Când am redactat primele două volume din trilogia mea memorialistică, Viaţa ca un dar (I, 2022; II, 2023), mi-am pus problema găsirii unei soluţii, pentru a putea retrăi momentele frumoase ale copilăriei şi tinereţii.
Ştim că timpul este ireversibil şi că acesta nu mai poate fi dat înapoi, cum faci cu acele unui ceasornic. Dar poţi cel puţin să retrăieşti ceva ce ai trăit prima oară?
Mircea Eliade, în cunoscuta lui carte, Aspecte ale mitului. (În româneşte de Paul G. Dinopol. Prefaţă de Vasile Nicolescu, Editura Univers, Bucureşti, 1979, p. 33), spune că acest lucru este posibil doar prin întoarcerea la origine, „care ne îngăduie să trăim din nou timpul în care lucrurile s-au manifestat pentru prima oară”, această întoarcere constituind „o experienţa de o importanţă capitală”.
Am descoperit recent, în arhiva din fostul meu birou de la facultate, o fotografie datând din primăvara anului 1992 (mai precis 1 Mai 1992), făcută de mine, care nu apar în fotografie.
Suntem la Nandra, lângă lacul de lângă Pădurea Prigoana, pe câmpul plin de păpădii. În spate este Rico (Richard Müller-Schmitt), prietenul nostru din Germania, aflat în prima lui vizită la noi, alături de Doina, cu o coroniţă din păpădii pe cap, făcută de mine, ca o continuare a unei tradiţii ce durează, iată, de 47 de ani! În faţă sunt Mihai şi Tudor, de 10, respectiv 6 ani, cu un fel de macete din lemn, cioplită de mine, dintr-o ramură de alun.
Ce tineri şi bucuroşi eram atunci! Aveam viitorul în faţă, ne trăiau părinţii, eram cu toţii sănătoşi şi credeam ca lumea este toată a noastră.
Descoperind şi privind cu nostalgie această fotografie, am retrăit, într-adevăr, „timpul în care lucrurile s-au manifestat pentru prima oară”, cum zicea Mircea Eliade.