După vizitarea Mănăstirii Vatoped, am coborât pe o cărare destul de neumblată, spre chilia românească a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, pe care am găsit-o aproape ascunsă sub bogata vegetaţie din jur.
Pe o pantă de munte, vizavi de chilie, vedem vreo 30 de panouri solare, unica sursă de energie electrică pentru chilie. Primul pas îl facem în paraclisul chiliei, unde interpretăm aceleaşi trei cântece dedicate Maicii Domnului. Apoi luăm loc în foişor, sub binecuvântarea unui părinte de la chilie (nu i-am reţinut numele, poate nici nu ni l-a spus, conform tradiţiei de aici, ca numele să se piardă în anonimat, în chip de smerenie).
Părintele monah ne suprinde, oferindu-ne, pe lângă cunoscuta gustare atonithă (apă rece, rahat şi un păhărel de uzo), şi broşura Paraclisul şi acatistul Sfântului Slăvitului Marelui Mucenic Gheorghie, purtător de biruinţă, tipărit de Sfânta Chilie Vatopedină a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghie, Kolciu – Athos, 2012.
Din această broşură, aflăm date interesante despre istoria chiliei. Conform tradiţiei athonite, în zona numită azi Colciu (sau Kolciu) a existat un schit încă din veacul al XIII-lea. Ceea ce nu ne mai miră, având în vedere faptul că viaţa monahală la Sfântul Munte Athos a început în secolul X. A fost zidit aici un turn de observare şi de apărare împotriva piraţilor (chilia fiind aproape de mare), în jurul căruia s-au construit apoi circa zece chilii (din care se mai păstrează azi doar patru, între care şi chilia la care ne aflăm), restul ruinându-se, ca şi turnul de apărare. Observăm, pe unul dintre pereţii bisericii actuale, o piatră (sau poate este marmură), din secolul XVII, pe care sunt scrise, în limba greacă, numele monahilor Galaction şi Ambrozie, care au refăcut paraclisul Sfântului Mare Mucernic Gheorghe.
La intrare este şi o Pisanie[1], cu următorul text: „Ziditu-s-au această Sf. Biserică, cu vrerea Sf. Treimi, întru cinstirea «Minunii cu plăcinta» a Sf. M.M. Gheorghie, la anul 1613, de către Galaction, Irodiaconul[2], şi Ambrozie, Monahul. Între anii 2014-2017 de isnoavă[3] s-au înnoit şi au îmbrăcat veşmântul zugrăvelii prin mâna zugravului Ioan, cu blagoslovenia Egumenului Efrem Vatopedinul şi din dragostea pentru Sfântul a stareţului Dionisie cel tânăr[4] şi ajutorul unor creştini enoriaşi din România. Amin.”
Sfântul Gheorghe este arhicunoscut prin imaginea sa cu lancea, omorând un balaur (în Cluj-Napoca există o excepţională statuie medievală a acestei ipostaze). Nu ştiam nimic despre minunea lui cu plăcinta. Iată povestea:
„În inima Levantului, în părțile Paflagoniei, este o vestită Biserică închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghie și numită Frățirnomul. Și, fiind aceasta odinioară aproape ruinată, iar locuitorii ținutului aceluia puțini și săraci, nu se găsea nimeni s-o dreagă și s-o înnoiască.
Iată însă că o ceată de copii luaseră obiceiul să se joace în locul acela pustiu și părăsit, iar printre aceștia se afla și unul mai pirpiriu și mai sfios din fire, pe care totdeauna ceilalți îl biruiau și făceau haz pe seama lui, necăjindu-l foarte. Iar bietul copil, sătul să fie mereu învins și umilit de tovarășii săi de joacă, întoarse într-o bună zi privirile înlăcrimate către acea Biserică a Sfântului Gheorghie, rugându-se așa:
«Sfinte Gheorghie, bunule, ajută-mă să biruiesc și eu măcar o dată, și îți voi aduce în Biserică o bunătate de plăcintă, cum știe mama să facă!»
Deodată, copilul prinsese a obține biruință după biruință în jocurile cele copilărești, de nu le venea celorlalți să-și creadă ochilor! Deci, plin de mare bucurie și recunoștință, dădu fuga acasă și se rugă de mama-sa să-i facă o plăcintă, pentru a o dărui Sfântului Gheorghie, după cum îi făgăduise.
Înduioșată de rugămințile copilului, dar având și mare evlavie la Sfântul Mucenic, femeia făcu o plăcintă, de-ți lăsa gura apă, iar copilul se grăbi să ajungă cu ea caldă înaintea Altarului. Dar trecând pe acolo niște negustori și intrând să se închine în Biserică, se îmbiară să mănânce plăcinta cea bine mirositoare, sub cuvânt că Sfântul n-are trebuință de bucate pământești. «S-o împărțim și s-o mâncăm noi, iar în locul ei să punem tămâie, ca să fie de cinstea Sfântului!». Și așa făcură.
Numai că, terminând de mâncat și voind să iasă din Biserică, nu mai dibuiau ușile, care se făceau mereu ca zidul dinaintea lor. Speriați, oamenii prinseseră a se ruga și puseră la Altar câte un ban de argint, dar calea tot nu le fu deschisă. Apoi puseră câte un ban de aur, iar în cele din urmă câte-o pungă întreagă, și numai atunci putură să iasă, ducându-se în ale lor. Și cu bănetul acela s-a început, se zice, înnoirea acelui sfânt lăcaș, mai frumos decât fusese vreodată, căci auzind de acea minune, mulți dreptcredincioși săriră în ajutor, nu numai din ținutul acela, ci și din cele învecinate. Iar în acea Biserică semne și minuni nenumărate s-au săvârșit de-a lungul vremii, arătând puterea și cinstea întru care Sfântul Gheorghie este ținut de Dumnezeu și reamintind veșnic că puritatea copilăriei este temei de sfințenie și cheie a Împărăției Cerurilor.” (cf. https://marturieathonita.ro/minunea-sfantului-gheorghie-cu-placinta. Data accesării: 3 octombrie 2025).
Continuând firul istoriei chiliei, să mai spunem că momentul cel mai dificil din viaţa acesteia (şi din viaţa întregului Munte Athos, de fapt) a fost anul 1821, când grecii s-au răsculat împotriva dominaţiei otomane – ne amintim că Imperiul Otoman a stăpânit Athosul aproape 400 de ani, de la căderea Constantinopolului, în 1453, până la mijlocul secolului al XIX-lea. Soldaţii otomani au ucis atunci mulţi călugări, drept răzbunare.
Viaţa monahală a renăscut la chilie spre finalul secolului XIX, inclusiv din motive obiective: există aici două izvoare de apă, care nu seacă niciodată, se putea practica, pe o suprafaţa mică, şi grădinăritul, iar clima este mult mai blândă.
În 1937, la Chilia „Sfântul Gheorghe” a venit monahul Ghedeon Chelaru, cu mica sa obşte, din care făceau parte şi monahul Dionisie Ignat, împreună cu fratele său de trup, Părintele Ghimnazie.
Graţie acestor trei monahi a înflorit viaţa la chilie, care a devenit, cum se scrie într-un ghid, „loc de pelerinaj pentru toţi cei dornici să primească un cuvânt de folos, în stare să le schimbe vieţile” (Monahi români, p. 44), iar Părintele Dionisie, ajuns stareţ, era considerat „unul dintre cei mai experimentaţi părinţi athoniţi” (Ibidem, p. 44), fiind vizitat şi de Prinţul Charles, actualul Rege Charles al III-lea al Angliei.
Cum despre Părintele Dionisie vom vorbi pe larg în alt capitol, să mai spunem doar că acesta a decedat în 2004, la vârsta de 95 de ani, dintre care 78 de ani au fost petrecuţi în Sfântul Munte Athos. A fost îngropat în micul cimitir al chiliei. I-am văzut mormântul, plecând de la chilie, spre Mănăstirea Pantocrator.
La mormântul Sfântului Dionisie. Foto: Dan Bălan.
Pe crucea sa scrie: Ieromonah Dionisie, anul naşterii şi morţii şi următoarele cuvinte: „Fraţilor, păziţi dragostea, că dragostea este de la Dumnezeu!”
Se spune că, printre cei care au fost prezenţi la înmormântarea Ieromonahului Dionisie Ignat s-a numărat şi moştenitorul coroanei britanice, Printul Charles” (Cf. Parintele Dionisie Ignat de la Colciu), acum regele Angliei.
După revenirea în ţară, am aflat că, la 17 noiembrie 2022, a avut loc deshumarea fostului părinte ieroschimonah. Există un filmuleţ cu acest eveniment, uşor de găsit pe Youtube.
Părintele Dionisie a fost deja canonizat de Patriarhia Ecumenică și este prăznuit la 11 mai, cu titulatura „Sfântul Cuvios Dionisie Vatopedinul”. Interesant că, după deshumare, mormântul nu i-a fost desfiinţat, dată fiind importanţa pe care a avut-o în comunitatea monahală. Craniul său şi probabil şi alte oase au devenit, în mod sigur, sfinte moaşte ale Chiliei Vetopedine a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe.
Note
[1] pisanie – „Inscripţie sculptată în piatră, în metal, pictată etc. pe morminte, la intrarea într-o biserică, într-o clădire etc., cuprinzând o invocaţie religioasă, numele ctitorului, motivarea zidirii sau date asupra monumentului respectv – DEX, s.v.)
[2] irodiacon, ierodiacon – călugăr cu funcţie de diacon.
[3] de iznoavă – din nou, de la capăt, încă o dată – DEX.
[4] Dionisie cel tănăr este actualul stareţ al chiliei, care şi-a ales acest nume, spre a se deosebi de fostul stareţ, Dionosie Ignat (1903-2004).