Consultând arhiva Elenei Daniello, respectiv partea care este păstrată, în Germania, de către fiica celebrei inspiratoare a poetului, Doamna Helene Rodica Daniello, am găsit şi manuscrisul poeziei intitulate 1959. Dorind să confrunt versiunea aceasta cu cea considerată definitivă, publicată de George Gană (Lucian Blaga, Opere, 2. Poezii postume. Ediţie critică de George Gană, Editutra Minerva, Bucureşti, 1984, p. 273), am constatat, cu surprindere, că, în ediţia Gană, poezia are alt titlu: 1939! (deci şi cu semnul exclamării după cifre).
Iată ce scrie George Gană în comentariile aferente acestei poezii: „Poezia aparţine, tematic şi stilistic, ciclului Vârsta de fier. Nu mai există niciun manuscris (subl. I.R.), pentru că, informează Dorli Blaga, «manuscrisul original a fost predat redacţiei revistei [Viaţa românească], pentru a fi reprodus în fotocopie; spre regretul nostru, acest manuscris s-a rătăcit în redacţie, după cum de altfel se semnalează într-un număr al revistei» (Cf. Lucian Blaga, Opere, 2. Poezii. Cuvânt înainte de Şerban Cioculescu. Ediţie îngrijită de Dorli Blaga, Editura Minerva, Bucureşti, 1974, p. 507).
Poezia a apărut pentru întâia oară în Viata românească, XXII, nr. 5, mai 1970, p. 5.
Reproducem textul de aici.” (George Gană, ed. cit., p. 391).
Am răsfoit revista Viaţa românească, numărul 4 şi următoarele două numere, dar nu am găsit acea semnalare, de care vorbeşte Dorli Blaga.
Dar iată textul poeziei:
1939!
Îi este pustiului sete
de sfinți și de rouă.
O mie nouă sute treizeci și nouă!
An fără rouă.
De semenii noștri,
de-așezămite,
de-abia ne aducem
prin timpuri aminte.
Cetatea aceasta nu știm
de-i veche sau nouă
S-a spune odată: ’39
An fără rouă.
Crește pustiul: vai nouă!
Nici sfinți și nici rouă.
O, semeni și-așezăminte,
Vai nouă, vai nouă!
Din fericire, s-a păstrat, iată, un manuscris al acestei poezii, de care George Gană nu avea cum să ştie, arhiva în care se păstra fiind în Germania.
Manuscrisul este scris cu creionul (cu „creionul care scrie singur”, cum glumea poetul, în alt context), este semnat Lucian Blaga şi are trei mici modificări semnificative, care pot fi sesizate uşor: cifra 3, din 1939, a fost ştearsă cu radiera şi înlocuită cu cifra 5. În versul 3, „O mie nouă sute treizeci şi nouă!”, trei a fost radiat şi completat cu cinci. În fine, în versul 11, 39 a fost modificat în 59!
De ce a făcut Lucian Blaga aceste modificări, în poezia scrisă în 1959? Iată o posibilă explicaţie – o mărturie a Doamnei Helene Rodica Daniello: Lucian Blaga „avea multe motive să fie necăjit în acei ani de cruntă teroare comunistă. Trăia mereu cu teama de a fi arestat şi, din acest motiv, a rugat-o pe mama să înveţe poezii pe de rost, ca să le salveze, dacă i le lua Securitatea. De asemenea, i-a dictat mamei multe aforisme şi texte. Mama şi-a făcut cu prisosinţă datoria în această privinţă, zecile de poezii, pe care le-a învăţat atunci, recitându-le până la moarte.” (Helene Rodica Daniello, Amintirile mele despre Lucian Blaga, în vol. Lucian Blaga, „Plin mi-e sufletul meu de tine, plin.” Scrisori către Elena Daniello. Cu o Introducere de Dr. Helene Rodica Daniello. Ediţie îngrijită, note şi comentarii de Helene Rodica Daniello şi Ilie Rad. Prefaţă, notă asupra ediţiei şi bibliografie de Ilie Rad, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2023, p. 240).
În vara anului 1959 fusese arestat bunul prieten al lui Blaga, dr. Mihai Iubu, moment care i-a potenţat poetului teama arestării sale. În acest context a scris poezia 1959, al cărei titlu, în redacţia revistei Viaţa românească, a fost modificat în 1939, pentru a fi excluse orice posibile aluzii la realitatea zilei, din 1959.
Să citim cu atenţie poezia. În „pustiul” ateist în care se trăia, lumea era dornică de religiozitate (sfinţi) şi sensibilitate (rouă). Era o perioadă în care trecutul nostru naţional şi marile noastre instituţii erau ignorate (semenii noştri, aşezăminte) şi date uitării. În strofa finală se atinge paroxismul suferinţelor, sugerat prin lamentaţia biblică, repetată: „Vai nouă, vai nouă!”
Era clar că nu se putea publica aşa ceva. Şi atunci s-a trecut la modificarea anului: 1939, în loc de 1959.
Dacă George Gană a reprodus poezia după varianta din Viaţa românească, nu înţelegem cum a apărut semnul exclamării, fiindcă în revistă acesta nu exista. Şi nici în varianta manuscrisă, pe care o avem.
În ediţia de la Humanitas (Lucian Blaga, Opera poetică. Prefaţă de George Gană. Ediţie îngrijită de George Gană şi Dorli Blaga, Humanitas, 2024, p. 497), apare, totuşi, titlul 1959!, an modificat şi în versurile 3 şi 11! Şi-o fi amintit Dorli Blaga de adevăratul an din manuscris? Ar fi trebuit făcută o notă în acest sens. În ediţia girată de Eugen Simion, anul este 1939, dar cu semnul exclamării (Cf. Lucian Blaga, Opere. I. Poezii. Ediţie critică de George Gană. Cronologie şi aducere la zi a receptării critice de Nicolae Mecu. Introducere de Eugen Simion, Academia Română. Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2012, p. 610).
În 1970, când s-a publicat poezia (împreună cu alte două poezii, care marcau 75 de ani de la naşterea poetului), revista Viaţa românească avea următoarea echipă redacţională: Demostene Botez – director; Radu Boureanu – redactor-şef; Paul Georgescu – redactor-şef adjunct; Vladimir Colin – secretar general de redacţie; Florenţa Albu, Eugenia Tudor Anton, Vlaicu Bârna, Ioana Creţulescu, Jean Grosu, Remus Luca, Damian Necula, Ion Negoiţescu, Petru Popescu – redactori; Lisette Daniel – secretar de redacţie.
Deşi trecuseră cinci ani de la începutul „liberalizării” României comuniste (1965), reflexele staliniste se dovedeau încă puternice, iar cenzura era omniprezentă (va fi desfiinţată oficial în 1977). Astfel, în nr. 4 din Viaţa românerască, era marcat centenarul naşterii lui V.I. Lenin, omagiat, prin studii şi poezii închinate fostului lider sovietic, de către D. Botez, Vlaicu Bârna, Miron Constantinescu, H. Wald, G. Zane, Ov. S. Crohmălniceanu ş.a., se publicau recenzii la cărţi şi reviste sovietice etc.
Să nu ne mirăm că, în acest context politic, titlul poeziei a fost schimbat, iar manuscrisul „s-a pierdut” în redacţie.
O viitoare ediţie a integralei poetice blagiene trebuie să îndrepte eroarea de acum 55 de ani! Titlul definitiv al poeziei este 1959.