Acasǎ, la Nandra

*Drum acasǎ, la Nandra, la Tata. Îi ducem mâncare gǎtitǎ (fǎcutǎ de inegalabila Ina – sarmale şi ciorbǎ de perişoare), iar din Luduş, de la Lidl (fost Profi), îi cumpǎrǎm toate bunǎtǎţile posibile: struguri, pere, mere, mandarine, cozonac, napolitane, biscuiţi etc. Am o satisfacţie extraodinarǎ ştiind cǎ îi duc Tatǎlui ceea ce n-a avut niciodatǎ în viaţǎ. Le acceptǎ cu plǎcere, spre deosebire de Mama, care mǎ “certa” de fiecare datǎ: “De ce pui banii pe atâtea bunǎtǎţi?!” Îl rugasem sǎ ne facǎ o mǎmǎliguţǎ cu cârnaţ de porc, ceea ce s-a şi întâmplat. A rǎsturnat mǎmǎliga aburindǎ pe cenuşarul alb, dar eu nu aveam arcul din copilǎrie, pentru a o tǎia în felii! L-am rugat sǎ spunǎ rugǎciunea de rigoare – Tatǎl Nostru –, şi a spus-o exact ca acum 50 de ani, cu vocea gravǎ, baritonalǎ, cu acel “cataeste” pe care, copil fiind, nu îl înţelegeam (am descoperit recent cǎ şi Marta Petreu avusese aceeaşi dilemǎ lingvisticǎ!). L-am provocat apoi sǎ ne spunǎ câteva mǎrturii din copilǎria sa (cum se dormea atunci în grajd, cu animalele, iarna şi vara, fiindcǎ oamenii nu aveau loc în casǎ, cum umblau desculţi, de primǎvara pânǎ dǎdea prima brumǎ a toamnei, tǎlpile picioarelor bǎtǎtorindu-se atât de mult, încât nu mai simţeai scaieţii, cotorii din mirişte sau bulgǎrii uscaţi). Dacǎ Tata ar fi acceptat sǎ vinǎ la Cluj, aş fi vrut sǎ fac cu el o carte de interviuri, sǎ îmi spunǎ totul despre lumea prin care a trecut. Ceva în genul cǎrţii de interviuri a lui Sorin Preda, cu tatǎl sǎu (Sorin Preda, Moromeţii: ultimul capitol, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2010). Desigur, cu precizarea cǎ acolo interesul este enorm, dat fiind faptul cǎ tatǎl lui Sorin este fratele mai mic al lui Marin Preda. Mǎ tem cǎ şi acesta este un proiect pierdut.