Presa ne reaminteşte cǎ ziua de 21 martie este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept Ziua Mondială a Poeziei, “ca o recunoaştere a faptului că oamenii de litere şi de cultură, poeţii şi scriitorii din întreaga lume şi-au adus o contribuţie remarcabilă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale.” Este de mirare cǎ, între atâtea ştiri alarmiste despre crime, accidente, incendii, violuri şi rǎzboaie, sǎ existe şi una care sǎ ne poarte prin sferele înalte ale poeziei.
De când mǎ ştiu, am fost un iubitor al poeziei clasice, de bunǎ calitate, nu al celei experimentaliste, care nu-mi comunicǎ nicio emoţie. De gustibus…
Îmi amintesc cu cât deliciu am citit ce rǎspuns a dat G. Cǎlinescu, la întrebarea unui student: care este cel mai mare poet român dupa Eminescu? G. Cǎlinescu a rǎspuns: În banca I, stǎ Eminescu. Banca a II-a este liberǎ. Abia în banca a III-a stǎ domnul Tudor Arghezi!
Reproduc aici, de Ziua Mondialǎ a Poeziei, poemul De-abia plecaseşi, inclus de Arghezi în volumul Poeme noi, din 1963, poem pe care îl consider unul dintre cele mai frumoase ale literaturii noastre:
De-abia plecaseşi. Te-am rugat sǎ pleci.
Te urmǎream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capǎt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o clipǎ înapoi!
Ţi-aş fi fǎcut un semn, dupǎ plecare,
Dar ce-i un semn de umbrǎ-n depǎrtare?
Voiam sǎ pleci, voiam şi sǎ rǎmâi.
Ai ascultat de gândul cel dintâi.
Nu te oprise gândul fǎrǎ glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rǎmas?