Am intrat în redacţia revistei Echinox în semestrul al II-lea al primului meu an de studenţie, 1975-1976. De la nr. 10 din 1977, apar ca redactor în caseta redacţională, unde am rămas până în vara anului 1979, când am părăsit şi Clujul, fiind repartizat, ca profesor stagiar, la o şcoală din Timişoara.
În redacţie aveam să îi întâlnesc pe unii dintre colegii mei mai mari: Ion Simuţ (preferatul profesorului Iosif Pervain, pe care eu îl „invidiam” pentru articolele publicate nu numai în Echinox, ci şi în Luceafărul), pe cronicarii revistei, delicatul Gheorghe Perian şi impetuosul Radu G. Ţeposu, pe ultradotatul Ştefan Borbély (singurul clujean lăudat de Adrian Marino în memoriile sale), pe Emil Hurezeanu, Ioan Groşan, Tudor Dumitru Savu, Ion Pecie, Al. Cistelecan, Virgil Podoabă, Aurel Pantea, Ioan Moldovan şi alţii. Cele învăţate ca redactor al revistei Echinox mi-au marcat cariera didactică şi intelectuală. Rigoarea, disciplina, spiritul de ordine, citarea exactă a surselor, contactul cu marea critică literară europeană a momentului, recenzarea în paginile revistei a celor mai importante cărţi din literatura română sau cea universală (apărute la noi în traducere) însemnau enorm pentru studenţii şi redactorii care eram.
Desigur, spiritul echinoxist îşi are rădăcinile în Transilvania, leagănul Şcolii Ardelene (echinoxistul Dumitru Chioaru şi spune că „Echinoxiştii alcătuiesc o nouă Şcoală Ardeleană, care a marcat, ca şi Cercul Literar, emanciparea din provincialism şi tendința de europenizare a Literelor româneşti, într-o atmosferă sufocată de cenzura ideologică național-comunistă” (Dumitru Chioaru, Spirala Cercului Literar, în Echinox, an XXXV, nr. 4-5-6, 2003, p. 16). Apoi revista se născuse în mediul filologic clujean, unde activaseră mari istorici literari, precum G. Bogdan-Duică, Ion Breazu, D. Popovici, noi fiind contemporani cu Iosif Pervain, Mircea Zaciu, Ion Vlad, Ion Pop, Mircea Muthu, Ioana Em. Petrescu, V. Fanache, Aurel Sasu, Ion Vartic, Doina Curticăpeanu, care ne-au fost şi profesori. Nu se putea ca revista să nu producă o „şcoală” şi în acest domeniu. Să nu uităm că Echinoxul avea chiar o rubrică, „Arhiva”, unde se publicau documente de istorie literară. Rubrica era susținută mai cu seamă de profesorul Mircea Curticeanu, care a tipărit aici numeroase documente inedite despre Octavian Goga, dar mai ales despre Lucian Blaga şi relația sa cu Universitatea clujeană. Tot aici, profesorul Mircea Zaciu a publicat faimosul memoriu adresat de Lucian Blaga Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, o replică la un fragment din ruşinosul roman al lui Mihai Beniuc, Pe muche de cuțit, apărut în 1959.
De la revista Echinox au provenit mulți dintre cei care au îngrijit şi prefațat ediții în celebra colecție „Restituiri, a Editurii Dacia, coordonată de profesorul Zaciu. Gheorghe Perian, Ion Simuț, Nicolae Oprea, Constantin Hârlav şi mulți alții vor tipări diverse ediții în această colecție. Eu însumi am îngrijit o ediție din Horia Bottea (Horea Bottea, Game şi pendulări. Cu o evocare de Geo Bogza şi patru scrisori inedite ale lui Tudor Arghezi către autor. Ediție îngrijită de Zaharia Macovei şi Ilie Rad[u-Nandra]. Postfață de Ilie Rad[u-Nandra], Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984), care a marcat, de altfel, şi debutul meu editorial.
Să amintesc apoi faptul că mulți echinoxişti, ajunşi la vârsta maturității, îşi vor trece doctoratul cu exegeze de istorie literară, care arată cât de fertilă a fost şi această componentă a spiritului echinoxist. Să nu uităm apoi că un mare număr de echinoxişti (Mircea Berceanu, Ştefan Borbély, Ioan Buduca, Alexandru Cistelecan, Ion Cristofor, Dinu Flămând, Ion Marcoş, Ioan Milea, Ioan Moldovan, Gheorghe Perian, Petru Poantă, Ilie Rad[u-Nandra], Ion Simuț, Radu G. Țeposu) au devenit colaboratori la monumentalul Dicționar al scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu (vol. I-IV, 1995-2002), ceea ce implică nu numai un demers critic adecvat, ci şi ştiința căutării şi a valorificării documentului de istorie literară.
Apariţia revistei a fost posibilă, în primul rând, graţie noului climat politico-ideologic, care apăruse în România, şi despre care, într-o scrisoare către Teofil Răchiţeanu, datată „2 mai 1969”, Ştefan Aug. Doinaş spune: „Condiţiile vieţii noastre culturale de astăzi, climatul de libertate creatoare, care stimulează afirmarea talentelor tinere, precum şi un neîntrerupt schimb de idei, îmi dau certitudinea că aceste zile sânt deosebit de prielnice pentru cultura românească: regăsind tradiţiile viabile ale artei noastre, ne-am întors dintr-un îndurerat exil, pentru a ne regăsi pe noi înşine.” (Scrisori către Teofil Răchiţeanu. Ediţie îngrijită, prefaţă şi notă asupra ediţiei de Ilie Rad, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2021, p. 104.)
Apariţia revistei a fost posibilă graţie generoşilor iniţiatori (Eugen Uricaru, Marian Papahagi, Petru Poantă ş.a.), acordului autorităţilor centrale şi locale, ajungând la culmile gloriei în timpul „triumviratului” aflat la cârma revistei, format din Ion Pop, Marian Papahagi şi Ion Vartic.
Să nu uităm de sprijinul unor iubitori de literatură pur şi simplu, cum a fost domnul Remus V. Pop (poreclit „Mongolu”), care, iată, a sponsorizat şi monumentul dedicat Echinoxului şi echinoxismului, care va fi inaugurat în toamna acestui an, gest pentru care cultura română îi rămâne profund recunoscătoare