O surpriză de la Domnul Ion Ştefan

O

Acum câteva zile, am primit de la Domnul Ion Ştefan colajul de mai jos, care mi-a plăcut foarte mult. Nu îl cunosc pe Domnul Ion Ştefan, dar ideea dânsului m-a încântat. I-am scris un mesaj de mulţumire, iar din răspunsul primit, am aflat că, într-adevăr, este vorba de un proiect mai amplu. Între autorii care au intrat în acest proiect se numără nume cunoscute, precum Andrei Pleşu, Ileana Mălăncioiu, Herta Müller, Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana, Radu Paraschivescu, Dumitru Constantin Dulcan şi altii.

Sunt convins că, la includerea modestei mele persoane în proiect, un rol esenţial a jucat faptul că, pe site-ul propriu (www.ilierad.ro), am publicat copertele multor cărţi ale mele (din cele peste 70, pe care mi-am pus numele – cărţi de autor, coordonate, ediţii etc.).

Mi-a plăcut şi fotografia, decupată dintr-o poză de grup. Sunt ca un ţăran,  care stă lângă lucrurile create de el.

Mulţmesc, Domnule Profesor Ion Ştefan! Voi publica afişul într-o viitoare carte!

Adaugă comentariu