- In memoriam. În anul 2025, s-au împlinit 40 de ani de la trecerea la Domnul a Arhimandritului Dometie Trihenea (1909-1985), considerat unul dintre cei mai mari duhovnici români ai secolului XX, din Sfântul Munte Athos.
Cu această ocazie, au fost organizate în ţară şi la Muntele Athos câteva slujbe de pomenire, scriindu-se mai multe articole omagiale.
Astfel, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, s-a aflat, la mijlocul lunii decembrie 2025, la Chilia „Sf. Ipatie” a Mănăstirii Vatoped din Sf. Munte Athos, unde a oficiat, împreună cu părinți athoniți, Privegherea și Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Gheorghe de la Cernica, precum și o slujbă de pomenire pentru Arhim. Dometie Trihenea, fost stareț al Mănăstirii Zografu.
La 18 decembrie 2025, Arhimandritul Domete Trihenea a fost comemorat şi la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din satul său natal, Tilişca, jud. Sibiu.
În aceeaşi lună a anului trecut, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a menţionat pe arhimandritul Dometie Trihenea între marii nevoitori ai secolului trecut, sugerând că urmează şi alte canonizări ale unor călugări români athoniţi
*
- Vocaţia călugăriei. Am auzit prima oară de „bătrânul şi înţeleptul călugăr sibian”, Dometie Trihenea, din cartea Ambasadorului Ion Brad, Muntele catârilor (1980), din care am mai aflat că poetul şi diplomatul român a primit de la călugărul sibian câteva scrisori, păstrate la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, scrisori pe care le vom publica. Tot atunci am aflat că acesta fusese, timp de un deceniu (1965-1975), „stareţ ales” la Mănăstirea bulgărească Zografu, ceea ce era un fapt de mândrie pentru obştea tuturor călugărilor români de la Muntele Athos, fiind primul călugăr român care a fost egumen la una din cele 20 de mănăstiri împărăteşti din Athos.
Câteva date biografice importatnte găsim în lucrarea arhimandritului Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovniceşti, din 1984, în capitolul dedicat lui Dometie Trihenea: „Sânt născut în comuna Tilişca – afirma arhimandritul Dometie –, judeţul Sibiu, în anul 1909, la 12 iunie, şi botezat la 17 iunie, în trei afundături, de preotul Petru Iuga. Din botez am primit numele de Dumitru.” Şi în continuare: „Părinţii mei, Dumitru şi Maria Trihenea, oameni binecredincioşi, erau mari mocani şi crescători de oi. De mic, mi-au dat o frumoasă educaţie religioasă. Iar în anul 1915, când aveam doar 6 ani, părinții m-au lăsat în grija bunicilor, iar ei s-au dus cu turmele de oi spre gurile Dunării și Marea Neagră, în transhumanță, după obiceiul ardelenilor. Apoi, a venit Primul Război Mondial și părinții n-au mai putut veni acasă. După mai mulți ani au murit în Crimeea, lăsând orfani doi copii la Tilișca și alți doi acolo, care mai târziu s-au căsătorit departe, fără a ne cunoaște unii cu alții… […] Când aveam 12 ani, am văzut în vedenia visului tot Sfântul Munte, cu toate mănăstirile. De altfel, am fost şi dăruit de părinţii mei, ca dar din partea lor, Maicii Domnului, ocrotitoarea Muntelui Athos.
La etatea de 13 ani, adică în anul 1922, am plecat la Sfântul Munte, împreună cu tânărul Gheorghe Cornăţan, din comuna Vingard – Alba[1], care avea numai 9 ani. La plecare, ne-a ieşit multă lume din sat înainte şi ne zicea: «Unde mergeţi voi, băieţi, aşa tineri şi sănătoşi? De aţi fi orbi sau şchiopi! Dar aşa, de ce mergeţi la mănăstire?». Noi le-am răspuns: «Pentru dumneavoastră, ştiţi să ţineţi tot ce-i bun, iar lui Dumnezeu vreţi să-I daţi numai şchiopi şi orbi?» Cu aceasta ne-au lăsat în pace.” (apud Bălan, 1984, p. 563-564).
Cei doi copii ajung cu bine în Grădina Maicii Domnului, unde sunt primiţi şi acceptaţi, în ciuda vârstei lor infantile: „Am plecat din Constanţa cu vaporul spre Salonic, conduşi de ieromonahul Diomid Velasă, din sat cu noi, care trăia la Athos din tinereţe. La 10 octombrie 1922 am ajuns la Sfântul Munte, în Grădina Maicii Domnului, și am mers de-a dreptul la Chilia românească „Sf. Ipatie”, situată pe moşia Mănăstirii Vatopedu” (Ibidem, p. 564). La Chilia românească „Sf. Ipatie” stareţ era ieroschimonahul Teodosie Domnaru. Au fost ani grei pentru novicele Dumitru Trihenea: „Timp de 7 ani am avut o grea, dar frumoasă perioadă de încercare în călugărie. Că nu mă lăsa stareţul la nimic să fac voia mea. Nu mă lăsa să citesc orice carte, nici să scriu ceva sau vreo scrisoare în ţară, fără binecuvântarea lui. Odată, am găsit acolo unele manuscrise cirilice şi am copiat din ele 150 de coale, căci îmi zicea un părinte că este păcat să se împrăştie şi să se piardă, ci mai degrabă să rămână scrise ca amintire.” Când starețul Teodosie Domnaru a văzut cartea cu cele copiate, i-a spus că este numai bună de ars în cuptor. „Uneori mă supăram de câte ceva şi ziceam: «Dacă-i aşa, să-mi dai binecuvântarea să mă duc într-altă parte!» Iar bătrânul îmi răspundea: «A! Trebuia să te duci mai de mult, nu acum!» Timp de 20 de ani nu m-a lăsat stareţul meu să învăţ niciun cuvânt grecesc şi-mi spunea: «Fratelui începător, dacă nu-i tai voia de la început întru toate, nu se poate face călugăr decât cu hainele!»” (Ibidem, p. 564).
Roadele duhovnicești ale tăierii voinţei proprii nu vor întârzia să apară: „După şapte ani de ispitire canonică, am primit călugăria cu mare umilinţă şi lacrimi de mulţumită lui Dumnezeu, în anul 1929. În anul 1937 am fost hirotonit diacon şi preot de Mitropolitul Ieroftei [al Militupolei], iar în anul 1964 am fost făcut duhovnic, tot la Chilia «Sfăntului Ipatie», al cărei egumen eram.” (Ibidem, p. 565). Când a îmbrăcat haina de nuntă a cinului călugăresc, a primit numele de Dometie, de la Sf. Cuv. Dometie Persul.
Anul 1963 a fost unul jubiliar pentru întreg Sfântul Munte. Cu ocazia împlinirii a 1000 de ani de la întemeierea Mănăstirii Marea Lavră, Patriarhia Ecumenică, împreună cu Regele Greciei, Paul, a invitat în Sf. Munte delegații din toate Bisericile Ortodoxe Autocefale, dar şi creştine în general, care au participat la slujbele și sesiunile duhovnicești ale acestui eveniment, desfășurat între 22 și 24 iunie 1963.
„Sfătuit de conducerea Mănăstirii Vatoped să accepte egumenia mănăstirii bulgare – se scrie într-un Material realizat de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă –, părintele Dometie se va îngriji, vreme de 10 ani (1965-1975), de lucrarea duhovnicească a viețuitorilor de la Zografu și de bunul mers al treburilor administrative. Va fi el însuși un model de viață sfântă, săvârșind și toate slujbele bisericii trei ani, fără întrerupere, întrucât era singurul ieromonah din mănăstire apt să slujească. Arhim. Vasile Iviritul, fost egumen al Mănăstirii Stavronikita, în timpul stăreției părintelui Dometie, mărturisea că «în Sfântul Munte Athos erau pe vremuri câțiva stareți, care țineau tradiția aghiorită, ca de exemplu părintele Gavriil Dionisiatul (†1983)», dar «printre aceste nume, care se mai făceau cunoscute, era și părintele Dometie, ca duhovnic și egumen la Zografu»”[2].
- Întâlnirea cu Patriahul Justinian Marina. În articolul publicat în revista Atitudini, se spun următoarele, în legătura cu vizita Patriarhului la Chilia „Sfântul Ipatie”, în iunie 1963, cu ocazia jubileului Mileniului athonit: „Delegația BOR, în frunte cu Patriarhul Justinian Marina, și-a prelungit șederea pe meleagurile athonite, pentru a cerceta viețuitorii chiliilor românești din Sf. Munte. De patriarhala binecuvântare s-au învrednicit și ieroschimonahul Dionisie Ignat de la Chilia «Sf. Gheorghe» Colciu și ieromonahul Dometie Trihenea, de la Chilia «Sf. Ipatie».Drumul până la chilia părintelui Dometie a fost străbătut de Patriarh călare pe un mular, ținut de căpăstru de părintele Dionisie Ignat.
Întâlnirea antologică a fost consemnată în scris chiar de superiorul Chiliei, părintele Dometie Trihenea: «La data de 27 iunie 1963, am avut fericirea să primim în Chilia «Sfântului Ipatie», în sunetul clopotelor şi armonia cântărilor, pe Preafericitul Patriarh Justinian, cu suita Preafericirii lui. După Tedeum, a spus un frumos cuvânt de primire Dometie ieromonahul, amintind istoria chiliei şi faptul că Sfântul Ipatie este unul dintre cei 318 părinţi de la Sinodul I de la Niceea, cel care l-a salutat pe episcopul Teofil al Tomisului din Dacia, azi Constanţa. După terminare, Preafericitul Patriarh a exclamat: «Foarte frumos!». Apoi a ţinut o cuvântare de frumoasă amintire, aducându-ne toate binecuvântările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ale tuturor călugărilor şi călugăriţelor şi ale tuturor binecredincioşilor creştini din România, care cu multă plecăciune şi sfinţenie pronunţă cuvântul «Sfântul Munte».
Îndemnându-ne să fim cu bună supunere către mănăstirile din Athos, către stăpânirea autorităţilor şi ţara adoptivă, a spus: «Ca prin voi şi faptele voastre să se preamărească Dumnezeu şi Maica Domnului, ocrotitoarea acestui Sfânt Munte, minunat şi frumos». După închinarea la Sfânta Evanghelie, a scris pe aceasta următoarele: «Cu prilejul sărbătoririi celor o mie de ani de la organizarea monahismului în Sfântul Munte Athos, de către Sfântul Atanasie, am vizitat Chilia «Sf. Ipatie», unde se nevoiesc cei patru monahi români, cărora le-am împărtăşit ale noastre binecuvântări»”.
Patriarhul a dăruit chiliei un rând de veşminte preoţeşti foarte frumoase, un stihar diaconesc, o cruce pentru Sfânta Masă, cruciuliţe, cărţi de rugăciuni şi alte daruri, precum şi un pomelnic, pe care a trecut, la vii, tot neamul românesc, iar la morţi pe toţi ostaşii care s-au jertfit pentru România. La plecare, potrivit unei mărturii culese de la un ucenic al părintelui Dometie, Patriarhul i-a îndemnat pe vieţuitorii Chiliei «Sfântul Ipatie»: «Să ţineţi călduţă vatra aceasta, că e un loc tare drăguţ, singura chilie ardelenească»”[3].
- „Vraciul” Sfântului Munte, vindecător al unor boli. O altă latură a personalităţii Părintelui Dometie era aceea de doctor, de vindecător al unor boli, cu ajutorul plantelor medicinale.
Părintele Gavriil, de la Kapsala, mărtuirisea că părintele Dometie „localiza locul unde este boala și prin metoda sa, prin practica sa dobândită prin citirea cărților vechi și din învățarea de la bătrânii, care practicaseră medicina, făcea minuni. Vindeca pe bolnavii care nu puteau fi tămăduiți nici de doctori. Trata în special boli care afectează nervul sciatic, răceli, tromboze. Palpa cu mâinile pe bolnav și localiza ca un magnet punctele bolnave”[4].
Se mai spune că părintele Dometie, „întotdeauna, îaninte de a-l vedea pe cel suferind, se închina înaintea unei icoane cu sfinte moaște și cerea mijlocirea Sfântului Ipatie sau a Sfântului Gheorghe, față de care avea o aleasă evlavie”[5].
În anii apăsători ai stăpânirii comuniste în ţările europene ortodoxe (cu excepţia Greciei), viața monahală de la Muntele Athos decădea tot mai mult, din cauza numărului mic de călugări şi a lipsei ajutoarelor de orice fel.
Om vizionar, arhimandritul Dometie Trihenea, în complicitate cu Ambasadorul României de la acea vreme, Ion Brad, a făcut parte din delegaţia celor trei călugări români (alături de Veniamin Popa, starețul Schitului Prodromu, și Neofit Negară, starețul Schitului Lacu), care s-au întâlnit, la Atena, în 1976, cu Nicolae Ceauşescu, în timpul vizitei acestuia în Grecia. Ca urmare a aceelei întâlniri, la Muntele Athos au putut merge câţiva călugări tineri, obţinându-se şi numeroase ajutoare de la statul român, aşa cum am arătat în alt capitol.
Iubitor de carte și păzitor al comorilor livrești, care meritau să fie scoase la lumină, părintele Dometie va aduna cu multă grijă cele 15 manuscrise ale „noului Cucuzel”, protopsaltul român Nectarie Crețu, supranumit de aghioriți „privighetoarea Sfântului Munte”.
Din materialul pregătit de măicuţele de la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă şi tipărit în revista Atitudini, publicaţie întemeiată de Părintele Iustin Pârvu, aflăm că, „însetat de cuvântul filocalic și preocupat să-l împărtășească și altora, părintele Dometie va transcrie o carte de 150 de pagini, dintr-un manuscris chirilic, care cuprindea învățături ziditoare de suflet ale Sfinților Părinți: «Am scris-o cu mână tremurătoare de oboseala ascultării și mai mult în timpul nopții. Cărțile mi-au fost toată durerea și bucuria din viața mea»”[6].
- Părintele Dometie Trihenea în amintirea unor contemporani. Arhimandritul Ioanichie Bălan, care i-a luat un interviu la Muntele Athos, spunea despre interlocultorul său: „Părintele Dometie este un suflet curat, deschis pentru toți, râvnitor la cele sfinte, sfătos cu cei mai tineri, bărbătos în ispite, dulce la vorbire și adânc legat de pământul străbun. Când vorbește de țară, de evlavia și statornicia românilor sau de mănăstirile românești, întotdeauna își umezește ochii de lacrimi. O nostalgie de taină îi stăpânește inima. El este profund convins că poporul român este un popor adânc legat de Dumnezeu, de o rară evlavie, cumințenie, omenie, răbdare și modestie. Ca cel ce a trăit departe de ai săi, pentru dragostea lui Hristos, timp de 60 de ani, părintele Dometie are experienţa străinătăţii, a rugăciunii cu lacrimi, a răbdării fără mângâieri omeneşti. Are experianţa suferinţei pentru Dumnezeu, a tăcerii, a bucuriei duhovniceşti şi a smereniei. Ca puţini alţii, sfinţia sa ştie să se roage şi să vorbească, să mângâie sufletul cel întristat, să rabde ocara străinilor şi să tacă. Şi toate acestea numai pentru că iubeşte pe Dumnezeu, pentru că vrea să urmeze lui Hrisos, care a răbdat pentru noi, pentru că singura lui dorinţă din copilărie este să se mântuiască.” (Bălan, 1984, p. 562-563).
Domnul drd. Sorin-Gabriel Pomană a avut inspiraţia de a culege mai multe mărturii de la ucenicii care l-au avut pe Dometie Trihenea părinte duhovnicesc. Ierom. Sava, de la o chilie apropiată, mărturisea despre părintele Dometie că „avea o mare deschidere ca duhovnic. Numai ce îl vedeai și ți se deschidea inima, iar acele lucruri pe care credeai că e rușine să le spui, chiar și pe acelea le mărturiseai. Avea o mare harismă la spovedanie. Acest pogorământ, nădejdea pe care ți-o insufla îți dădea certitudinea că mărturisirea ta a fost primită la Dumnezeu și sigur vei fi ajutat. Se purta cu îngăduință și avea multă dragoste”[7].
Părintele Maxim de la Mănăstirea Iviru spunea că „era sever cu sine și îngăduitor cu ceilalți, pentru că, atunci când se apropie omul de Dumnezeu, așa devine. Inima sa cea plină de dragoste nu-i îngăduia să lase pe cineva nemângâiat. Era un duhovnic experimentat.” (Ibidem).
„Părintele athonit Vlasie istorisește că, auzind de darul tămăduitor de care se învrednicise părintele Dometie, încă de când era egumen la Zografu, i-a cerut ajutorul și, după două zile de tratament naturist, s-a întors sănătos la chilia sa. De asemenea, și părintele Sava Hristodoulias, de la o chilie învecinată, mărturisește că părintele Dometie l-a vindecat de durerile pe care le avea la ceafă, prin masaj și ventuze.”[8]
Sfântul Părinte Dionisie Ignat de la Colciu, care l-a avut ca duhovnic, îşi amintea că „era un foarte bun îndrumător și un om al lui Dumnezeu». Și părinții români de la Provata, Veniamin și Visarion, îl aveau ca duhovnic tot pe părintele. Sub epitrahilul său și-a mărturisit păcatele și monahul Nectarie Lazăr (†2014), de la Prodromu, care spunea multor închinători în Sfântul Munte că nu a cunoscut duhovnic mai bun la suflet ca părintele Dometie, «având dragoste față de toată lumea, a fost negrabnic la mânie; ne mai dojenea uneori, dar cu multă bunătate în glas»”[9].
În fine, se spune că însuşi Sfântul Paisie Aghioritul, pe când se nevoia la Panaguda, îl recomanda pe Dometie Trihenea egumenului de la Mănăstirea Cutlumuș, „pentru folos duhovnicesc”[10].
Arhim. Sava Hristodonlias, Chilia „Naşterea Maicii Domnului”, Mănăstirea Vatoped, îşi amintea, într-o emisiune TV, că părintele Dometie „era un om deschis, un om cu inima deschisă şi deschis la minte, un om cu mintea deschisă. Nu intra în amănuntele vieţii intime a omului, astfel încât să simţi că ai un gheronda tiran, un gheronda dictator, care vrea să controleze fiecare detaliu al vieţii personale.
Chiar l-am avut duhovnic pentru o perioadă pe Gheronda Dometie. Era omul care, cu deschiderea pe care o avea şi prin lărgimea duhovnicească cu care te învăluia, îţi inspira un sentiment de belşug sufletesc, astfel încât, fără să-ţi spună, te determina pe tine să intri în detalii personale, pentru a căuta să le îndrepţi, ca să fii bineplăcut înaintea lui Dumnezeu. […] Învăţase din practică şi puţină medicină, era un doctor fără studii. Eu aveam nişte probleme. Dar ce probleme? Nu aveam nimic [serios], nişte probleme mici, nişte dureri de cap.
Am venit odată aici şi mi-a scos «sângele rău», după o tehnică pe care o cunoştea el, una tradiţionalistă, de extragere a sângelui. Şi mi-a mai dat şi alte sfaturi practice. Cine le mai ţine minte acum? Mi-a spus să îmi iau anumite plante. Cine şi le mai aminteşte acum? Nu-mi mai amintresc nimic. Am notat tot.”
Gheronda Maxim Nikolopoulos, de Mănăstirea Iviron, spunea: „Gheronda Dometie, care era la Chilia «Sfântul Ipatie», era duhovnicul stareţului meu de la Iviron, care se numea Antim şi care era de origine vlahă. Era ucenicul lui Gheronda Maxim, din Trapezunt, al cărui nume îl port, şi care mi-a fost duhovnic. Gheronda Antim, precum şi alţi părinţi aghioriţi, îl chemau pe Gheronda Dometie, să-i spovedească aici, în mănăstire.
În acea vreme, Mănăstirea Iviron era idioritmică. [Atunci] când era nevoie, îl chemau să-i spovedească aici, în mănăstire.
Pe lângă duhovnic, era şi un doctor practic. A ajutat foarte multă lume.
Părintele Dometie mi-a rămas în memorie ca un om care a ajutat Sfântul Munte trupeşte şi sufleteşte, atât ca duhovnic, cât şi ca medic practic.
A făcut mari intervenţii Părintele Dometie. Era foarte experimentat, deoarece, în anii de demult, părinţii de aici, din Sfântul Munte, se ocupau foarte mult cu plantele medicinale.
La Mănăstirea Iviron, eu am cunoscut doi părinţi, Gheronda al meu, care era botanist şi chiar colabora cu Părintele Dometie în ceea ce priveşte botanica, iar acesta a fost unul dintre motivele pentru care îl chemau la mănăstire. Adică, cultivau grădini cu toate plantele. La ei găseai toate plantele medicinale, toate leacurile.
Eu mi-am luat foarte multe notiţe despre plantele pe care le aveau. Dar părintele Dometie făcea şi operaţii. Nu se ocupa doar cu plantele medicinale, ci realiza şi intervenţii chirurgicale.”
Arhimandritul Antipa Skandalakis, stareţul Chiliei „Sfânta Ana”, de la Kareia, rememora: „Cu adevărat am fost învrednicit de Dumnezeu să-l cunosc pe Gheronda Dometie, în vremea în care renunţase la egumenia Mănăstirii Zografu.
[Dintre toţi părinţii români], cel care îţi inspira cel mai mut o teamă sfântă şi pe care îl vedeai aşa, ca Sfântul Vasile cel sever, a fost Gheronda Dometie, asta deoarece a fost şi egumenul Mănăstirii Zografu.
Am vorbit şi cu el de vreo câteva ori.
Despre el sunt informaţii la Mănăstirea Zografu, pentru că a fost egumen într-o perioadă dificilă pentru mănăstire, motiv pentru care s-a şi chinuit. Au fost nevoiţi să pună un egumen, care nu era bulgar, şi l-au pus pe el, dar nu a dus-o bine, din ce ştiu, deoarece existau multe dificultăţi. Nu a urmărit el asta, ci l-au forţat.”
(Cele trei secvenţe memorialistice au fost transcrise din emisiunea Dometie Trihenea – tămăduitor şi cunoscător al inimilor, difuzată la Trinitas TV. Editor de imagine: Pr. Ionuţ Paragină-Vasile. Grafică: Cătălin Neda., Cătălin Stănescu. Operatori şi imagine: Dragoş Ianoşi, Mircea Constantinescu. Redactor-şef: Pr. George Aniculoaie. Reporter şi producător: Răzvan Mihai Clipici. Realizator: Pr. Cătălin Dobri. Data vizionării: 20 ian. 2026).
Arhim. Lazăr Gheorghiu, Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail”, Parekklisia, Cipru, îşi amintea: „Legătura strânsă cu părinţii români de la chiliile aflate sub jurisdicţia Mănăstirii Vatoped a luat naştere în 1987, când ne-am mutat de la Noul Schit, care aparţinea de Mănăstirea «Sfântul Pavel», şi am repopulat Mănăstirea Vatoped. Atunci era o obşte mică şi noi am fost printre primii cinci monahi, care am venit de la Noul Schit, şi anume actualul Mitropolit de Limassol, Athanasie, un monah medic, părintele Gherman, părintele Elpidie şi eu, care am preluat stranele mănăstirii, având în vedere că ştiam muzică psaltică.
Pe atunci aveam o problemă de sănătate, deoarece făcusem pietre la rinichi, care îmi provocau dureri şi dificultăţi, motiv pentru care am fost înştiinţat că cei doi monahi români, Părintele Dometie şi Părintele Ilarion, de la Chilia «Sfântul Ipatie», situată în apropierea Mănăstirii Vatoped, erau oameni care se ocupau cu plantele pădurii şi că au găsit o plantă, care înlătura piatra de la rinichi. Astfel, aveam să evit intervenţia chirurgicală şi alte tratamente medicamentoase.
Am mers la cei doi părinţi, a căror primire iubitoare mi-a rămas în minte, la fel şi zâmbetul lor, deoarece erau oameni ai bucuriei, ai nobleţei şi ai ordinii. Chilia lor era impresionant de îngrijită şi de împodobită, lucru pe care nu-l întâlneai cu uşurinţă la chiliile greceşti. Îţi dădeai seama că aceşti oameni sunt din altă parte şi că au adus cu ei un alt fel de gospodărire, care nu semăna cu cea grecească.
Părintele Dometie şi părintele Ilarion ştiau foarte bine limba greacă.
Mi-au dat atunci nişte rădăcini ale unui arbust numit «ghimpele pădureţ», pe care mi-au spus să le fierb, iar zeama să o beau în fiecare zi, dar să nu o beau cu înghiţituri mici, ci tot paharul dintr-odată.
Apoi mi-am dat seama de ce mi-au spus să fa aşa, deoarece era atât de amară zeama şi de rea la gust, încât nu ai fi îndurat să o bei altfel. De aceea mi-au zis să o beau deodată, pe toată.
Într-adevăr, în câteva zile, organismul le-a eliminat şi astfel am scăpat de pietrele de la rinichi.
Având în vedere ceea ce am auzit în Sfântul Munte şi ceea ce eu însumi cred, se poate afirma că, pe de o parte, cunoştinţele despre plante ale acestor părinţi erau importante, dar, pe de alta, şi ei erau oameni sfinţi.
Rugăciunea acestor oameni contribuia în mare măsură, având ca rezultat diferitele vindecări.
În cazul lor, nu se poate absolutiza felul în care utilizau botanica, deoarece virtuţile acestor părinţi constituiau suportul vindecării celor bolnavi. Chiar veneau foarte mulţi părinţi la ei.
Oricine avea o problemă de sănătate mergea la chilia lor şi îl găsea pe părintele Ilarion sau pe părintele Dometie, care îl ajutau cu plante medicinale.
Îmi amintesc foarte bine că Gheronda Dometie era mult mai tăcut faţă de Gheronda Ilarion.
Cel care îi primea pe vizitatori era părintele Ilarion. Când veneau la Mănăstirea Vatoped ciprioţi de-ai noştri şi voiau să le facem un tur al chiliilor vatopedine, eram nevoiţi să ne oprim şi la chilia acestor părinţi, deoarece se afla în drum spre Schitul «Sfântul Dimitrie» şi spre chilii istorice, precum cea a Sfântului «Procopie», care este împodobită cu picturi din perioada bizantină. Cel care ne vorbea era părintele Ilarion.
Gheronda Dometie se ocupa cu oferirea trataţiei, adică se îngrijea să ne servească o cafea ori ceai, ceva dulce.
Întotdeauna, Gheronda Ilarion era cel care ne spunea un cuvânt de folos. Cel puţin aşa a rămas în amintirea mea.
Tăcerea părintelui Dometie, chipul lui ne vor rămâne întipărite în minte.
În spatele acestot tămăduiri se ascundea sfinţenia lor.”
ÎPS Părinte Athanasie, Mitropolit de Limassol, îşi amintea: „Şi noi mergeam la Chilia «Sfântul Ipatie», când aveam probleme de sănătate.
Părinţii din Sfântul Munte îl aveau de mult ca medic pe părintele Dometie, deoarece se ocupa foarte mult cu plantele medicinale, vindecându-i pe mulţi părinţi.
Din acest motiv, aveau o părere bună despre el.
Noi l-am cunoscut pe părintele Dometie pentru o scurtă perioadă, desigur, deoarece noi eram mult mai tineri faţă de el şi pentru că, nu după mult timp, avea să treacă la cele veşnice.
Chiar şi aşa, am reuşit să-l cunosc şi mi-am dat seama că era un om foarte înţelept.
Nu era un lucru valoros faptul că ştia să întrebuinţeze plantele medicinale, ci acela că era un foarte bun duhovnic.
Părerea lui, în legătură cu diferite probleme care se iveau, era foarte importantă.
Din acest motiv, atât părinţii, cât şi pelerinii veneau la el, pentru a dobândi folos duhovnicesc sau trupesc, dacă aveau probleme de sănătate.
În mod principal, părintele Dometie era un duhovnic excepţional, un foarte bun monah, împodobit cu virtuţi, al cărui nume până astăzi este amintit în Sfântul Munte.”
(Fragmente transcrise din emisiunea Părintele Dometie Trihenea – doctorul din Muntele Athos, difuzată de Trinitas TV. Editor de imagine: Felicia Cobzaru. Grafică: Cătălin Neda, Cătălin Stănescu. Operatori de imagine: Dragoş Ianoşi, Mircea Constantinescu. Redactor-şef: Pr. George Aniculoaie. Reporter şi producător: Răzvan Mihai Clipici. Realizator: Pr. Cătălin Dobri. Data vizionării: 20 ian. 2026).
- Dragostea de neam şi ţară. Spre deosebirte de marea majoritate a călugărilor athoniţi, care sunt obligaţi să îşi uite ţara de origine şi să se considere doar fii ai Athosului, Arhimandritul Dometie Trihenea nu a ezitat să îşi exprime direct sentimentele sale de dragoste şi preţuire faţă de ţara natală. Întrebat de arhimandritul Ioanichie Bălan ce părere are despre poporul român şi despre viaţa religioasă din România, înţeleptul Dometie a dat următourl răspuns:
„O, popor binecredincios! Nu știu ce să admir întru tine! Iubirea de Dumnezeu? Râvna pentru Biserică? Îndurarea, dărnicia, evlavia sau iubirea de străini? Că cu acestea am îmblânzit hoardele năvălitoare ale popoarelor păgâne, care râvneau la bunurile ţării noastre. De aceea, cred că nu există sub soare alt popor mai milostiv şi răbdător decât poporul român!” (Bălan, 1984, p. 568).
După mai bine de 65 de ani trăiți în Sfântul Munte și 40 de ani, în care a avut în grijă Chilia «Sfântului Ipatie», cuviosul Dometie Trihenea a adormit în Domnul, în ajunul sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică, din anul 1985.
„Am aproape 80 de ani, din care 65 i-am trăit în Sf. Munte – mărturisea cuviosul Dometie Trihenea. M-am silit după putere să fac voia lui Dumnezeu, să-mi păzesc conştiinţa curată şi să slujesc cele sfinte cu mare evlavie şi smerenie. Acum aştept să merg la Hristos, ca să dau răspuns de toate câte am făcut! Rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru mine, să-mi dăruiască iertare de păcate, sfârşit creştinesc şi veşnică odihnă”[11]. Iar despre relaţia sa cu Ţara, acesta spunea: „Toată viaţa m-am rugat pentru mântuirea fiilor tăi! Acum eu mă duc la Hristos şi te binecuvântez în numele Preasfintei Treimi, să fie mila şi darul lui Dumnezeu îndoit peste fiii şi fiii fiilor tăi şi să rămâi în veci statornică în credinţă şi iubitoare de Hristos! De vei face aşa, niciun neam nu te va robi şi vei fi cinstită pe pământ şi vei afla milă şi iertare în ziua cea mare a Judecăţii, pe care o aşteptăm! Amin! Amin!”[12].
[1] În text: Sibiu.
[2] https://atitudini.com/2024/11/pr-dometie-trihenea-un-mare-cuvios-roman-din-muntele-athos
[3] https://atitudini.com/2024/11/pr-dometie-trihenea-un-mare-cuvios-roman-din-muntele-athos
[4] Mărturie primită de drd. Sorin-Gabriel Pomană de la Părintele Gavriil din Kapsala (21 aprilie 2018).
[5] f. drd. Sorin-Gabriel, în art. Egumenul Dometie Trihenea, tămăduitorul athonit din Tilișca Sibiului, publicat în Îndrumătorul bisericesc.
[6] https://atitudini.com/2024/11/pr-dometie-trihenea-un-mare-cuvios-roman-din-muntele-athos
[7] Cf. https://atitudini.com/2024/11/pr-dometie-trihenea-un-mare-cuvios-roman-din-muntele-athos
[8] Mărturie oferită de drd. Sorin-Gabriel Pomană de la Părintele Gavriil din Kapsala (21 aprilie 2018).
[9] Drd. Sorin-Gabriel Pomană, https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/rugaciunea-neincetata-a-marelui-duhovnic-athonit-dometie-trihenea-168176.html
[10] Ibidem.
[11] https://atitudini.com/2024/11/pr-dometie-trihenea-un-mare-cuvios-roman-din-muntele-athos
[12] Ibidem.