Aurel Rău 95. Un om dedicat culturii

A
Aurel Rău, la 95 de ani, alături de: Romulus Moldovan, Adrian Ţion, Amalia Pecican, Mircea Popa, Victor Cubleşan, Irina Petraş, Ovidiu Pecican, Ilie Rad, Aurel Rău, o admiratoare, Dinu Flămând, Ion Pop, Ion Cristofor, Emilia Poenaru, Horia Porumb, Gabriela Leoveanu.

Vineri, 7 noiembrie 2025, la sediul Filialei clujene a Uniunii Scriitorilor, a avut loc un eveniment special, dedicat jubileului de 95 de ani ai scriitorului Aurel Rău. La început, i-au fost oferite sărbătoritului trei diplome: din partea Uniunii Scriitorilor din România, a Filialei clujene a US şi a revistei Steaua.

A luat apoi cuvântul domnul Aurel Rău, care a evocat câteva momente din viaţă şi din carieră. Destinul domniei sale este legat de multe acte de curaj cultural şi politic: eforturile de a-l introduce pe Lucian Blaga în circuitul public; cuvântul rostit la mitingul de doliu organizat la moartea lui Blaga (9 mai 1961) – când mulţi intelectuali clujeni, potrivit afirmaţiei unui memorialist, nici măcar nu au participat la acea adunare de doliu, pentru a nu fi văzuţi –, când cenzura i-a cerut cuvântul pe care urma să îl rostească la acel miting şi i l-a cenzurat (textul a fost publicat de autor în recentul său volum, Lucian Blaga în timp şi în etern, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2025); intenţia, din anul 1971, de a dedica un număr întreg al revistei Steaua (120 de pagini!) lui Octavian Goga, la 90 de ani de la naştere; numărul a fost cenzurat, materialul fiind reluat de Aurel Rău în volumul Octavian Goga într-un număr monografic „Steaua” cenzurat. Articole, studii, eseuri, evocări. Ediţie îngrijită, cu o Restituire, de Aurel Rău, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004. A povestit cum, în 1968, în contextul împlinirii a 50 de ani de la Marea Unire (1 Decembrie 1918), a trimis, tot din proprie iniţiativă, doi scriitori la Mănăstirea Căldăruşani, unde se afla Iuliu Hossu, care i-au luat episcopului martir un amplu interviu, aprobat şi paginat în revista Steaua, dar eliminat ulterior de cenzură, înainte de tipar. A fost publicat abia după 1990.

La dezbaterile moderate de Doamna Irina Petraş, preşedinta Filialei clujene a US, au luat cuvântul: Dinu Flămând, Ion Pop, Adrian Popescu, Ovidiu Pecican, Virgil Mihaiu, Ilie Rad, Victor Cubleşan, Mircea Popa, Eugen Uricaru, Horia Porumb, Genţiana Groza, iar Ruxandra Cesereanu a trimis un cuvânt de omagiere, citit de Doamna Irina Petraş. Vorbitorii au reliefat diferite aspecte ale activităţii creatoare a sărbătoritului Aurel Rău: poezie, proză, memorialistică, critică literară, traduceri, publicistică etc. (Ilie Rad)

Adaugă comentariu