Profesorul şi scriitorul Constantin Cubleşan m-a invitat la o lansare de carte, semnată de D.R. Popescu, prin care se marchează cei 90 de ani pe care i-ar fi împlinit scriitorul azi. E vorba de volumul Scrieri alese. Volumul I. Nuvele. Prefaţă de Constantin Cubleşan. Ediție îngrijită de Constantin Cubleșan și Radu Constantinescu, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2025.
Au vorbit despre D.R. Popescu şi cartea lansată: Victor Cubleşan (care a citit şi un mesaj din partea tatălui său), Radu Constantinescu, Mircea Borcilă şi Adrian Popescu, în final luând cuvântul şi fiica scriitorului, stăpânită de lacrimi pe parcursul intervenţiei sale (fiul lui D.R. Popescu, prezent şi el, a stat în faţă, lângă microfon, dar nu a vorbit).
În final, actorul Dorel Vişan, care a fost în relaţii foarte bune cu scriitorul omagiat, a citit câteva poezii de D.R. Popescu (cumva alese chiar de acesta), dar şi două poeme proprii (după ce ne-a prezentat câteva principii din filosofia lui Confucius!).
A fost salutată şi Doamna Viorica Mării (n. Popescu), care a lucrat la Editura Dacia şi a fost lectorul primei mele cărţi, Horia Bottea, Game şi pendulări. I-am pomenit de acest detaliu, de care, evident, nu îşi mai amintea. A fost bucuroasă să facem o fotografie împreună.
În volumul II al memoriilor mele, Viaţa ca un dar, am dedicat un capitol întreg tentativei mele, ca elev de liceu, de a-i lua un interviu lui D. R. Popescu. Iată textul, cu unele modificări:
În toamna anului 1973, la inițiativa cuiva, probabil a profesorului nostru de română, Iosif Pop, am organizat la Luduș o primă ședință de redacție a unei proiectate reviste școlare (se împlineau 100 de ani de la înființarea școlii noastre). Era un climat favorabil înființării revistelor școlare. Ministerul Educației și Învățământului elaborase chiar un ghid pentru înființarea publicaţilor de acest tip. Revista noastră, care apărea la Focșani și avea o bogată tradiție în spate, era un bun exemplu pentru noi. (Prima serie: 1912-1914, a doua serie fiind reluată abia în 1977, sub conducerea lui Petrache Dima, care a condus-o până în anul 1989.)
La acea şdinţă, eu mă angajasem să fac un interviu cu scriitorul D.R. Popescu, redactorul-șef al revistei Tribuna, operațiune soldată cu un eșec, cum voi arăta imediat.
Am plecat la Cluj, pentru interviul cu D.R. Popescu, abia în 6 iunie 1973, dar înainte îi trimisesem scriitorului o scrisoare cu întrebările pentru interviu, întocmite cu ajutorul profesorului Iosif Pop. Eram emoționat încă înainte de plecare, dintr-un motiv literar: Tribuna tocmai publicase o fotografie a tânărului Mircea Zaciu, viitorul meu mare profesor, împreună cu Ion Agârbiceanu (al cărui editor voi deveni), și visam să-mi fac și eu o fotografie cu D.R. Popescu, deși nu aveam la mine un aparat de fotografiat.
Plecatul la Cluj a început cu stângul, ca să zic așa. Deși domnul pedagog Nicu Palaghie îmi dăduse ceasul deșteptător al dânsului, pentru a mă trezi la ora potrivită, eu nu l-am auzit sau poate acesta nu a sunat. M-a trezit un coleg, Eugen Chirileanu, la 5 fără 10, iar trenul era la 5 și 5 minute. Oricât de repede m-am îmbrăcat și apoi am fugit pe străzile orașului, am ajuns la gară când trenul tocmai pleca. A trebuit să îl aștept pe următorul, care era peste vreo două ore. Așteptându-l, m-am întâlnit în gară cu Tata, care era împreună cu un consătean, Emil Ciuca, amândoi mergând la Târgu Mureș. Tata mi-a dat 10 lei (nu avea decât 15), iar eu mai aveam încă vreo 8 în buzunar.
Cum trebuia să schimb trenul la Războieni, mi-am cumpărat de aici revista Convorbiri literare, care recenza deosebit de favorabil Dicționarul de idei literare al lui Adrian Marino, pe care am și decis să mi-l cumpăr cândva.
Sosit la Cluj, am întrebat „în dreapta și în stânga” unde este redacția revistei Tribuna, iar în cele din urmă am ajuns la sediul acesteia, situat vizavi de Hotelul Continental (New York înainte), de la al cărui balcon a ținut o cuvântare, imediat după Primul Război Mondial, celebrul Henry Barbusse…
Am urcat scările de piatră, cu balustradă din fier forjat, unde tocmai se turnaseră câteva cadre din serialul TV, Pistruiatul (care, în 1984, va deveni filmul cu același nume, în care jucau copilul Costel Băloiu, Margareta Pogonat, Vistrian Roman, Sergiu Nicolaescu, în regia și după scenariul lui Francisc Munteanu).
Am ajuns în holul întunecat, „mereu scufundat într-o vagă obscuritate”, în care cine intra pentru întâia oară, „tineri debutanți, îndeosebi, trăia un mic șoc”[1]. La capătul holului se afla Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor, care ocupa acest spațiu din 1964, având 8 camere la dispoziție (președinte – care se numea atunci secretar – fiind D.R. Popescu, iar Mircea Zaciu era adjunct). Puțină lume mai știe că înainte de război aici funcționase o bancă, iar după 1945, devenise sediul ARLUS (Asociația Română pentru Strângerea Relațiilor cu Uniunea Sovietică), desființată în 1964, odată cu noua orientare politică a României, de ieșire de sub hegemonia sovietică. ARLUS patronase și librăria de la parter, de pe colț, fostă Cioflec (în anii ‘30), apoi Minerva, în anii Diktatului de la Viena (1940-1944), devenită „Cartea Rusă”, Pușkin și, în cele din urmă, Universității, cum a rămas până astăzi.
Redacția revistei Tribuna (reînființată în 1957) ocupa mai multe camere ale Filialei (fiind organizată pe trei secții, aidoma celor mai importante reviste literare din țară: Poezie, Proză, Critică literară), biroul redactorului-șef fiind chiar pe colț, în stânga, într-un fel de bovindou[2].
La intrare, pe hol, lângă ușa care ducea la Filiala Uniunii Artiștilor Plastici, se afla (se află și acum, după 50 de ani!) o bancă neagră, parcă din abanos, pe care m-am așezat, în așteptarea lui D.R. Popescu. Primul om pe care l-am întâlnit în redacție (poate sosise înaintea mea) a fost prozatorul Radu Mareș, care era tuns chel și citea revista Luceafărul, pentru că urma să scrie articolul pentru rubrica „Revista revistelor”3. M-a invitat politicos în biroul său, m-a poftit să iau loc și mi-a spus că D.R. Popescu vine doar în jurul prânzului, așa că m-a sfătuit să mă plimb până atunci.
Am coborât la Librăria Universității de la subsol, condusă de viitorul meu socru, Ioan Vlas, de unde mi-am cumpărat trei cărți, de Nicolae Prelipceanu (Vara unui fost campion de pian, proză scurtă, 1973), Dan Rebreanu (Iepurele sub acoperiș, nuvele, 1973) și D.R. Popescu (Duios Anastasia trecea, nuvelă, 1967), singurele cărți ale redactorilor de la Tribuna, care existau atunci în Librăria Universității. Aveam să obțin de la toți trei autografe.
Am revenit la sediul redacției după circa o jumătate de oră și am așteptat vreo trei ore, așezat pe băncuța de care vorbeam. Nu puteam citi din cărțile cumpărate, din cauza întunericului de pe hol.
La ora 13, „șeful” a venit într-adevăr (l-am recunoscut, pentru că îl văzusem la o emisiune TV). Domnul Radu Mareș m-a prezentat, l-a informat că l-am așteptat multe ore, pentru un interviu, după care s-a retras. Redactorul-șef mi-a dat mâna, dar mi-a spus imediat că nu are timp de interviuri, așa încât mi-a sugerat să mă duc înapoi la Radu Mareș în acest scop, proaspăt premiat (luase Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, pentru volumul Anna sau pasărea paradisului, apărut în 1972). Înainte de a ieși, l-am rugat pe D.R. Popescu să îmi dea un autograf pe nuvela Duios Anastasia trecea. A acceptat cu plăcere și mi-a scris: „Lui Ilie Rad, cu urarea de a avea în literatură (dacă se încumetă) succesul lui Ilie Năstase în tenis (care s-a încumetat). Dumitru Radu Popescu, 6 iunie 1973.”
Desigur că mi-am dat imediat seama că e o mare diferență între D.R. Popescu și Radu Mareș, așa că l-am căutat pe Augustin Buzura, despre care știam că este membru al redacției. Foarte amabil, după cum îi era felul, Buzura a acceptat să-mi răspundă la întrebări, pe care i le-am și lăsat pe birou, cu asigurarea că îmi vor fi trimise răspunsurile prin poștă. Cum nu găsisem în librărie nicio carte a lui Augustin Buzura (romanul său, Absenții, apărut în 1970, avusese un mare succes la public), l-am rugat să îmi dea un autograf pe jurnalul pe care îl adusesem cu mine, ceea ce prozatorul a făcut cu multă plăcere.
Cu un tren de după-masă, m-am întors la Luduș, dezamăgit că nu-l putusem lămuri pe D.R. Popescu să-mi acorde un interviu, dar cu bucuria că am întâlnit mai mulți scriitori, de la care am obținut autografe.
Apropierea vacanței de vară a contribuit la abandonarea proiectului de a tipări o revistă școlară. Augustin Buzura nu mi-a mai trimis niciodată răspunsurile la interviul preconizat a-l lua inițial lui D.R. Popescu, dar nici eu nu am mai insistat. La începutul anului următor, eram elev în ultima clasă de liceu, iar prioritatea priorităților era pentru mine intrarea mea la facultate.
Pe D.R. Popescu aveam să îl mai întâlnesc în timpul studenției, în 1977, la Beliș, unde eu făceam practica pedagogică, iar el venise, împreună cu câțiva prieteni (Ionel Andrașoni, activist cultural, Aurel Stoica, director al Editurii Dacia), pentru o întâlnire cu cititorii. Noroc că atunci ne-am făcut două fotografii de grup. În 1982, DRP-ul a plecat la București, unde a fost numit președinte al Uniunii Scriitorilor și redactor-șef al revistei Contemporanul (funcții pe care le-a deținut până la Revoluția din decembrie 1989). L-am mai întâlnit doar prin intermediul cărților și al articolelor publicate.
Despre volumul său de publicistică, Virgule (Editura Dacia, ClujNapoca, 1979), aveam să public o recenzie (Memoria și conștiința scriitorului) în revista Viața românească (anul 52, nr. 4, apr. 1979, p. 48-49).
Fiind un scriitor de mare valoare, după Revoluție a fost ales membru al Academiei Române (titular din 2006), ceea ce m-a bucurat foarte mult.
Note.
[1] Radu Mareş, Manual de sinucidere, Editura Augusta, Timişoara, 2003, p. 27; 28. 35 Ioan Vlas, Amintirile unui librar. [Prefaţă de Ion Buzaşi]. Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, p. 93.
[2] Informaţii numeroase şi foarte interesante despre activitatea literară din Cluj se găsesc în cele două volume alcătuite şi editate de Doamna Irina Petraş, actuala Preşedintă a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor: Viaţa literară la Cluj. Evocări, medalioane, amintiri, cronologie. Volum alcătuit de Irina Petraş, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013, respectiv 70. Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. „Almanahul literar” / „Steaua”. 19492019. Volum alcătuit de Irina Petraş, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019.
3. În săptămâna următoare vizitei mele, am citit în Tribuna (anul XVII, nr. 24 (860), 14 iunie 1973, p. 2), la pagina „Actualitatea literară”, articolul lui Radu Mareş, Reviste (cu un citat doar din revista Luceafărul), în care autorul deplângea faptul că din revistele noastre