Am citit cu interes lucrarea Părintelui Spyridon Bailey, Călătorie le Muntele Athos. [Traducere de Monahia Xenia Hurmuzache. Gând către cititor: Dan Negru]. Lucrare tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Editura Crimca, Suceava, 2023.
Autorul este un preot englez, convertit de la Anglicanism la Ortodoxie, şi care şi-a reunit în volum impresiile, gândurile şi trăirile, ocazionate de realizarea unui vis al său – acela de a face un pelerinaj la Sfântul Munte Athos. Din câte am aflat de pe internet, domnia sa a mai publicat volumele: The Ancient Path, FeedARead.com, Publishing, 2014; Ortodoxy and the Kingdom of Satan, FeedARead.com, Publishing, 2017; Înşelarea OZN. O perpectivă creştin-ortodoxă asupra extratereştrilor. Traducere şi note de Dragoş Dasca, Editura Doxologia, Bucureşti, 2023.
Structurată în 14 capitole, lucrarea Călătorie le Muntele Athos începe cu descrierea călătoriei de la portul Ouranoupolis la portul Dafne, pentru a a junge la Muntele Athos. Fiecare capitol este precedat de câte un motto, luat de obicei din Sfinţi Părinţi foarte cunoscuţi. Talentul de scriitor al autorului se manifestă încă de la început: „Marea şi cerul se contopeau într-un albastru neîntrerupt, neted ca sticla şi de o nuanţă pe care nu o mai văzusem niciodată, în afara filmelor de la Hollywood.”
Autorul este extrem de atent la detalii, la vestimentaţia călătorilor, la gesturile lor, la limba pe care o vorbesc. Descrie totul cu o liminară sinceritate (inclusiv faptele care îl dezavantajează, precum uitarea rasei în autobusul cu care a călătorit sau jena de a nu putea cumpăra ce îşi dorea, din lipsă de bani). Nu ezită să-şi exprime nedumerirea diferenţei dintre societatea din care provenea (cea engleză), cu reguli bine stabilite şi respectate, şi uşoara neaşezare a lumii orientale. Este uimit, de pildă, să vadă că, deşi făcuse rezervări la un hotel şi trimisese toate documentele pentru obţinerea diamontrionului (paşaportul pentru Arhos), numele său nu se găsea în baza de date. Până la urmă, totul se rezolvă, iar frustrările autorului sunt compensate de bucuria întâlnirii cu Sfântul Munte.
Deşi vizitează doar trei mănăstiri de pe coasta sudică a Peninsulei Athos (Xiropotamu, Simonos Petras şi Grigoriu), autorul îşi face o imagine globală a vieţii monahale din Muntele Athos, pentru că participă activ la slujbe, are ocazia să discute cu monahi mai bătrâni sau mai tineri, abordând în discuţii multe din marile probleme contemporane (spectrul războiului, globalizarea, secularismul, încălzirea globală, guvernul mondial, valorile ortodoxiei etc.).
Sunt discutate uneori probleme teologice deosebit de importante, precum este raportul dintre suflet şi trup. „Biserica primară – scrie autorul la un moment dat – recunoştea faptul că mântuirea nu priveşte doar sufletul şi spiritul, ci inclusiv trupul. Când un sfânt ajunge în Rai, acesta rămâne într-o misterioasă legătură cu rămăşiţele sale pământeşti, astfel încât Biserica se poate apropia de el prin intermediul sfintelor sale moaşte.” (p. 101).
Un monah de la Mănstirea Grigoriu, cu care Părintele Spyridon s-a întâlnit întâmplător, îi oferă un diagnostic foarte dur asupra Occidentului: „Creştinimsul occidental, de fapt întreaga societate din vest, a pierdut legătura cu adevăratul ceştinism. Proclamă cuvinte creştine, dar nu mai are o înţelegere autentică asupra creştinismului. Un mileniu separă acum Vestul de adevăratul creştinism, de tradiţia Bisericii. Este atât de poluat de nihilism, încât ceea ce consideră a fi creştinism este, de fapt, doar o carcasă lipsită de conţinut.” (p. 161).
Acelaşi părinte face o radiografie exacta a vieţii din Muntele Athos: „Viaţa aici, pe Muntele Sfânt, este despre supunerea patimilor, a dorinţelor nefireşti, care provin de la trup şi de la minte. Este o arenă, în care călugărul se antrenează să fie smerit, să îşi taie voia proprie şi să nu se mai bazeze în exclusivitate pe forţele proprii. Egoismul trebuie depăşit printr-o anumită măsură de ascetism. Pentru a ne putea descoperi adevărata libertate, trebuie să ne supunem mai întâi patimile. Cât timp ne îndeplinim dorinţele proprii, suntem sclavii patimilor noastre, chiar dacă omul din Vest îşi imaginează că acest sclavagism este, de fapt, libertate. Satana îl convinge că omul este conducătorul suprem, deoarece nu există niciun Dumnezeu.” (p. 164-165).
Foarte interesante sunt, cel puţin pentru mireni, unele observaţii pe care le face autorul. De pildă, vorbind despre timpul limitat pentru masă al călugărilor, Părintele Spyridon crede că, „pentru călugăr, hrana este un mijloc de a-şi susţine organismul, de aceea mănâncă repede: pentru a evita ataşamentul de plăceri ale trupului” (p. 103).
Despre semnificaţia raselor (hainelor) negre ală monahilor, autorul cred că acestea constituie „o reamintire a faptului că [purtătorii lor] muriseră pentru lume, că erau îngropaţi şi aşteptau învierea în Hristos” (p. 110).
Nu ştiam, apoi, că, la un moment dat, doar 140 de pelerini puteau vizita Athosul şi că doar 10 dintre aceştia puteau fi neortodocşi, sau că, la Sfântul Munte Athos, organizarea timpului ţine de regulile bizantine, care împart ziua în răsărit şi apus, apusul fiind totdeauna miezul nopţii.
În concluzie, împărtăşesc întru totul opinia Editurii Crimca, unde a apărut cartea, şi anume că aceasta „împleteşte abil profunzimea învăţăturilor ortodoxe cu un stil narativ dinamic, cald şi personal, presărat pe alocuri cu note de umor şi răsturnări emoţionante de situaţie, ceea ce o recomandă deopotrivă celor mai evlavioşi credincioşi, cât şi acelor persoane, care nu au făcut încă primii paşi pe calea întâlnirii cu Hristos.” (p. 6).