Ieri am reuşit sǎ finalizez noua mea carte, O cǎlǎtorie în Ţara Kangurului, reunind însemnǎrile mele de cǎlǎtorie din 2009, studiile şi articolele pe care le-am scris dupǎ revenirea acasǎ. Am dat cartea, pentru tehnoredactat, Doamnei Edith Fagarasi, care mi-a finalizat-o deja azi. În maximum zece zile, voi avea şi coperta fǎcutǎ de un alt profesionist, Könczey Elemér, unul din marii...
De la peceţi la ştampile, în România (luni, 30 iulie 2012)
Am încercat azi sǎ îmi recuperez banii investiţi într-o cǎlǎtorie fǎcutǎ, cu 34 de studenţi, la Bucureşti, la începutul lunii iunie. Am toate documentele necesare, emise de Consiliul Judeţean Cluj (care a sponsorizat integral excursia) şi de Rectoratul UBB, documente pe care sunt aplicate multe semnǎturi şi ştampile. Totuşi, ca sǎ intru în posesia banilor, mereu mai trebuie câte...
La referendumul pentru demiterea Preşedintelui Traian Bǎsescu (duminicǎ, 29 iulie 2012
Azi este organizat referendumul pentru demiterea Preşedintelui României, Traian Bǎsescu, pentru încǎlcǎri grave ale Constituţiei, dupǎ cum au argumentat cei care au iniţiat acest act democratic, prevǎzut în Constituţia României. Lupta este foarte durǎ, pe viaţǎ şi pe moarte, cum se zice. Conform exigenţelor impuse de UE, pentru ca preşedintele sǎ fie demis, trebuie sǎ voteze “DA” jumǎtate...
În ce Românie aş vrea eu sǎ trǎiesc (sâmbǎtǎ, 28 iulie 2012)
Mi-ar plǎcea – vorba lui Alex Ştefǎnescu – sǎ dorm ani la rând şi sǎ mǎ trezesc atunci şi numai atunci când, în România, toate lucrurile vor fi fǎcute bine, cu obsesia pentru lucrul bine fǎcut: când gurile de canal nu vor fi mai înalte sau mai joase decât nivelul stratului de asfalt, când trenurile, autobuzele şi troleibuzele îşi vor respecta orarul anunţat, când toţi oamenii vor fi...