De la Mănăstirea Cutlumuş ne continuăm drumul şi ne oprim la Chilia Panaguda, unde s-a nevoit, în ultimii zece ani ai vieţii sale, Sfântul Paisie Aghioritul (decedat în 1994), cunoscut în toată lumea pentru sfinţenia sa, inclusiv în România. Este ca un fel de Ilie Cleopa sau Arsenie Boca de la noi (ultimul canonizat recent). În România i s-au tradus mai multe cărţi, de către Părintele Ştefan Nuţescu, stareţul Schitului Lacu. S-a făcut şi un film, în mai multe episoade, despre viaţa sa, intitulat De la Farasa la cer.
În faţa chiliei sunt mai multe trunchiuri de copaci (un fel de Masa Tăcerii, a lui Brâncuşi), unde Sfântul Paisie stătea de vorbă cu pelerinii. Ne aşezăm şi noi, dar vorbim doar între noi, fiindcă nu are cine ne spunde un cuvânt de folos. Mai jos este un robinet al unei conducte, de unde bem apă rece, iar alături se află o cutie cu bucăţi de rahat, pus anume pentru pelerini, ca să-i ajute la efortul fizic. Facem şi aici fotografii.
Batem la uşă şi ne deschide un părinte. Intrăm în chilie pe rând şi vedem condiţiile foarte simple în care a trăit Sfântul Paisie. Dintr-un mic holişor, în dreapta se ajunge în paraclisul chiliei, cu altarul la care s-a rugat, iar în stânga era camera Parintelui Paisie, canonizat între timp.
Iată un mic articol, cu informaţii interesante, despre Chilia Panaguda, publicat pe site-ul Doxologia.ro:
„La 27 februarie, ziua în care i s-a arătat Sfânta Eufimia, la îndemnul bătrânului Ioachim, a aflat Coliba Panaguda, care până atunci fusese casa în care stătea cel responsabil cu vița de vie a Sfintei Mănăstiri Cutlumuş. Aceasta a considerat-o ca pe o binecuvântare a Sfintei Eufimia şi, plin de recunoştinţă, i-a mulţumit pentru purtarea ei de grijă. Părinţii mănăstirii au primit cererea Cuviosului (de a se muta la Panaguda, n. I.,R.) cu multă bucurie.
Coliba Panaguda se află la capătul unei coline şi este înconjurată de multă vegetaţie. Nu departe de ea se află cărarea ce leagă Kareia de Mănăstirea Iviron, iar pe colina opusă este aşezat Schitul „Sfântul Pantelimon”. Bisericuţa colibei este închinată Naşterii Maicii Domnului (pentru aceasta este cunoscută sub numele de Panaguda, adică Sfânta Maria Mică). Ea se află în partea dreaptă a holului, de îndată ce intri în Colibă, iar în partea stângă este chilia Sfântului Cuvios Paisie. În continuare, chilia din partea dreaptă a transformat-o în arhondaric, iar în partea stângă şi-a făcut un mic atelier. Uşa din capătul holului dă în balconul din care se vede Kareia.
Cu toate că voia să se stabilească într-o chilie retrasă în partea de sud a muntelui, s-a jertfit de dragul închinătorilor, pentru a se afla la un loc mai accesibil pentru ei, nu departe de Kareia, astfel încât aceştia să poată rămâne peste noapte la mănăstirile din apropiere.
Cuviosul a adus apă de băut de la un izvoraş, printr-un furtun de plastic. Dar fiindcă acesta seca în lunile de vară, a reparat un bazin subteran de apă, care se umplea în timpul iernii. A îngrădit teritoriul chiliei cu gard de sârmă împletită, lăsând două intrări. A făcut şi o grădină foarte mică, în care răsădea puţină varză sălbatică, ceapă, marole şi câteva fire de roşii, nimic altceva. La poarta chiliei, Cuviosul a aşezat o bucată de fier (un brăzdar vechi de plug, agăţat de gard), în care închinătorii loveau cu un fier, ca să anunţe sosirea lor.
Șuvoiul de închinători, care altădată mergea la Coliba „Sfânta Cruce”, acum se îndrepta spre Panaguda. Cât a locuit aici, Sfântul Părinte Paisie a mângâiat îndureratul popor al lui Dumnezeu. Sute de oameni ajunseseră să-l caute zilnic, iar Cuviosul le lua durerea, neliniştea şi grijile, dând în schimb soluţii, bucurie şi pace.
După trecerea la Domnul a Cuviosului Paisie, Panaguda a fost vizitată de foarte mulţi închinători, care au intrat pe sub gardul de sârmă al colibei, s-au căţărat chiar şi pe balcon şi au luat tot ce găseau: căni, cuţite, lemne, covoraşe, funii, hârtii, până şi buturugi (pe care Părintele Paisie Aghioritul le folosea ca scăunele). Aceasta o făceau fără să fie îndemnaţi de nimeni, era o manifestare de evlavie faţă de Cuviosul Paisie Aghioritul – ei luau aceste lucruri, ca să le aibă ca binecuvântare de la el.
Panaguda este şi astăzi loc de pelerinaj, toţi creştinii ce ajung în zonă poposesc câteva minute în curtea chiliei şi în Paraclisul amenajat în interiorul acesteia.” (Sursa: Panaguda – chilia Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul | Doxologia. Data accesării; 18 sept. 2025).
Articolul din Doxologia.ro are şi următoarea precizare: (Notă: La alcătuirea articolului au fost folosite fragmente din volumul Ieromonahului Isaac, Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul, traducere din limba greacă de Ieroschimonahul Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2005)
Să vedem câtava date din viata Sfântului Paisie. Arsenie Eznepidis (acesta îi era numele de mirean) s-a născut la 25 iulie 1924, la Farasa, o localitate din Capadocia (azi în Turcia). A venit în Grecia cu ocazia schimbului de populaţii, din 1923 (schimburile de populație dintre Grecia și Turcia din 1923 au fost bazate pe identitatea religioasă a cetățenilor Regatului Greciei și Republicii Turcia, fiind vorba de cetățenii ortodocși greci ai Turciei, respectiv cetățenii musulmani ai Greciei), stabilindu-se la Koniţa (Konitsa), acum oraş. Urmează clasele primare la Koniţa, după care lucrează ca tâmplar. În 1945-1950 este înrolat în armată, ca telegrafist.
După mai multe vizite făcute la Muntele Athos, se stabileşte la Mănăstirea Esfigmneu, în 1953. După un an, este făcut rasofor, sub numele Averchie. În 1956 este nevoit să ș emute la Mănăstirea Filoteu. La 3 martie este tuns în monahism, pirmind numele Paisie, primind şi schima mică. În 1958 se mută la Mănăstirea Naşterea Maicii Domnului din Koniţa, unde stă până în 1962. Merge la Sinai, în Israel, de unde va reveni la Muntele Athos. În 1966 primeşte schima cea mare. Îmbolnăvindu-se de plămâni, se internează la un spital din Teasalonic. Aici va fi îngrijit de către maicile de la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul, din Suroti. Ca o recompnesă pentru ajutorul acordat, Paisie Aghioritul ctitoreşte Mănăstirea Sihăstria, din Grecia ( aobţinut toate aporbările şi s-a îngrijit de aflarea locului. În 1967 aici ș evor stabili primele surori, iar monahul Paisie a stat două luni la noua mănăstire, pentru a ajuta la organizarea obştii. În acelaşi an se întoarce la Athos, nevoindu-se la Chilia (acum românească), „Sfântul Ipatie”, ţinând de Marea Lavră. În 1968 se mută la Mănăstirea Stavronikita, iar în 1969 – la Mănăstirea Cutlumuş. Eliberându-se o casă din apropiere, în care locuise responsabilul cu viţa de vie a Mănăstoirii Cultumuş, solicită să se mute el acolo, iar Mănăstirea Cutlumuş a fost de acord. În 1988 îi reapare boala la plămâni, dar rezistă până în 1994, când este operat din nou. Pleacă la Domnul la 12 iulie 1994, la vârsta de 70 de ani. A fost înmormântat, conform dorinţei sale, la Sihăstria „Sfântul Ioan Evanghelistul”, din Suroti-Tesalonic, mormântul său constituindu-se în loc de pelerinaj, cum se întâmplă în România, cu mormântul Sfântului Arsenie Boca.
În 2015 a fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, decizie adoptată şi de Biserica Ortodoxă Română, având data de pomenire 12 iulie.
„Monah simplu, cu puţine cunoştinţe ale şcolii primare, dar bogat după înţelepciunea lui Dumnezeu, el s-a golit pe sine pentru aproapele său. Învăţătura sa n-a fost predică sau cateheză. Făcându-şi din Evanghelie normă de viaţă, învăţătura sa izvora din însăşi viaţa sa, al căei semn era dragostea. S-a instruit pe sineşi după Evanghelie, de aceea mai întâi chipul său era cel care îi învăta pe oameni, precum şi dragostea sa evanghelică şi cuvântul său luminat. Când primea diferiţi oameni, cu toate particularităţile lor, nu îî asculta în mod simplu, cu răbdare pentru problemele lor, pe care i le încredinţau, ci cu sfânta lui simplitate şi discernământ intra adânc în inimile lor şi durerea, neliniştea şi porblemele lor le făcea ale sale. Şi atunci, încet-încet, se săvârşea minunea: schimbarea omului. «Dumnezeu – spunea el – face minuni, când cineva participă cu inima sa la durerea celuilalt.»” (Cf. Prolog, la volumul Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte, I. Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan. Traducere din limba elenă de Ieroschim. Ştefan Lacoschitiotul, Chilia „Bunei-vestiri”, Schitul Lacu, Sf. Munte Athos, 2000, p. 7).
După plecarea la Domnul, măicuţele de la Mănăstirae Sihăstria, din Grecia, au decis tipărirea dialogurilor scrise sau înregistrate pe bandă, cu Parintele Paisie, în mai multe volume. Dintre acestea, au fost traduse în româneşte, de către Stareţul Ştefan Nuţescu, peste 30 de volume, unele în mai multe diţii, după cum urmează:
Pateric athonit. Însoţit de prefaţa ÎPS Serafim, Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Traducere din limba greacă: Florian Stroe, Editura Anastasia, Bucureşti, 1995; Sfântul Arsenie Capadocianul (1840-1924). Traducere din elenă de Ştefan Lacoschitiotul, Sfântul Munte Athos, Schitul Lacul, 1999; ediţia a II-a, traducere din limba greacă de Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006; Cuvinte, I. Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan. Traducere din limba elenă de Ieroschim. Ştefan Lacoschitiotul, Chilia „Bunei-vestiri”, Schitul Lacu, Sf. Munte Athos, 2000; ediţia a II-a Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2017; Cuvinte, II. Trezire duhovnicească. Traducere din limba elenă de Ieroschim. Ştefan Lacoschitiotul, Schitul Lacu, Sfântul Munte, 2000; ediţia a II-a Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2017; Cuvinte, III. Nevoinţă duhovnicească. Traducere din limba elenă de Ieroschim. Ştefan Lacoschitiotul, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2001; ediţia a II-a Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2017; Traducere din limba elenă de Ieroschim. Ştefan Lacoschitiotul, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2017; Cuvinte duhovniceşti, Vol. 1-5. Traducere din limba greacă de Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003-2007; Părinţi aghioriţi: flori din Grădina Maicii Domnului. Traducere din limba greacă de Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004; Epistole. Traducere din limba greacă de Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2005; Semnele vremurilor, 666. Traducere: Ştefan Nuţescu], Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006; Stareţul Hagi-Gheorghe Athonitul (1809-1886). Traducere din limba greacă de Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006; Mica Filocalie. Traducere: Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2009; Dialoguri în Duh. Cuviosul Paisie Aghioritul şi părintele Gavriil. Ediţie îngrijită şi coordonată de Cristian Şerban, Editura Cristimpuri, Ploieşti, 2010; Acatistul Cuviosului Părintelui nostru Paisie Aghioritul, Editura Areopag, Bucureşti, 2012; Epistole şi alte texte. Ediţie îngrijită de Nikolaos A. Zournatzoglou. Traducere din limba neogreacă de monahia Magdalena Niculescu, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2015; Cuvinte duhovniceşti. Traducere din limba greacă de Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2017; Cuvinte duhovniceşti, IV. Viaţa de familie. Traducere din limba elenă de Ieroschim. Ştefan Lacoschitiotul, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2017; Cuvinte duhovniceşti, V. Patimi şi virtuţi. Traducere din limba elenă de Ieroschim. Ştefan Lacoschitiotul, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2017; Cuvinte duhovniceşti, VI. Despre rugăciune, Traducere din limba elenă de Ieroschim. Ştefan Lacoschitiotul, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2017; Cale către Cer, epistole. Trad. din elenă de Ştefan Lacoschitiotul, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos,[199-?]; Cum să luptăm cu diavolul. Traducere din limba greacă de Gabriel Mândrilă. Îngrijirea ediţiei: arhim. Hrisostom Maidónis, Editura Sophia, Bucureşti, [2019].
A tradus, în colaborare, volumul semnat de Arhimandritul Vasilios, Intrarea în Împărăţie sau modul liturgic. În româneşte de Ioan Ică şi protos. Paisie [Aghioritul]. Ediţia a doua adăugită, Editura Deisis, Sibiu, 2007.