Îl ştiu pe cunoscutul poet şi om de cultură, Nicolae Băciuţ, din anii studenţiei noastre la Filologia clujeană, el fiind cu un an mai mic decât mine. Cum eu eram redactor al revistei Echinox, am încercat să îi apropii și pe alți studenți de prestigioasa revistă studenţească de cultură. Singurul care a recunoscut acest lucru a fost Nicolae Băciuț, care mărturisea într-un text evocator: „Am avut o șansă, pe care o numesc Ilie Rad[u-Nandra], care m-a dus la Echinox, înainte de a-mi pierde puful bobociei studențești. La vreo două luni de la începutul anului universitar, la sfârșitul de toamnă al lui 1978, m-am trezit în freamătul redacțional, în febra pregătirii numărului… aniversar, la zece ani de la apariția revistei, 1968.” (Nicolae Băciuţ, Echinox-ul meu, în Echinox 50. Volum coordonat de Ion Pop şi Călin Teutişan, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018, p. 403).
Nicolae Băciuţ s-a născut la 10 dec. 1956, în satul Chintelnic, comuna Şieu-Măgheruş, jud. Bistriţa-Năsăud. Fiul lui Grigore Băciuţ şi al Mariei (n. Măgheruşan). Studii elementare în satul natal (1963-1969) şi Bistriţa (1969-1971). Liceul „Liviu Rebreanu” din acelaşi oraş (1971-1975) şi Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj (1978-1982), secţia română-engleză. În timpul studenţiei, este redactor, apoi secretar de redacţie al revistei Echinox (1978-1982). Redactor la Vatra (1983-2003), corespondent la Departamentul emisiunilor informative al Televiziunii Române (1991-2003), redactor-şef al Editurii Tipomur din Tg. Mureş (1991-2003), redactor-şef al revistei Mondo Bussines (1995), redactor cultural la cotidianul Cuvântul liber (din 1999), director al revistelor Alpha (1990) şi Gura lumii (1997-1999), secretar de redacţie la revista Societatea încotro? (1995-1997), redactor-şef la revistele Teatru-n teatru (1998) şi Ambasador (1996-2003), fondator şi director al revistei Vatra veche. Director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Mureş (din 2001). Bursier în SUA. (1990). Colaborează la Vatra, Vatra veche, Steaua, Tribuna, Astra, Transilvania, Convorbiri literare etc. Debut publicistic în ziarul Ecoul din Bistriţa (1975) şi editorial cu volumul de versuri, Muzeul de iarnă (1986).
A publicat peste 100 de volume (unele apărute în mai multe ediţii) şi a scris zeci de prefeţe şi postfeţe, a alcătuit ediţii şi antologii. Câteva volume de versuri i-au fost traduse în limbi străine. Activitatea sa literară compexă ar putea fi prezentată şi în funcţie de speciile literare şi jurnalistice practicate.
Astfel, a publicat numeroase plachete de poezii: Memoria zăpezii, 1989; Nostalgii interzise, 1991; Manualul de ceară, poeme, 1993 (ed. a II-a, 2001); Casa cu idoli, memorie ascunsă (1978-1996), 1996; Poduri de umbră – Hidak az arnyekok felett, versuri, ediție bilingvă româno-maghiară. Traducător: Toth Istvan, 2001; Manualul de ceară, 2001; Solstiţiu la Echinox, 2002; Alb pe alb, 2003; Singurând, poeme, 2007; Cartea inimii, 2008; În aşteptarea melcului, 2008; Poemul Phoenix, 2010 (ed. a II-a, 2011; ed. a III-a 2013); Lecţia de zbor, 2013; Poeme verzi pe pereţi, 2013; Despărţirea de înger, poeme, 2014; La taclale cu Dumnezeu, poeme. [Postfaţă: Răzvan Ducan, Constantin Stancu, Maria-Daniela Pănăzan,…], 2017; Pleoapa lui Homer, poeme scrise şi rostite, 2018.
Foarte prolific a fost cu volumele de interviuri: Anotimpul probabil, 1995; Curs şi recurs, 1997; Şi aşa mai departe, 1997; Oglinzi paralele, 1997; Babel după Babel, 2000; Aproape departe, 2001; N. Steinhardt. Între două lumi, 2001; ediția a II-a, revăzută și adăugită, 2001; Zona liberă, 2003, O istorie a literaturii române contemporane în interviuri, vol. I-II, 2005; Dicoace de capitală, dincolo de provincie, 2006; Linia de orizont, dialoguri literare, 2009; Vamă pe valoare adăugată, dialoguri literare, 2010; Întoarcere în Arizona, dialoguri literare, 2011; Între lumi. Convorbiri cu Nicolae Steinhardt. [Prefaţă: Alexandru Ojică], 2016; Oameni, repere, mărturii. Nicolae Băciuţ în dialog cu Veronica Pavel Lerner, 2018.
Călătorind mult, Nicolae Băciuţ şi-a publicat jurnalele de călătorie: America, partea nevăzută a lunii, 1994; A doua Americă, 1996; Muntele Athos din Muntele Athos, 2003; De la San Francisco la Muntele Athos, 2004; Muntele Athos-Meteora, via Bizanţ, 2006; Sacru şi profan în Ţara Sfântă, jurnal de călătorie, 2006; Antologia clipei, jurnal, 2007
Adăugăm volumele de publicistică propriu-zisă (Şi aşa mai departe, 1997; Zona liberă, interviuri, publicistică, 2003; La răsărit de apus, 2003; Trecut provizoriu, publicistică, 2006; Între Csilla şi Caribda, 2015) şi literatură pentru copii (Jocuri încrucişate: poezii licurici pentru cei mai mici, 1990; Jocuri încrucişate, 1990; Lina lumina, 1999; Răţuşca albă şi curcubeul, 2024).
A tipărit şi lucrări de istorie sau istorie literară: Biserica de lemn „Sfântul Arhanghel Mihail”, 2006; Literatura exilului, exilul literaturii, 2006Mihai Sin: Ierarhiile liniştii, 2006; Nichita Stănescu – cu colţul inimii, 2006; Nicu Caranica – dincolo de noapte, 2006; Biserica de piatră „Înălţarea Domnului” (în colab. cu Nicolae Gheorghe Şincai), 2006; Biserica „Sfântul Nicolae”, Mănăstirea Lăpuşna, jud. Mureş, album, 2006; Caragiale după Caragiale, 2007; Ion Vlasiu, dincoace de spaţiu şi timp, 2008; Biserica de lemn „Sf. Nicolae” Cuştelnic, 2010; Presa culturală mureşeană contemporană. Reviste, jurnalişti, 2012; Dicţionar de monumente. Biserici de lemn din Judeţul Mureş, 2017; Radical din doi: Nicolae Băciuţ în interpretări critice. Antologie a Concursului de Creaţie „Ion Creangă”, Brăila, 2017. Antologie de prof. Angela Olaru şi Nicolae Băciuţ, 2018; Yalta – cedarea României către ruşi, 2019; „Vă pup, ciocoflenderilor”. Carte dedicată lui Florin Piersic, la împlinirea vârstei de 85 de ani, 2021.
Amintim şi volumele editate de autor, singur sau în colaborare: Ceasul de flori. Antologie de poezie târgumureşeană. Postfaţa de Valentin Marica, 2001 (ed. a II-a, 2013); Îmblânzitorul de timp. Antologie de poezie mureşeană, alcătuită de Nicolae Băciuţ, 2003; Cântece de viaţă lungă. Selecţie şi ediţie îngrijită de Nicolae Băciuţ, 2006; Umbra apei: repere critice, 2007; Toţi Luceferii colindă. Antologie de creaţie literară. Coordonatori: Nicoale Băciuţ, Mariana Cheţan, Simona Florea, ediţia a II-a, 2010; Întoarcerea lui Ioan Alexandru. Antologie de Nicolae Băciuţ, 2017; „Sunt suflet în sufletul neamului meu…”: George Coşbuc – 150. Antologie de Nicolae Băciuţ, 2017. Iisus şi ceilalţi. Antologie a Festivalului de Literatură „Romulus Guga”. Ediţie de Nicolae Băciuţ, 2018.
Pentru activitatea literară, a obţinut numeroae premii şi distincţii: Premiul revistei Luceafărul (1979; 1981); Premiul Filialei din Tg. Mureş a Uniunii Scriitorilor din România (1996; 1999; 2000).
Pelerinajul la Muntele Athos, care a generat şi jurnalul scris cu această ocazie, a avut loc în anul 2003, într-un grup de 15 pelerini, cadre didactice la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, poetul fiind invitat în mod special de către ÎPS Andrei, care era atunci Arhiepiscopul Alba Iuliei.
Textul despre Muntele Athos a fost publicat în trei cărţi, cu titluri diferite: De la San Francisco la Muntele Athos, itinerarii spirituale, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004 (partea despre Athos se intitulează Muntele Athos din Muntele Athos, cu un text de ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei); Muntele Athos – Meteora, via Bizanţ, Editura Tipomur, Târgu-Mureş, 2006; Muntele Athos din Muntele Athos, Editura Tipomur, Târgu-Mureş, 2008.
Ediţia din 2006 poartă următoarea dedicaţie: „Se dedică cu recunoştinţă Înalt Prea Sfinţiei Sale Andrei, Arhiepiscop Ortodox de Alba Iulia, fără de care această carte n-ar fi fost niciodată scrisă.”
Cartea nu este structurată pe capitole, ci pe zile, fiind „un amestec de jurnal şi documentar”, cum îşi autocaracterizează autorul lucrarea. „Pe măsură ce vedem lucruri noi, locuri, oameni, îmi dau mai bine seama că o carte despre Muntele Athos, scrisă într-o vizită de câteva zile, nu poate fi decât o carte de stări, de notaţii lapidare, măcar ca document, care să depună mărturie pentru o experienţă unică. Şi nimic mai mult.” (p. 48). Cât priveşte titlul, autorul declară: „M-am tot gândit sub ce titlu să pun însemnările mele. Iniţial m-am oprit la Athos după Athos, în ideea de a sugera amintirea Athosului în sufletul, în credinţa celui care a avut o astfel de şansă. Azi însă, în biserică, la Vatopedu, am avut revelaţia altui titlu: Muntele Athos din Muntele Athos, într-o relaţie de semnificaţii cu <Lumină din lumină> sau „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat” (p. 48).
În drumul spre Muntele Athos, pelerinii se opresc la Mănăstirea Rila, din Bulgaria, cea mai importantă mănăstire a ţării vecine, pe care autorul o găseşte „strălucitoare, dar fără viaţă”, poate şi din cauza faptului că, în timpul regimului comunist, mai precis în anul 1961, după model sovietic, mănăstirea fusese transformată în „muzeu naţional”, acest nou statut având consecinţe până azi: chiliile foştilor călugări (erau atunci doar 7 monahi, din peste 100, cu ani în urmă) au fost transformate în… camere pentru turişti! La Plevna vizitează Biserica-Mausoleu, închinată eroilor români şi ruşi, morţi în războiul din 1877-1878. (E interesantă această observaţie. În 1986, am fost şi eu la acel complex muzeal, dedicat Războiului din 1877-1878, cu o panoramă, ca la Borodino, din Moscova. Dar la Panorama din Plevna, nu am văzut nicio urmă de soldat român, ca şi când românii nu ar fi participat la acel război! Poate că, între timp, situaţia s-a remediat.) De-a lungul drumului se văd puţine biserici, iar cimitirele sunt fără cruci (în comunism, bulgarii s-au îngropat fără preoţi, doar cu mesaje tovărăşeşti”), semn că regimul comunisto-ateist din Bulgaria a văzut în Biserică un adversar, nu un colaborator, cum s-a întâmplat în România. La Sofia admiră Catedrala Patriarhală „Alexandru Nevsky”, ridicată în memoria celor peste 200.000 de ostaşi ruşi, morţi în războiul de eliberare a Bulgariei de sub turci.
Trebuie să spun că lucrarea lui Nicoale Băciuţ este singura pe care am citit-o, despre Muntele Athos, în care am găsit şi unele accente critice. Astfel, autorul este revoltat că femeile nu au acces pe Sfântul Munte, amintind şi de Mănăstirea Frăsinei, din jud. Vâlcea, unde femeilor li se aplică aceeaşi interdicţie. La o întâlnire cu Părintele Efrem Vatopedinul, stareţul Mănăstirii Vatopedu, acesta a fost întrebat „dacă există călugări care să aibă preoupări de cultură filosofică, de istorie, de literatură. Răspunsul său m-a cutrenurat: <Nevoile lor spirituale sunt satisfăcute de cărţile patristice, nu au nevoie de alte cărţi!> / Mă întreb ce ar fi zis monahul Nicolae de la Rohia la o asemenea poziţie?” (p. 46). După o întrevedere cu Părintele Iosif (vieţuitor într-o chilie din apropierea Mănăstirii Vatopedu şi duhovnic al stareţului Efrem), autorul scrie: „Părintele Iosif îmi pare puţin un fanatic al ortodoxiei, un radical şi, iertat să-mi fie, pe alocuri exclusivist. Cel puţin dialogul pe care l-a avut cu noi ne duce şi spre o asemenea impresie” (p. 49). (Apropo de atitudini exclusiviste, la Mănăstirea Esfigmenu există, pe un balcon, afişat următorul banner, în limba greacă: „Ortodoxie sau moarte!”)
Aflat la Prodromul, autorul notează: „Ni se spune cu amărăciune că există sentimentul că se doreşte ca viaţa monahală românească de la Prodromul să se stingă. Există o anume aroganţă a ortodoxiei greceşti la Muntele Athos. Suntem tentaţi să credem că ortodoxismul grec vrea să-şi manifeste supremaţia mergând, autoritar, până la exclusivism la Muntele Sfânt. Se uită contribuţia decisivă a Ţărilor Române, rolul acestora în salvarea vieţii monahale de la Muntele Athos, de-a lungul veacurilor. Există mărturii în aceste sens, peste tot. Oricum, românii de la Muntele Athos, cei care sunt călugări cu acte în regulă, sunt greci în documente. Cu toate acestea, tratamentul lor, din raţiuni care par de neînţeles, având în vedere locul unde se află, este discriminatoriu” (p. 77-78).
De asemenea, autorul nu ezită să îşi exprime unele întrebări şi nedumeriri: Dacă monahii, care trăiesc doar în rugăciune şi post, mai au personalitate? Există cazuri de eşecuri ale monahilor, care nu s-au împlinit în asceză? Ca jurnalist, trăieşte un sentiment de mică frustrare, văzând refuzul călugărilor de a da interviuri, pe motivul că e mai importantă semerenia decât confesiunea.
Fibra ziarisului autentic se manifestă şi în interesul pentru faptul inedit, insolit. El observă că, la Mănăstirea rusească, Pantelimon, într-un paraclis, se află un tablou (autorul îi zice „icoană”) cu chipul ţarului Petru cel Mare al Rusiei, „care s-a înnegrit la moartea sa şi care va fi restaurat doar atunci când Rusia va mai avea ţar” (p. 38).
Făcând drumul de la Ouranopolis la Daphne, cu feribotul „Sfânta Ana”, admiră mănăstirile „de la mal”: Dochiaru, Xenofont, Pantelimon, Xeropotamu, vizitând apoi Mănăstirile Simonpetra şi Grigoriu, de care şi-au legat numele Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare (la prima mănăstire se păstrează un act semnat de Mihai Viteazul).
Una dintre cele mai interesante secţiuni ale cărţii o constituie descrierea întâlnirii cu Părintele Dionisie Ignat, de la Schitul Colciu, dialogul cu acesta fiind înregistrat şi publicat.
Fascinantă i se pare autorului Cartea de Onoare a Schitului românesc Prodromul, intitulată Album pentru amintiri din partea călătorilor la Schitul chinovial românesc Prodromul, cu însemnări începând din anul 1880. Între semnăturile care îi atrag atenţia sunt cele lăsate de: profesorul Aurel Decei, Patriarhul Iustinian, ÎPS Andrei, Preşedintele Emil Constantinescu şi alţii, jurnalistul fiind de părere că aceste însemnări ar merita publicate, pentru că ar putea reflecta spiritul epcii în care au fost făcute.
Nicolae Băciuţ a lansat invitaţia tuturor pelerinilor din grupul din care a făcut parte, de a-şi scrie impresiile de călătorie, pentru a fi publicate în volumul său. Singurul care a dat curs acestei invitaţii a fost Părintele lect. univ. dr. Dumitru Vanca, a cărui contribuţie a fost publicată.
Ediţia din 2006 a cărţii mai conţine Addenda la un pelerinaj la Muntele Athos, care include relatări ale vizitei stareţului Mănăstirii Vatopedu, Efrem, la Târgu Mureş, unde a ţinut, la Palatul Culturii, conferinţa Cuvânt duhovnicesc de la Sfântul Munte.
Cu această ocazie, autorul revine cu date noi despre Mănăstirea Vatopedu (legăturile româneşti cu această mănăstire, icoane făcătoare de minuni la Mănăstirea Vatopedu, biblioteca mănăstirii, care este cea mai valoroasă de la Muntele Athos, terminând cu punţile dintre Eparhia Ortodoxă de Alba Iulia şi celebra mănăstire). Addenda se termină cu o pagină (Calea spre Dumnezeu), consemnându-se moartea Părintelui Dionisie Ignat, ulterior canonizat. Ediţiile din 2006 şi 2008 au 6, respectiv 4 fotografii (primele alb-negru, ultimele color), ceea ce le sporeşte valoarea.
Nicolae Băciuţ a fost un pelerin norocos, pentru că a avut şansa de a-i cunoaşte şi de a dialoga cu Părintele Dionisie Ignat şi cu Părintele Petroniu Tănase, amândoi canonizaţi de Patriarhia Ecumenică şi confirmaţi de către Biserica Ortodoxă Română.
În încheiere, un pasaj din textul de binecuvântare al ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei: „Despre Athos se vorbeşte şi se scrie. Din păcate, şi vorbitul şi scrisul nu reuşesc să te pună pe de-a-ntregul în legătură cu atmosfera athonită. În parte, însă, o pot face. Or, mărturia omului de spirit Nicolae Băciuţ a reuşit să aducă în mijlocul nostru mult din această atmosferă.”