Arhivăaugust 2012

Constanţa Buzea (1941-2012) (vineri, 31 august 2012)

Am aflat, cu surprindere, cǎ azi a murit, la Spitalul Elias din Bucureşti,  marea poetǎ a literaturii române, Constanţa Buzea, greu încercatǎ dupǎ ce, cu un an în urmǎ, i-a murit fata, Ioana Pǎunescu, la vârsta de doar 44 de ani.           Ştiam cǎ este o poezǎ deosebit de valoroasǎ, dar, din pǎcate, nu i-am citit integral niciun volum de versuri, din cele peste 30 pe care le-a publicat. M-a...

"Nu e niciodatǎ prea târziu sǎ fii ceea ce vrei sǎ fii" (miercuri, 28 august 2012)

           În anul 2000, când am fost, pentru douǎ luni, la State University of New York College at Cortland, John, decanul Facultǎţii de Ştiinţe şi Arte, al cǎrui invitat eram, mi-a prezentat, în prima zi, şi biroul pe care aveam sǎ îl ocup, pe durata cursului meu. Alǎturi de acest birou, în stânga, era cel al lui John Hartsock (autorul unei excelente cǎrţi despre Jurnalismul literar american)...

Politica bate prietenia (luni, 27 august 2012)

              Am fost recent la un prieten, pentru a-i cere o favoare. “Favoare” e mult spus, pentru cǎ ceea ce eu solicitam se cuvenea persoanei în cauzǎ cu vârf şi îndesat, cum se spune.          Vechiul meu prieten mi-a spus cǎ nu îmi poate rezolva problema, în primul rând fiindcǎ m-am dus prea târziu! În al doilea rând, “obiectivul” râvnit de mine mai fusese solicitat de cǎtre o altǎ...

La Botez, satul natal al Tatǎlui meu (duminicǎ, 26 august 2012)

          Voiam de multǎ vreme sǎ îl duc pe Tata la Botez, satul lui natal, unde nu a mai fost, ca şi mine, de zeci de ani. Mereu se ivea câte ceva, cum se întâmplǎ în viaţǎ, care mǎ fǎcea sǎ amân acest drum. Venind de la Tg. Mureş şi având timp, acum era momentul. La început a zis cǎ nu merge, apoi a cedat insistenţelor mele şi ale Doinei. Ne-am urcat în maşinǎ şi ne-am dus, fǎrǎ sǎ ştim dacǎ...

La Tg. Mures, discutand despre ravagiile secetei din 1945-1947 (sambata, 25 septembrie 2012)

Ne-am fǎcut obiceiul de a ne vizita, în fiecare an, vara,  rudele din Târgu Mureş: fratele Nicuşor, Mirela şi nepoţica Adriana. Nu îi ignorǎm pe finii noştri, Felicia şi Dio, şi pe fiul lor, Andrei, pe verişoara Olimpia, pe cumetrii Nastasia şi Onisie Pol, din Sântana, care au venit sǎ ia cina cu noi, dupǎ ce şi-au terminat lucrul la câmp. Doi oameni care îmi plac foarte mult, care îmi amintesc...

Salonul Umoristic “Interludis”. Bermudele artelor (vineri, 24 august 2012)

            M-a sunat acum douǎ zile Cornel Udrea, pentru a mǎ invita la prima ediţie a Salonului Umoristic “Interludis”. Bermudele artelor, acţiune organizată, azi, la Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” din Cluj-Napoca. “Veniţi să ne râdem împreună, o oră-două, avem şi punctul şase, pentru a potoli setea şi pofta de cultură a intelectualilor”, a transmis Cornel Udrea publicului clujean, care a...

“Douǎzeci şi trei augúst/ Libertate ne-a adus” (joi, 23 august 2012)

Astǎzi este 23 august, fostǎ zi naţionalǎ a României, a doua datǎ în ordine cronologicǎ, luatǎ ca zi naţionalǎ (prima fiind 10 Mai, a treia – 1 Decembrie, iar lista, desigur, nu se opreşte aici, viitorul putând fi plin de surprize). Aveau loc mari demonstraţii ale oamenilor muncii, menite sǎ sublinieze, între altele, şi unitatea de monolit dintre partid şi popor. Se scandau lozinci precum...

Judecata Regelui Solomon (miercuri, 22 august 2012)

                 A devenit celebrǎ povestea unui caz de judecatǎ, care a aparţinut celebrului personaj biblic, Solomon.           Iatǎ, de pe site-ul , povestea pe scurt a acestui caz (accesare la 22 august 2012):           “Solomon ajunse rege, urmându-i lui David, tatăl său. Lui Solomon i se arătă Domnul în vis şi îl întrebă ce ar vrea să-i dăruiască. Solomon ceru pricepere, ca să ştie să...

Nicolae Ceauşescu şi lovitura sa de “geniu politic” (marţi, 21 august 2012)

  Se împlinesc astǎzi 40 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de cǎtre unele armate “frǎţeşti” ale Tratatului de la Varşovia, dar sunt convins cǎ nimeni, în România, nu se va mai gândi la acest eveniment, datoritǎ faptului cǎ tot azi Curtea Constituţionalǎ a României a invalidat referendumul pentru suspendarea preşedintelui Traian Bǎsescu. În noaptea de 20 spre 21 august  1968, mii de de...

Un ctitor de biserici ortodoxe româneşti în Australia: Pr. dr. Dumitru Gǎinǎ (sambata, 18 august 2012)

         M-a sunat azi pǎrintele Dumitru Gǎinǎ, pentru a-mi spune cǎ tocmai s-a externat dintr-un spital, unde a fost pentru investigaţii şi tratament. M-a impresionat acest telefon şi se va vedea imediat de ce.           În 2009, când am ajuns în Australia, am avut ocazia de a vizita şi Biserica “Sfinţii Petru şi Pavel” din Melbourne, unde slujea pǎrintele Dumitru Coman. Interesându-mǎ de...