Horia Alexandrescu (1947-2021) a fost unul dintre cei mai importanţi jurnalişti români. A debutat în presă în anul 1971, la ziarul Sportul, unde a devenit și redactor. În anul 1977 a început să scrie la Scânteia tineretului, iar din 1989, la secţia sport a publicației Tineretul liber (condus de Ion Cristoiu, cu care era bun prieten). După Revoluţie, a devenit secretar general de redacţie, apoi redactor-şef adjunct, la aceeaşi publicaţie. În anul 1990 a înfiinţat primul lui ziar, Sport Star. De asemenea, a fost co-fondator al cotidianului Curierul naţional, unde a fost şi director general. În 1993, a părăsit ziarul şi a pus bazele cotidianului Cronica română. S-a retras de aici în anul 2001 şi a înfiinţat cotidianul Independent.
În 2004, jurnalistul a realizat şi moderat emisiunea TV „Cafeneaua politică”, emisiune care a fost premiată cu Premiul pentru jurnalism „Pamfil Şeicaru”. La această emisune se prezentau uneori şi noutăţi editoriale. Când am tipărit ediţia Ion Agârbiceanu, apărută sub egida Academiei Române, am avut cu Horia Alexandrescu o discuţie telefonică, în legătură cu o posibilă prezentare a acesteia. Plecarea sa neaşteptată dintre noi a dus la nerealizarea proiectului propus.
În ultimii ani, Horia Alexandrescu ţinea o rubrică de sport în România literară, probabil la propunerea lui Nicolae Manolescu.
Horia Alexandrescu a publicat peste 15 volume, cele mai multe cu profil sportiv, pentru că autorul a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti şi Facultatea de Ziaristică din cadrul fostei Academii „Ştefan Gheorghiu”.
Cartea pe care a scris-o despre Athos (Athos: călător la Sfântul Munte. Cu Binecuvântarea PF Teoctist, Patrairhul României. Postfaţă de acad. Augustin Buzura. Ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită. [Cu un text-escortă pe coperta IV de Ion Cristoiu], Editura Vivaldi, Bucureşti, 2007) a constituit o dublă surpriză pentru mine: în primul rând, pentru domeniul abordat, iar în al doilea rând pentru că relevă un om profund religios, care s-a luptat, în virtutea acestei componente a personalităţii sale, pentru votarea unei legi în Parlamentul României, care prevede un ajutor anual de 250.000 de euro din partea statului nostru, pentru călugării români de la Sfântul Munte.
Cartea este rezultatul celor două călătorii pe care autorul le-a făcut la Muntele Athos, în vara anului 2004, respectiv în postul Paştilor din 2005. Cea de-a dopua călătorie a fost făcută împreună cu ziaristul Ion Cristoiu şi cu fotograful Ilie Alexandru Bumbac.
Volumul este strucurat în patru părţi, la care se adaugă încă două părţi, intitulate Istorie şi credinţă, respectiv Reînnodarea tradiţiilor.
Cartea începe cu un scurt istoric al Grădinii Maicii Domnului (numită în greceşte Aghion Oros, de unde provine adjectivul aghiorit), din care aflăm că, în jurul Athosului, au existat câteva cetăţi greceşti, amintite de istoricii Herodot şi Tucidide în scrierile lor: Acroathos, Sani, Dion, Olofyxos Thyssos şi Ourania Polis, din care mai dăinuie doar cea din urmă, sub numele Ouranopolis, care este şi portul de îmbarcare spre Athos. Numele portului Dafni vine de la nimfa Dafne, cea care, potrivit legendei, a fost transformată în copacul cunoscut pentru frunzele sale (dafin), folosite în alimentaţie şi care erau utilizate şi în cununile de lauri. A doua cale de acces pe Muntele Athos este micul orăşel Ierissos, aflat la circa 10 km de graniţa dintre Grecia şi Statul Autonom Monastic sau Sfântul Munte. În această parte a nordului Peninsulei Athos, din Calcidica (sau Halkidiki, Grecia), se află şi locul canalului care poartă numele lui Xerxes, o lucrare gândită în scopuri militare, săpată la ordinul regelui persan Xerxes, în anul 480 î.Hr., pentru a putea trece rapid cu armata, dintr-o parte în alta a Mării Egee.
Autorul arată că acest pământ binecuvântat nu a fost scutit, totuşi, de multe nenorociri: cutremure, furtuni, invazii de lăcuste (care au ajuns şi prin Moldova, după cum ne informează Miron Costin), la care s-au adăugat atacurile piraţilor, ale cruciaţilor, ale turcilor etc. Sunt apoi informaţii despre relieful, fauna şi flora (măslini, smochini, portocali, lămâi, aluni, cedri, cast ani, chiparoşi etc.) Muntelui Athos, trecând la deschierea vieţii monahale, stăruind asupra începuturilor acesteia, legate de Sfântul Atanasie Athonitul, al cărui chiparos, plantat în anul 963, abia poate fi cuprins de 5-6 oameni.
Un capitol special este dedicat Schitului românesc Prodromu (amintind şi de rolul arhitectului român, stabilit în Grecia, Mihai Anania, în refacerea schitului), care cunoaşte şi acesta o perioadă de înflorire, mai ales după eforturile fostului stareţ, Petroniu Tănase (1914-2011), canonizat între timp, această perioadă înscriindu-se într-o etapă de renaştere a Sfântului Munte.
Partea a doua – cea mai consistentă a volumului – include vizite la mănăstiri importante, precum Cultuluş – numită şi „Lavra Tării Româneşti” –, Iviron, Simonpetra, Xeropotamu, Caracalu, Filoteu, Vatopedu, Esfigmenu, Grigoriu, Zografu, Dionisiu, precum şi la Mănăstirile „din mal”, aproape de ţărmul mării: Konstamonitu, Dohiariu, Xenofont, Russikon, istoria acestora din urmă fiind tratată mai telegrafic, dar cu accent pe daniile făcute şi acestor mănăstiri de către domnitorii români. Câteva capitole din această parte tratează pe larg prezenţa unor sfinte moaşte: mâna Sfântului Ioan Gură de Aur, de la Filoteu, minunile de la Vatopedu, incluzând şi Brâul Maicii Domnului, moaştele Sfântului Grigore Teologul sau obiecte donate de către domnitorii români: uşile domneşti de la Xeropotamu, steagul lui Ştefan cel Mare, de la Zografu etc. Un alt capitol abordează istoria a două schituri: „Ruina (de la „Sf. Andrei”) şi renaşterea (de la „Sf. Ilie”).
În partea a treia găsim informaţii şi impresii despre Sf. Atanasie şi „Schimbarea la faţă”, fiind publicat un Apel pentru Athos (reluat după 100 de ani!), pentru ca în partea a patra să găsim date despre vizita la Athos a premierului grec, Constantin Karamanlis, aventura cu Ion Cristoiu, căutând „Mâna Mariei Magdalena, mereu caldă!”, rugăciunile monahilor români athonţi pentru George Becali, binefăcătorul, renaşterea Schitului Lacu sau mularii (măgarii) Părintelui Macarie.
În utimul capitol, Reînnodarea tradiţiilor, se publică Legea privind sprijinul financiar acordat de către statul român Schitului românec „Prodromu”, de la Muntele Athos, Grecia, lege care a fost posibilă datorită demersurilor făcute de către Horia Alexandrescu pe lângă autorităţile române.
Cartea se termină cu o excelentă Postfaţă, semnată de acad. Augustin Buzura, care subliniază meritele cărţii în contextul actual: „Într-un moment în care meritele reale sunt ignorate, modelele adevărate, sfinţii neamului, care ne-au vegheat drumul prin timp – uitaţi sai minimalizaţi –, în care incultura, cacealmaua şi agresivitatea ocupă locurile din faţă, asemenea pagini despre generozitate, credinţă, sacrificiu şi aleasă omenie merită cercetate şi înţelese cum se cuvine. Autorul lor, Horia Alexandrescu, este foarte bine cunoscut.”
Una din întrebările obsedante ale lui Horia Alexandrescu, după ce prezintă daniile domnitorilor români, făcute de-a lungul secolelor către mănăstirile şi schiturile athonite, este de ce românii nu au o mănăstire a lor, cum au grecii (17 la număr), ruşii (Sf. Pantelimon – Russikon), sârbii (Hilandar), bulgarii (Zografu) şi până nu de mult georgienii (Iviron). Mănăstirea Cutlumuş a fost numită cândva „Lavra Tării Româneşti”, Esfigmenu putea fi românească, dacă nu s-ar fi ratat, din motive necunoscute, ocazia realizării acestui ideal al românilor. Astăzi este greu de crezut că acest deziderat se poate înfăptui, din moment ce, în articolul 110 din Constituţia Greciei, adoptată în 1926, se spune: „Se interzice categoric orice modificare a sistemului administrativ, atât în ce priveşte numărul mănăstirilor de la Muntele Athos, câ şi privitor la regula ierarhică sau raporturile cu aşezămintele lor dependente.” Realitatea de pe teren este însă alta: unele mănăstiri şi-au pierdut din prestigiu şi importantă, iar câteva schituri (inclusiv Prodromul) sunt deasupra multor mănăstiri, ca valoare, importanţă şi clădiri impozante. „E complet nefiresc însă – scrie Horia Alexandrescu – să se interzică ridicarea colibelor la rang de chilii, a chililor la statutul de schit şi a schiturilor la nivel de mănăstire, pentru că această decizie contrazice flagrant chiar dezideratul dezvoltării comunităţii athonite, în sensul ei primar, promovat şi ilustrat de Sfântul Atanasie însuşi!” (p. 62).
Cartea are o secţiune de Anexe, cu 17 ilustraţii color. Fotograful care i-a însoţit, Ilie Alexandru Bumbac, a publicat el însuşi un album: Athos, Muntele Sfânt / Athos, the Holy Mountain [album]. Coordonator: Horia Alexandrescu. Traducere: Tania Mochi, Editura Vivaldi, Bucureşti, 2005. Paginaţie multiplă: il. color; 23×24 cm. Text paralel în lb. română şi engleză. Poate de aceea, ilustraţiile din cartea lui Horia Alexandrescu sunt relativ puţine. M-aş fi aşteptat să fie publicate fotografiile cu urmele româneşti, ignorate de multe ghiduri, total sau parţial, dedicate Sfântului Munte Athos.
Fără a face paradă de erudiţie, cartea are la bază o serioasă documentare, fiind citaţi autori precum Teodor Bodogae, Ioanichie Bălan, Porfirie Uspenski ş.a.
Cartea semnată de Horia Alexandrescu are binecuvântarea Patriarhului Teoctist, care spune în finlaul textului: „Cu preţuire pentru autor şi cu părintească dragoste, binecuvântăm această inspirată prezentare a fericitului călător, care dăruieşte şi altora din ceea ce sufletul şi inima lui au agonisit în Sfântul Munte Athos”.
Pe coperta IV, Ion Cristoiu, care l-a însoţit, cum spuneam, pe Horia Alexandrescu la Muntele Athos, scrie: „Horia Alexandrescu i-a păstrat titlul [cărţii]. După opinia mea, a comis o greşeală. O mare greşeală. Ar fi trebuit s-o numească Un specialist în Sfântul Munte. Pentru că această nouă ediţie îi confirmă un adevăr descoperit pe parcursul călătoriei noastre din 2005: Horia Alexandrescu e un specialist în Athos. Urmare a unei pasiuni pe care am înţeles-o abia când l-am însoţit într-unul din desele sale drumuri la faţa locului, Horia Alexandrescu a devenit un personaj familiar nu numai pentru călugării români, dar şi pentru cei străini de la mănăstirile şi schiturile celebre în Europa. Cine are nevoie de un ghid competent, în acest loc al spiritualităţii universale, trebuie să meargă cu Horia Alexandrescu la Sfântul Munte. Sau măcar să-i citească aceestă carte cu creionul în mână.”