Scrisori de la Arhimandritul Dometie Trihenea

Publicăm, în cele ce urmează, un număr de patru scrisori de la Arhimandritul Dometie Trihenea, de la Muntele Athos. Dincolo de interesul lor documentar (istoric, filologic, duhovnicesc etc.), acestea arată spiritul unei alte generaţii de monahi athoniţi.

E vorba de faptul că monahii din generaţiile mai vechi nu şi-au uitat ţara de origine, rămânând sensibili la problemele acesteia. S-ar putea cita aici o scrisoare, pe care Ambasadorul Ion Brad a publicat-o, în romanul său despre Athos, primită de la ieromonahul Ilarion Lupaşcu, de la Schitul Prodromu. Ion Brad nu trece data scrisorii, dar în mod cert ea este expediată în martie 1977, după cutremurul devastator din 4 martie 1977:

„Domnule Ambasador, în aceste zile de grea încercare şi de grea pierdere, prin care trece Poporul Român – fraţii noştri –, ne alăturăm şi noi, monahii români din Sfântul Munte Athos, luând parte la nevoile şi suferinţele prin care trece. Faţă de această situaţie, noi nu putem ajuta material, decât rugându-ne Bunului Dumnezeu să odihnească în pace pe fraţii noştri, care au căzut victime nevinovate în căminele lor sau la locul de muncă. Din prima zi, am şi început rugăciuni de pomenire.

Odată cu marea bucurie ce ne-a produs venirea părintelui Zaharia Serapion în mijlocul nostru, am primit şi amara veste, care va rămâne ca o rană în sufletul nostru mult timp.

Noi, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, ne străduim, pe cât se poate, să ne facem datoria, mai ales acum, când obştea noastră a crescut şi, credem, cu ajutorul Maicii Domnului, [că] va mai creşte.

Din toată inima vă mulţumim pentru alimentele primite prin părintele Neofit Negară. Vă rugăm să nu duceţi grija noastră, că încet-încet o să ne descurcăm, mai ales acum, când ne-au dat voie să lucrăm şi noi grădina.

Mular [catâr] nu am cumpărat până acum, fiindcă nu am avut nevoie, ne-am servit, atât la lemne, cât şi la mare, de tractor. Veniamin (Veniamin Popa era stareţul Schitului Prodromu, n. I.R.) şi, mai ales Matia (monah de la acelaşi schit, n. I.R.), stăruie să-l luăm pe mularul care se află în prezent la schit, al zelotipţilor, dar care este în vârstă. Om mai vedea ce-om face, după ce ne vom căpăta şi noi drepturile.

Sunt chemat la poliţia din Kareia, cu fotografii pentru buletin (e vorba de buletin, conform statutului de cetăţean grec, n. I.R.), sperând că în curând vom obţine şi buletinele. (Banii i-am dat în păstrare părintelui Dometie Trihenea.)

Din toată inima vă urăm sănătate, puteri în munca ce o desfăşuraţi, spre binele obştesc!”.

Prima scrisoare de la Dometie Trihenea am găsit-o postată pe internet, de către domnul Laurenţiu Dumitru (la adresa https://sfantulmunteathos.wordpress.com/category/parinti-duhovnicesti/dometie-trihenea0), fiind scrisă în 14 august 1946 şi trimisă de către ieromonahul Dometie Trihenea unui căpitan din Craiova, Dumitru Marcovescu. Scrisoarea este interesantă din punct de vedere istoric, filologic, duhovnicesc etc.

Celelalte patru scrisori, trimise Ambasadorului Ion Brad, sunt mult mai pragmatice, abordând probleme urgente, legate de viitoarea întâlnire a celor trei călugări cu Preşedintele Nicolae Ceauşescu, respectiv chestiuni care trebuiau rezolvate după această întâlnire, în care Arhimandritul Dometie Trihenea s-a implicat foarte mult.

La transcrierea scrisorilor, am aplicat normele în vigoare ale ortografiei române, dar am păstrat unele particularităţi de limbă, specifice epocii (adecă, carele, consideraţiune, forma de plural izvoarăle, lăcuieşti, vecinic etc.). Unele majuscule au fost păstrate, pentru semnificaţia lor simbolică. În măsura în care a fost posibil, am unificat denumirile geografice: Careia –> Kareya; Karakalu – > Caracalu; Prodromul –> Prodomu etc.

Scrisorile către Ion Brad se păstrează la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, Compartimentul „Colecții speciale, memorie și cunoaștere locală”, Fondul „Ion Brad”, MS1411. Mulţumim Domnului Robert Fabian, referent de specialitate la acest Compartiment, pentru sprijinul acordat.

La Biblioteca Județeană „Octavian Goga” se păstrează şi plicurile în care au fost trimise cele trei ilustraţii, având un conţinut religios, pe care le reproducem de asemenea. O scrisoare (al cărei original lipseşte de la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, pe care nu am putut-o data decât cu aproximaţie), a fost reprodusă după romanul lui Ion Brad, Muntele catârilor sau Ambasador la Sfântul Munte, cum se arată şi în notele aferente acestei scrisori.

„Vai de acea Naţiune, care calcă legea lui Dumnezeu.”

Schitul Românesc „Sfântul Ierarh Ipatie” 14/8/1946

Sfântul Munte Athos

Grecia

Onor Domnului Căpitan Dumitru Marcovescu¹

Calea Breştei nr. 105

Craiova

Stimate şi prea Iubite Domnule C[ăpitan] Dumitre, cu Familia,

„Bucuraţi-Vă întru Domnul totdeauna!”

Din muntele Ortodoxiei şi Grădina Maicii Domnului, binevoiţi a primi respectele, salutările şi binecuvântările noastre duhovniceşti. Vă facem cunoscut, prin graţia şi mila lui Dumnezeu şi acoperitoarele rugăciuni ale Preasfintei Fecioare Maria, că avem fericirea a Vă saluta cu sănătate. Ce mai faceţi, cum o duceţi cu viaţa şi greutăţile familiale? Aţi scăpat cu toţii sănătoşi din nefericitul război?

Vă putem spune oral că suntem sănătoşi şi o ducem potrivit, în timpul crizei am luptat cu verdeţurile şi zarzavaturi, care au înlocuit pâinea şi etc.²

Maica Domnului ne-a întărit puterile şi putem a-i aduce laude şi imnuri de mulţămită, pentru buna purtare de grije. „La luptă ne-am chemat şi în buruinţă vom trăi.” N-am uitat o cliptă de D-Voastră, V-am avut în mijlocul rugăciunilor noastre şi cred că Domnul v-a păzit şi v-a ocrotit, cu Dreapta sa.

Aţi văzut cum se măreşte mâna Domnului? Cum umileşte poporul, carele calcă Legile Lui Divine?³ „Vai de acea Naţiune, care calcă legea lui Dumnezeu, viaţa ei se stinge în viaţa omenirii şi ea expiază printr-un martir călcarea legii lui Dumnezeu.”

O, Doamne! Milostive şi îndurate! Carele guvernezi globul pământului şi mişti planetele! Omori şi faci viu, pogori în iad şi iarăşi ridici, caută cu mila Ta spre robii Tăi, întoarce-ne iarăşi la izvoarele Tale, dulci şi nemuritoare; adapă-ne cu harurile Tale, nu ne lă să cădem din făgăduinţa dragostei Tale, din binele [pe] care ni l-ai promis prin Fiul Tău, Iisus Hristos. Adună-ne la izvoarăle Tale vecinice şi nemuritoare, că noi suntem copiii Tăi, fă cu noi după mare mila Ta, iar nu după faptele noastre!

Ce vom face? Unde ne vom ascunde de la faţa Ta? În cer? Însuţi lăcuieşti în iad? Ai călcat moartea! Întru adâncurile mării? Acolo e mila Ta, Stăpâne! De Tine se cutremură adâncurile, Ţie slujesc Serafimii, Ţie să închină Heruvimii cu toate puterile. Sub mâna Ta cădem, Ţie ne rugăm şi pe Tine Te căutăm, întoarce faţa Ta spre noi şi se va veseli inima noastră.

Caută, Doamne, spre agonisita aceasta, spre via moştenirii Tale! Iată ce zice Domnul prin Prorocul Isaia: „Întoarceţi-vă către mine şi mă voi întoarce către voi şi, de vor fi păcatele voastre ca mohorâciunea, ca lâna le voi albi… Şi de veţi vrea şi de mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca. Iar de nu veţi vrea şi de nu mă veţi asculta, sabia vă va mânca – că gura Domnului a grăit acestea.”

Oamenii veacului acestuia şi-au propus să facă raiul pe pământ, dar, în realitate, el este şi există numai acolo unde l-a creat Atotputernicul, înspre „răsărit”. Dumnezeu voieşte ca singur omul să lucreze, să-şi voiască mântuirea. De aceea, de multe ori ne lasă să gustăm supărări, amărăciuni, ca să nu se lipească inima noastră de bunurile cele pământeşti şi să uităm, printre acestea, pe cele viitoare şi care rămân vecinic. Singur dumnezeiescul nostru Răscumpărător a trecut prin cele mai aspre suferinţe, ba a purtat Crucea până la Golgota şi numai prin Ea a adus triumful biruinţei umane! Ce bine ar fi fost, dacă omenirea ar fi înţăles chemarea „Mielului”? „Ar fi cinat toţi la nunta dragostei Lui!”

Doamne Dumnezeule! Fă şi din noi slugi alese, fii ai Împărăţiei Tale, să gustăm şi noi din Pomul Vieţii, din ospăţul Stăpânului şi din masa cea nemuritoare! Fă, cu bunătatea Ta, ca toţi să ne învrednicim de fericirea cea vecinică, de bucuria cea nespusă, de care scrie fericitul Apostol Pavel!

Spuneţi, Iubiţilor, tuturor fraţilor, celor ce în trecut ne-au ajutorat şi tuturor celor ce aşteaptă întru frică Ziua Domnului cea mare, care va veni ca fulgerul de la răsărit şi va străbate până la apus!

Tuturor spuneţi-le binecuvântările noastre!

Vă sărutăm, fraţilor, cu sărutare sfântă!

Al DV. doritor de bine şi către Dumnezeu rugător,

Ieromonah Dometie Trihenea cu fraţii⁴

Note şi comentarii

Nu ştim cine era Dumitrru Marcovescu, căpitan în Armata Română şi care luptase, probabil, în Al Doiea Război Mondial.
În urma devastatorului Război Mondial (1939-1945), România s-a aflat într-o situație dramatică, având o economie ruinată. Satele și orașele fuseseră distruse, iar populația suferea de lipsa alimentelor și a resurselor de bază, situaţie în care se găseau şi călugării de la Muntele Athos.
Probabil autorul are în vedere regimurile comunisto-ateiste, instaurate după război, în unele ţări europene, inclusiv în România.
După cum se vede, scrisoarea este un autentic cuvânt de învăţătură, trimis căpitanului Dumitru Marcovescu şi familiei acestuia.

Scrisori către Ion Brad

2. „Aici se spune de toate hotarele Daciei, oraşele, drumurile militare din epoca aceea.”

Domnului Ambasador¹

Al R.S. România 18/IX/1975²

Ambasada R[omâniei]. La Athena

Nr. 324

Domnule Ambasador,

La data de 17 noiembrie a.c. am fost anunţat de părintele Teofit Negară³ cum că doriţi să mă prezint la Ambasadă. Din nefericire, a doua zi am transportat lemne pentru necesităţile Chiliei şi mi-a căzut un lemn gros tocmai pe degetul mare de la piciorul stâng şi nu pot încălţa nici ciorapi, nici papuci, până nu se va vindeca. Dealtfel, cum mă voi face bine, o să Vă luăm la telefon şi vom aranja ce trebuie să facem.

În convorbirea avută la Kareia-Athos, cu Domnul Consilier Leon⁴, referitor la pretenţiile Ungariei⁵, Vă rugăm să se cerceteze, în Bibliotecile Sfintei Patriarhii⁶ şi ale R.S. România, să se găsească această carte: Elemente de istoria generală, lucrată în limba franceză, sub direcţiunea Domnului Al. I. Cretiescu, tomul I, Bucureşti, 1856, în Tipografia Colegiului Naţional⁷. Unde, de la pagina 567, începe cu Dacia până în secolul al V-lea. Aici se spune de toate hotarele Daciei, oraşele, drumurile militare din epoca aceea, atât în Transilvania, câ şi de Basarabia.

Apoi există, în Biblioteca Mănăstirii Vatopedu, Geografia lui Strabunos⁸, din secolul al XI-XII [-lea] prima Geografie, şi a doua copie după aceasta există la Lipska⁹, în Germania, şi unde sunt toate statele, între care şi Dacia. Şi este posibil şi de nevoie să se fotografieze, pentru stabilirea şi ocrotirea dreptului Naţional Românesc.

Binevoiţi, Domnule Ambasador, a lua măsurile de cuviinţă referitor la această problemă. Totodată, a primi asigurarea devotamentului nostru şi deosebită Stimă ce Vă păstrăm. Dorindu-Vă Sărbători fericite şi La mulţi ani!

[Semnătura olografă]: Arhim. Dometie Trihenea

[Ştampila]: Arhim. Dometie Trihenea

Sf. Ipatie

M[ănăstirea] Vatopedu

Sf. Munte Athos

Grecia

Note şi comentarii

Ambasador al României în Grecia, în acea perioadă, era poetul Ion Brad.
Eroare de dactilografiere. Data corectă este 18/XI/1975, deci luna noiembrie, nu septembrie. La începutul scrisorii, este invocată data de 17 noiembrie 1975, deci Arhimandritul Dometie îî scrie a două azi după ce Părintele Neofit Negară l-a anunţat că arhimandritul trebuie să se prezinte la Ambasada României din Atena. De altfel, pe spatele plicului în care a fost trimisă scrisoarea este menţionată data poştei din Tessalonic: 2.XII.1975.
Ierodiaconul Neofit Negară (†1999) vieţuia la Schitul românesc Lacu (sub numele Tifoen, Neofit este personaj principal în romanul lui Ion Brad, Muntele catârilor, publicat în 1980). În acest roman, Ion Brad susţine că Neofit Negară era „stareţul Schitului românesc Lacu” (p. 10, din ediţia publicată în 2013 a romanului), ceea ce era adevărat. El va fi unul dintre cei trei călugări, care se va întâlni, la 28 martie 1976, la Atena, cu Preşedintele Nicolae Ceauşescu, ceilalţi doi monahi, participanţi la această întâlnire importantă fiind Arhimandritul Dometie Trihenea (†1985), starețul Chiliei „Sfântul Ipatie”, şi Ieromonahul Veniamin Popa (†1994), starețul Schitului Românesc Prodromu.
Leon Toader era consul la Ambasada României din Atena. Interesant este că exemplarul din romanul Munteel Catârilor sau Ambasador la Muntele Athos, pe care l-am cumpărat de la un anticariat bucureştean, are următoarea dedicaţie de la poetul Ion Brad: „Lui Leon Toader şi celor dragi din familia sa, aceste întoarceri în timp, care ne-au legat pentru totdeauna, cu îmbrăţişările lui Ion Brad, iulie 2013.”
E vorba de atitudinile revizioniste ale Ungariei, foarte puternice şi în perioada respectivă.
Autorul scrisorii se referă la Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol (Istanbul).
Titlul complet al cărţii este următorul: Elemente de istoria generale (sic!), lucrate în limba francescă, supt direcţiunea Dlui Victor Durny, după ultima programă a Universităţii din Paris, pentru învăţamântul liceelor Franciei. / Traduse şi adause pentru uzul claselor de istoria ale gimnaziului din Ţara Românească de Al. I. Cretiescu, profesoriu de istoria la Colegiul şi la Şcoala Militară din Bucureşti. Tomul I. Istoria timpurilor vechi. / Bucureşti, în Tipografia Colegiului Naţional, 1856.
Strabo (Strabonis), geograf al Antichităţii (63 î.H. – 24 d.H., la vârsta de 87 de ani).
Lipska (Lipsca) – numele vechi al oraşului Leipzig, din estul Germaniei.

„Anul Nou, 1978, […] să aducă pace, fericire pentru întreaga omenire – pentru iubita noastră Patrie, ROMÂNIA!”

Domnului

Ion Brad

Ambasadorul R[epublicii] Socialiste România

La Athena 20/12/1977

Mulţumesc prea frumos pentru alesele urări şi felicitări pentru Sf-le Sărbători ale Naşterii Domnului n[ostru] Iisus Christos (sic!)¹. Anul Nou, 1978, care să aducă pace, fericire pentru întreaga omenire – pentru iubita noastră Patrie, ROMÂNIA!

Să se reverse buna fericire şi asupra nobilei D-VOASTRE Familii.

Cu cele mai curate simţemânte de stimă şi preţuire,

ss Arhim. D. Trihenea

Ierod. Gherontie²

[Urmează ştampila Arhimandritului Dometie Trihenea]

Pe pagina a III-a a scrisorii, este următorul text, scris ulterior:

Domnule Ambasador,

Vă rugăm să ne fie îngăduit a Vă trimite cele mai cordiale felicitări şi pentru ziua onomastică de 7 Ianuarie a c[uviosului] Sf. IOAN Botezătorul, pe care să o treceţi cu multă bucurie şi să trăiţi la mulţi ani!, pentru binele şi folosul PATRIEI şi ocrotirea Familiei şi a aproapelui.

Cu deosebită consideraţiune,

ss Arhim. Dometie Trihenea

Note şi comentarii

Având în vedere faptul că relaţiile dintre Ambasadorul Ion Brad şi Arhimandritul Dometie Trihenea erau excelente, scrisoarea de faţă este un răspuns la felicitările pe care i le trimisese Ambasadorul Ion Brad, cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun şi ale Anului Nou, 1978.
Monah de la Chilia „Sfântul Ipatie”, al cărei stareţ era Arhimandritul Dometie Trihenea.

„Dacă vor pune Stareţ Român, li se va da metocul lor din România.”

[1978?]¹

Mult stimate domnule ambasador,

Daţi-mi voie a vă face o întrebare, de care am neapărată lipsă.

Sunt invitat de Mănăstirea Caracalul, de întregul sobor, de toţi, ca să primesc să le devin stareţ al mănăstirii, pentru totdeauna, adecă pe viaţă. Cineva dintre ai noştri le-a băgat în cap şi le-a spus că, dacă vor pune Stareţ Român, li se va da metocul lor din România.

Ce părere aveţi? Şi dacă România va primi această ofertă sau nu?

Lor le-au spus oameni de elită din ţară.

Aştept un mic răspuns, prin părintele stareţ Neofit. Cu rugămintea să mă iertaţi de îndrăzneală.

Cu deosebită stimă şi consideraţiune aleasă,

Dometie Trihenea

Note şi comentarii

Scrisorea este nedatată de Ion Brad, dar în mod cert este ulterioară datei de 28 martie 1976, când a avut loc întânirea celor trei monahi athoniţi (între care era şi arhimandritul Dometie Trihenea) cu Preşedintele Nicolae Ceauşescu. Relaţiile dintre cei doi erau foarte solide şi apropiate, din moment ce Arhimandritul Dometie îl consulta pe Ambasadorul Ion Brad într-o problemă atât de delicată.
La această scrisoare, fostul Ambasador Ion Brad face următoarele comentarii: „Scrisoarea bătrânului şi înţeleptului călugăr sibian îmi aducea aminte de popasul făcut, împreună cu basarabeanul Neofit Negară, în septembrie 1976, la Mănăstirea Caracalu. Acolo ne întâmpinase vechiul stareţ – mort sau debarcat între timp? –, care tocmai această întrebare mi-o pusese: Oare nu s-ar putea ca mănăstirea lor să primească înapoi ceva, cât de puţin, din «averile româneşt»? (Amintesc ceea ce am mai scris altădată: la secularizarea averilor mănăstireşti de către Cuza Vodă, a cincea parte din bogăţiile Moldovei şi Munteniei era «închinată» Muntelui Athos!)

Prin dibaciul şi realistul călugăr basaranbean Neofit, i-am transmis ardeleanului mai greoi, Dometie, să facă numai ceea ce credea el că e bine, dar să bage de seamă că eu nu ştiam cine erau acesi «oameni de elită» din ţară, care le promiseseră marea cu sarea. Şi să nu se trezească iarăşi ameninţat cu moartea, cum o păţise din partea călugărilor bulgari, când fusese tot «stareţ ales»³ al Mănăstirii Zografu, cea reînnoită de Ştefan cel Mare.

Până la urmă, am aflat că ardeleanul meu renunţase la idee.” (Brad, 2013, p. 38).

De fapt, stareţul Dometie Trihenea nu a fost ales de comunitatea de monahi a Mănăstirii Zografu, ci oarecum impus, numit de Mănăstirea Vatoped, aşa cum se spune şi într-un material despre Dometie: „Sfătuit de conducerea Mănăstirii Vatoped să accepte egumenia mănăstirii bulgare – se scrie într-un Material realizat de maicile de la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă, citat în medalionul pe care i l-am consacrat acestuia –, părintele Dometie se va îngriji, vreme de 10 ani (1965-1975), de lucrarea duhovnicească a viețuitorilor de la Zografu și de bunul mers al treburilor administrative.”

Distribuie:

Adaugă comentariu

Citește mai mult