[Februarie 1981]
Iubite Domnule Radu-Nandra,
Cearta1 a ieşit în urma unui pariu amical. Am vrut să scriu un roman captivant, de soiul Bonjour Tristesse2, să concurez cu genul monden literatura angajată. Nu pot să zic că n-am avut succes. Trasă în circa 10.000 de exemplare, cartea s-a vândut în câteva ore (recunosc, şi datorită copertei lui Val Munteanu: era mod mini-jupe). O făcusem în douăzeci de zile (zece la mare şi zece la Bucureşti), cu două părţi simetrice. Natural, Caliban Ardeleanu m-a înjurat cu piciorul stâng, pe care îndată după aceea şi l-a rupt la ski, fiind nevoit să facă o pauză la cronica literară. I s-au asociat nevasta lui Ştefan Bănulescu, Mihaela Guga, sub pseudonimul Miron Cardaş, şi Tia Katz-Şerbănescu. Prima a fost temporar gagica lui Nae […], a doua e admiratoare a lui D. […], zis şi M[oz]icu, colaboratror asiduu la gazeta omonimă. M-au şi lăudat: Veronica Porumbacu, Ioan Lipovanu-Theodorescu, prozatorii Petru Popescu şi C. Mateescu, criticii Valeriu Cristea, Eugen Simion (cu rezerve, desigur), Const. Călin, de la Ateneu (fără nicio rezervă). Al. Rosetti a spus că i-a plăcut ca o povestire de Voltaire, Valentin Lipatti a răspândit câteva exemplare la Paris. Totuşi, criticii! Şerban Cioculescu a pretins că am făcut o carte de scandal, iar Iorgu Iordan era gata să-mi aplice tratamentul lui Hasdeu pentru Duduca Mamuca. M-au apărat oameni de la care nu mă aşteptam (Jean Livescu contra Al. Dima). Scrisorea dumitale de azi nu e singura pe care am primit-o.
Ce părere am acum despre micul op? Mai întâi, nu mai recunosc nimic din mine în el. Îi reproşez un aer puţin cam frivol (în dialoguri). E apoi o oarecare răutate asupra femeilor (cineva mi-a spus că-şi explică de ce, cândva, Andrei Patriciu era poreclit Max Schmelling).
Cred, dar dumneata poţi fi mai obiectiv aici decât mine, că romanul nu pune problema familiei şi nu este o satiră sd emoravuri. Acţiunea, câtă e, se învârte asupra unui intermezzo în doi, celelalte personaje fiind ca şi absente. Tema romanului e gelozia, frapată în stil poliţist, fără alte probleme, ca războiul la Camil Petrescu (în Ultima noapte…) sau moartea (la Anton Holban). Eroul, deşi de altă formulă decât Emil Codrescu, este totuşi şi el un cazuist de tipul Adolphe. Din păcate, n-am vrut să fac o operă severă, clasică, ci, aşa cum ţi-am mărturisit, ceva uşor, în genul Françoise Sagan. Am câştigat pariul şi am pierdut probabil în direcţia absolutului creaţiei. A fost un eşec convenit.
După mine, romanul lui Preda, Cel mai iubite dintre pământeni, e o capodoperă, cartea lui cea mai reprezentativă.
O să apară Istoria… lui Călinescu în vechiul format, cu circa 100 de pagini în plus (actualmente sântem la p. 500) şi în plus Istoria literaturii române de la începuturi până azi3, de 600 de pagini, de mine, la Editura Univers.
Cu un salut cordial,
Al. Piru
Note şi comentarii
- Al. Piru, Cearta, roman, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1969.
- Roman de Françoise Sagan.
- Al. Piru, Istoria literaturii române de la început până azi, Editura Univers, Bucureşti, 1981, 583 p.