Ne continuăm drumul pe latura de nord a Peninsulei athonite, pentru a ajunge la Mănăstirea Pantocrator („Atotţiitorul”, în limba greacă), o mănăstire grecească, având şi câţiva monahi români.
Pantocrator este, aşadar, un cuvânt grecesc, care se traduce prin „Atotţiitorul”. Icoana Iisus Hristos „Pantocrator” se află pe bolta turlei fiecărei biserici ortodoxe, prin care Iisus îi binecuvintează pe cei care au intrat în sfântul locaş (încă un lucru pe care nu îl ştiam), această poziţie a picturii având legătură cu cuvântul Pantocrator. De altfel, în Crezul, o rugăciune fundamentală în tradiţia creştin-ortodoxă, un adevărat simbol al Credinţei, se foloseşte, încă de la început, cuvântul atotţiitor: „Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, făcătorul cerului şi al pământului, al văzutelor tuturor şi nevăzutelor.”
Tradiţia spune că locul Mănăstirii ar fi fost ales de însăşi Maica Domnului. Iniţial, ctitorii au preferat alt loc, la circa o jumătate de km de actuala mănăstire. Noaptea, uneltele meşterilor erau descoperite într-alt loc, aproape de malul mării. După mai multe repetări ale acestei minuni, zidarii au înţeles că dorinţa Maicii Domnului era ca mănăstirea să fie construită pe locul actual şi s-au conformat.
La această mănăstire s-a nevoit, între alţii, şi vestitul Sfânt Grigore Palama (1296-1359), unul dintre cei mai mari teologi ai ortodoxiei.
Intrăm în curtea pavată, destul de mică. În partea dreaptă a intrării se află o cişmea, la care ne astâmpărăm setea.
Mănăstirea ocupă locul 7 în ordinea ierarhică a celor 20 de mănăstiri din Sfântul Munte Athos. A fost fondată în anul 1357, datele despre istoria ei fiind mai exacte. În acel an, doi generali bizantini, fraţii Ioan şi Alexie, au contruit din temelii mănăstirea, ulterior ei trecând la monahism. Fresca din Biserică ar fi fost pictată de cunoscutul zugrav macedonean, Manuel Panselinos (e o ipoteză vehiculată în unele ghiduri), ale cărui picturi le-am admirat şi la Biserica Mănăstirii Protaton, din Kareia, capitala Sfântului Munte.
Mănăstirea a fost afectată de incendiile din 1385 şi 1948 (incendiul din 1948 a fost stins, în chip miraculos, de către însăşi Maica Domnului, prin apariţia unui nor de ploaie, exact deasupra incendiului izbucnit). De aceea Preacurata se mai numeşte şi „Pyrosoteira”, adică salvatoartea de foc.
E important de subliniat, pentru noi, românii, că, după căderea Imperiului Bizantin, din 1453, Mănăstirea Pantocrator a beneficiat, ca şi alte mănăstiri din Sfântul Munte, de daniile unor domnitori români, precum Vlad Ţepeş, Neagoe Basarab, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu şi mulţi domni fanarioţi.
Aşezată pe ţărmul mării, mănăstirea, construită ca o cetate, are oarecum forma unui patrulater, cu un turn înalt, pe care îl observăm de la distanţă. Laturile sunt formate din chilii, cu câte două etaje, iar Katholikonul este construit într-o parte a curţii, nu în centru.
Mănăstirea Pantocrator este una de tip chinovial, ceea ce înseamnă că, de două ori pe zi, călugării se adună la Katholikon, pentru rugăciune. Este singura mănăstire, care nu are stareţ (ci doar un ajutor de stareţ), în acte fiind trecută, la această poziţie, Sfânta Fecioară Maria.
Mănăstirea deţine moaşte foarte valoroase, unele unicat în lumea întreagă, cum ar fi o parte din hitonul necusut al lui Iisus, la care se adaugă moaşte importante (părticele ale corpului) de la Sfântul Apostol Andrei, Sfânţii Constantin cel Mare şi Elena, Sfântul Ioan Gură de Aur şi alţii. Mai deţine o părticică din Sfânta Cruce, o piatră de pe Golgota etc.
Biblioteca mănăstirii cuprinde circa 350 de manuscrise şi peste 3500 de volume tipărite. Cele mai importante manuscrise sunt o Psaltire (secolul IX) pe pergament, cu 97 de miniaturi, dar mai ales aşa-numita Evanghelie a Sfântului Ioan Colibaşul, „scrisă pe un pergament foarte subţire, făcut din piei de ied nenăscut” (Sfântul Munte Athos, 2011, p. 85), pielea din ied nenăscut fiind un lucru pe care nu l-am mai auzit. Aici ar exista şi un document în limba română (mai mult ca sigur este scris cu caractere chirilice), de la domnitorul Alexandru Lăpuşneanu, din 1627. Sunt convins că şi acest document a fost valorificat de cercetăt
orii români, care au fost aici în documentare. Din păcate (sau din fericire!), aceste documente, extraordinar de valoroase, nu se pot vedea de către pelerini decât, probabil, cu aprobări speciale.
În Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” se află Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Gheorghe (ortografiat Gheorghie), numită şi „Feneromenos” (= cel ce ș-a arătat).
Merită să reproduc povestea acestui renume (cel ce ș-a arătat) al Sfântului Gheorghe:
„Într-o noapte, în anul 1821, la chilia unde era păstrată Icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, a năvălit o ceată de răufăcători, conduşi de Stamate Tâlharul, cunoscut pentru nenumărate jafuri în zona Peninsulei Halkidiki. Pe atunci, chilia aceasta era locuită de doi monahi bătrâni şi avea renumele de a fi una dintre cele mai bogate chilii din Kapsala.
La miezul nopţii, [hoţii] s-au dus la chilie şi au bătut în poartă. Sfântul Gheorghe, sub chipul unui tânăr, le-a deschis şi i-a poftit pe tâlhari la masă, în arhondaric. După ce i-a lăsat să mănânce, sfântul i-a legat pe tâlhari cu lanţuri nevăzute, apoi a dispărut. Tâlharii au rămas legaţi şi nemişcaţi.
Treziţi de ţipete, bătrânii i-au găsit pe tâlhari legaţi cu lanţuri nevăzute şi au rămas uimiţi, înţelegând că a avut loc o minune. Apoi, cei doi monahi au alergat la biserică, au luat Icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi le-au arătat-o tâlharilor. Aceia, văzând icoana, l-au recunoscut pe tânărul ce-i legase şi, pocăindu-se de îndată, eliberaţi de legăturile nevăzute, au căzut la pământ şi s-au închinat Icoanei Sfântului Gheorghe.
După ce au fost eliberaţi, tâlharii au făcut multe daruri acestei chilii, iar Stamate a mers la Karulia, unde a zidit o colibă cu o bisericuţă închinată Sfântului Gheorghe. Se spune că el ar fi primul care s-a sălăşluit la Karulia.
De atunci, din 1821, icoana aceasta este supranumită «Faneromenos», adică „cel ce s-a arătat”.
În anul 1982, icoana a fost mutată în paraclisul Adormirii Maicii Domnului din katholikonul Mănăstirii Pantocrator.” (Cf. Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Gheorghe „Faneromenos” | Doxologia.ro. Data accesării: 4 oct. 2025).
Dar cea mai valoroasă icoană a mănăstirii este Icoana Maicii Domnului Gherontissa („Stareţa”), care este, de fapt, o copie a icoanei în mozaic, care se găsea în Mănăstirea Pantocrator din Constantinopol. Este una dintre puţinele icoane în care Maica Domnului apare fără Pruncul Iisus (la fel este şi icoana în care Fecioara Maria apare ca protectoare a Sfântului Munte Athos). Icoana este în mărime naturală (are aproape doi metri înălţime şi 76 de cm lăţime), în poziţie de rugăciune. Numele de „Stareţă” provine de la o lăgătură pe care Maica Domnului a avut-o cu un stareţ al Mănăstirii, foarte evlavios, pentru care Maica Domnului a intervenit să fie împărtăşit, înainte de a muri. Acum este, de jure, chiar stareţa mănăstirii!
La picioare, Preacurata are un vas de lut, care face aluzie la o minune pe care ar fi făcut-o Maica Domnului, când a umplut chiupurile mănăstirii cu untdelemn.
Aducem prinos de recunoştinţă Maicii Domnului, prin cele trei cântece interpretate, apoi plecăm de la Mănăstirea Pantocrator, cu promisiunea că vom reveni aici, pentru a admira încă o dată comorile acesteia.