Ultimul obiectiv athonit, pe care îl vizităm cu ocazia pelerinajului nostru la Sf
ntul Munte Athos, este Mănăstirea Caracalu, închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Dacă nu ar fi zidurile mănăstirii şi turnul de observaţie şi apărare, ai crede că te afli în preajma unei staţiuni de cercetări agricole, atât de profesionist este lucrat terenul, cu rânduri „la şpargă” de viţă de vie şi pomi fructiferi
Potrivit tradiţiei, întemeietorul mănăstirii ar fi împăratul roman Karakallas, de unde provine şi numele lăcaşului de cult (deşi se mai spune că acest împărat era un prigonitor al creştinilor). Desigur că mai sunt şi alte variante, pentru explicarea numelui mănăstirii.
Ca şi în cazul majorităţii mănăstirilor şi schiturilor athonite, după secole de înflorire, au urmat cele de decădere, piraţii fiind principalii inamici, alături de otomani. E interesant că, în 1548, sultanul Soliman Magnificul a permis refacerea Katholikonului, banii pentru reconstrucţie fiind daţi de domnitorul Moldovei, Petru Rareş, fiul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, şi de către ginerele acestuia, cunoscutul Alexandru Lăpuşneanu (motiv pentru care mănăstirea are unele elemente moldoveneşti, impuse poate de meşterii aduşi din Moldova). Se mai ştie că, fiind grav bolnav, Alexandru Lăpuşneanu s-a călugărit, primind numele de Pahomie. Alţi domnitori, care au făcut danii mănăstirii: Mihai Viteazul, Matei Basarab, Constantin Mavrocordat şi alţii. Astăzi, mănăstirea are numeroase metoace în Grecia.
În pridvorul Bisericii, vedem portretele domnitorului Patru Rareş şi al spătarului Petru, amândoi în haine călugăreşti. Intrând în Biserică, ne impresionează un policandru uriaş, despre care ni se spune că, iniţial, acesta a fost agăţat de gâtul Pantocratorului, ulterior fiind atârnat de baza turlei, cum este normal.
Uşile împărăteşti au fost realizate de celebrul Teofan Cretanul, ale cărui opere le-am întâlnit şi la alte mănăstiri.
În privinţa sfintelor moaşte, aflăm că aici se păstrează o părticică din lemnul Sfintei Cruci, părţi din moaştele unor sfinţi, cum ar fi Sf. Ioan Botezătorul, şi mulţi alţii.
Plecăm de la Mănăstirea Caracalu cu o mică nedumerire: anume că Petru Rareş s-ar fi călugărit la această mănăstire, împreună cu sfetnicul său, Petru, amândoi primind numele de Pahomie (pe care îl va primi şi ginerele său, Alexandru Lăpuşneanu). Deasupra frescei care îi reprezintă pe cei doi este următorul text: „Noii ctitori ai acestei mănăstiri: Pahomie şi Pahomie.” Se mai spune şi că Petru Rareş ar fi fost înmormântat aici, deşi istoricii susţin că mormântul său este la Mănăstirea Probota, din Moldova, altă ctitorie de-a sa.
Mai facem câteva fotografii, apoi ne urcăm în microbus şi ne îndreptăm spre Schitul „Sfântul Nicolae”, pentru încă o noapte petrecută la Sfântul Munte.
Seara, în dormitor la noi, a fost un autentic seminar de teologie, cu participarea Părinţilor Florin Constantin, Florin şi Teofil. Încă din copilărie îmi pusesem întrebarea de ce, în Biserica din Nandra, femeile stau în stânga, iar bărbaţii în dreapta (cu faţa spre altar). Am aflat: femeile trebuie să aibă în faţă icoana Maicii Domnului cu Pruncul, iar bărbaţii pe cea a lui Iisus Hristos. Şi altele, şi altele.
A doua zi ne-am sculat doar la ora 6,00. Am mai prins o parte din Sfânta Liturghie (care începuse la ora 4,00). Ne-am dus la masă, unde am fost serviţi cu mămăligă şi un fel de varză a la Cluj, dar cu peşte. Foarte gustoasă. De asemenea, fiind o zi de sâmbătă, am primit şi un vin foarte bun. La ora 8,00, ne-am urcat în microbus, cu destinaţia portului Dafni. Am luat apoi un vas de croazieră, care ne-a dus la portul Ouranopoli, unde ne-am regăsit microbusul nostru (condus foarte bine tot de către Dorin), cu care am revenit în România. Pe drum, ne-am oprit la un schit românesc, cu hramul „Sfântul Mihail”, de unde ne-am cumparat ulei, măsline şi bomboane. Am spus mai multe rugăciuni, drept mulţumire pentru reuşita pelerinajului nostru.
La ora 2,00, eram la firma Global-Auto, din Feleac, de unde ne-am luat maşinile spre casă.