. Acasă, mai aproape de veşnicie
Am vizitat, de-a lungul carierei mele didactice, 32 de ţări, unele de mai multe ori. E vorba de ţări situate mai aproape (în general, este vorba de ţări europene) sau mai îndepărtate de noi (Australia, SUA, Rusia, Chile, Japonia, China).
În orice ţară aş fi fost, m-au interesat aspectele de cultură şi civilizaţie din ţara respectivă, dar şi conexiunile cu civilizaţia şi cultura din care provin eu însumi. (M-a uimit, de pildă, legătura dintre Mareze Zid Chinezesc şi istoria românilor, în ciuda enormei distanţe în spaţiu dintre cele două popoare.) Aşa s-au născut lucrările mele de călătorii (Peregrin prin Europa, 1998; De la Moscova la New York, 2005; O călătorie la capătul lumii, 2019; În Peru, pe urmele incaşilor, 2024 – ultimele două volume scrise în colaborare cu soţia mea, Doina Rad).
Dintre ţările vizitate, cele mai îndepărtate de modul meu propriu de locuire mi s-au părut, prin unele aspecte, Japonia şi China.
În Japonia, m-au uimit curăţenia, politeţea şi punctualitatea (alături de loialitate, cultul muncii etc.). Japonia este, indiscutabil, ţara cea mai curată din lume! După câteva zile de stat în Japonia, am observat, de pildă, că aici nu există coşuri pentru gunoi! Aţi citit bine: Nu există coşuri pentru gunoi! Peturile, hârtiile de ambalaj şi resturile de mâncare se ambalează în mici pungi de plastic, se pun în poşetă sau geantă şi se duc acasă, unde sunt selectate în cel puţin opt categorii.
În China m-a fascinat bucătăria chinezească, renumită în toată lumea, inclusiv prin excentricităţile ei culinare (bondari prăjiţi, friptură de şarpe, creier de maimuţă etc.). „Prelucrarea totală (subl. I.R.) a naturii, fuga de crud şi sângeros este, cu micii excepţii, filosofia culinară”, cum spunea G. Călinescu, în volumul său din 1955, Am fost în China nouă. Am remarcat acolo şi modestia cetăţenilor, spiritul lor civic, hărnicia şi ospitalitatea chinezilor, filosofia lor de a se bucura de puţinul pe care îl au (unii, cei mai mulţi).
În orice ţară m-aş fi aflat, pentru o perioadă mai lungă (de câteva luni sau mai scurtă, de câteva zile sau săptămâni), îmi reveneau în minte, obsesiv, cuvintele lui Mircea Zaciu, din admirabilele sale Teritorii: „Spaţiul meu de gând nu e aici, iar acasă mă aşteaptă un Timp românesc, cu altă curgere, altă cadenţă, mai aproape de veşnicie”.