovidiu Purdea-Someş (care a avut o intervenţie spectaculoasă) şi alţii. Au mai fost colegul de facultate, Simion Răchişan, Doamna Rodica Dan, fosta mea colegă şi directoare de la Şcoala Nr. 1 din Cluj-Napoca, dar şi Ramona Mândru, fosta mea elevă, de la aceeaşi şcoală, masteranda Diana Nunuţ, jurnalistii Mihai Cistelican (fost doctorand) si Robert Popa. Manifestarea s-a terminat la timp (cam o oră), prin urarea de La mulţi ani!, susţinută de prietenul Ovidiu Purdea-Someş.

Cel mai apreciat moment al lansării a fost, aşa cum era de aşteptat, filmul realizat de Constantin Trofin, căruia îî mulţumesc, şi pe această cale, pentru momentele create, de mare emoţie, cel puţin pentru mine.

Cei interesţi pot vedea acest film, accesând ecranul de mai jos.

1 comentariu

  • Ce bucurie!
    La multe primăveri perfecte și toate visurile împlinite!