Viaţa ca un dar (XVII). Năndrenii şi politica

Într-un eseu datat 31 martie 1935, intitulat Turnul de fildeş, Mircea Eliade spunea: “Nu cred că există ţară din lume, în care să se fi consumat atâtea energii pe tărâmul politicii de partid.”[1] Ceea ce e valabil pentru poporul român în general, este valabil şi pentru năndreni în mod special.

Până la marea Unire din 1918, pe durata dualismului austro-ungar, românii din Ungaria şi Transilvania  erau reprezentaţi de Partidul Naţional Român. În 1906, pe măsura dezvoltării industriei, va lua fiinţă Partidul Social-Democrat din Transilvania şi Banat, care era partidul muncitorilor români din Transilvanian şi Banat. După Unire, au apărut şi în Transilvania o serie de partide, fiecare străduindu-se să aibă acces la frâiele puterii – raţiunea oricărui partid. Principalele partide care alternau la conducere erau Partidul Naţional-Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal. Bunicul meu pe linie maternă, Onisie Trif, a fost timp de două mandate (1930-1937) primar al comunei Bichiş, din partea Partidului Naţional Liberal. În decembrie 1937, când PNL a pierdut alegerile, bunicul şi-a dat demisia sau a fost demis. Cum alegerile din 20-22 decembrie 1937 nu au dat câştig de cauză niciunui partid, Regele Carol al II-lea l-a însărcinat pe Octavian Goga, liderul Partidului Naţional Creştin, să formeze un guvern minoritar (care a condus România doar 44 de zile, pentru că, la 30 martie 1938, toate partidele politice vor fi desfiinţate, instaurându-se dictatura regală).

Cât timp Nandra a fost comună de sine stătătoare, primarii erau aleşi din sat, pe listele unor partide. În 1921, de pildă, când Nandra era comună de sine stătătoare, primar era Alexa Iacob (dacă i-am descifrat bine prenumele). Primar a fost, la un moment dat, Aron Poruţiu, un primar temut de consăteni, după cum se spune în documentele Securităţii. A urmat, între 1930-1937, bunicul meu, Onisie Trif. Nu ştim cine a condus Primăria Bichiş, până în 30 martie 1938, când s-a instaurat dictatura regală.

Aşa cum se ştie, după război, vechile primării au fost desfiinţate, locul lor fiind luat de Comitetele Provizorii, care au funcţionat până în a doua jumătate a anului 1950, fiindcă în ianuarie 1950 va apărea Legea Sfaturilor Populare, nr. 900, din 13 ianuarie 1950. Ca şi după Revoluţia din 1989, în aceste Comitete Provizorii au intrat mulţi oportunişti, care au urmărit doar câştiguri material (trei nume din Nandra: I.A., A.I. şi B.P.). La un moment dat, preşedinteel Comitetului Provizoriu comunal era Nicolae Răchită, Toth Martin fiind vicepreşdinte, Ioan Creţu secretar, iar Victoria Circa – referent. Într-o adresă privind repartizarea cotelor de lemne, erau prevăzute lemne şi pentru sediile a două partide: Organizaţia PMR (două camere) şi Frontul Plugarilor (două camere), de unde rezultă că şi unii năndreni făceau parte din cele două partide.

Desigur, în sat erau şi traseişi politici, precum I.A., care a cochetat cu toate partidele politice, de la PNŢ şi legionari, până la Frontul Plugarilor şi PMR, ulterior intrând în slujba Securităţii, ca informator. El a stat ascuns mulţi ani, ca fost legionar, în satele Fărău şi Sâiacob, spunându-se căar fi stat ascuns într-o groapă de la Tufele Roşii (din Landor), ceea ce nu este adevărat.

Interesanr e faptul că, la alegerile de deputaţi (= consilieri) pentru Sfatul Popular al comunei Bichiş, din 1 dec. 1950, candidadatul satului Nandra era dr. Eugen Iacob, sindicalist, care locuia în Luduş, pe str. Gheorghe Gheorghiu-Dej (numită aşa, deşi Dej era încă în viaţă, politizarea străzilor fiind încă un argument la afirmaţia lui Mircea Eliade, citată la începutul acestui articol).

Informaţii interesante despre activitatea politică din Nandra găsim şi în Dosarul de Securitate al comunei (nr. 346), unde apare trecut un colaborator al Securităţii din Nnadra, cu numele anonimizat. Ioan Iacob era urmărit ca fost membru al PNŢ Maniu, fiind ulterior exclus din PMR, “pentru activitate duşmănoasă”.

Despre V. M. se spune că “este născut în satul Iştihaza, com. Bichiş, Rai. Luduş, Reg. Cluj, la 14 decembrie 1905, este fiul lui Ilisie şi Floarea, de naţionalitate şi cetăţenie română, studii are patru clase primare, de profesie este agricultor, lucrează în satul Nandra, în trecut fost membru al Mişcării Legionare, în prezent nu este încadrat în nicio organizaţie, este cu ultimul domiciliu în satul Nandra, com. Bichiş, Rai. Luduş, Reg. Cluj.”

La rubrica din dosar, “Conţinutul pe scurt…”, în dreptul acestuia apare menţiunea: “Între anii 1939-1941 a fost şef de cuib legionar şi primar al comunei Iştihaza, în prezent este semnalat că întreţine legături cu foşti legionari, ca Răchită Nicolae, Brudan Partenie şi alţii. Cap. IV, Fila.”

În 1963, acesta mai era urmărit încă, în calitatea lui de fost legionar, deşi într-o notă informativă a miliţianului din Bichiş, datată “16 II 1963”, se spune: “la fel arăt că fostul legionar Mâtcă Vasile sa (sic!) pus pe treabă şi lucrează la GAC, nu se manifestă duşmănos faţă de GAC sau regim”.

De menţionat că activitatea legionară a fost intensă în Nandra şi datorită faptului că satul se afla în apropierea Luduşului, unde s-a desfăşurat o puternică activitate legionară, după cum rezultă din monografia oraşului Luduş. În această localitate, liderul MIşcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, a făcut nu mai puţin de trei vizite!

După război, primarii nu mai erau aleşi (sau alegerea era una formală), ci numiţi de partidul aflat la putere, cel comunist. În 1958, preşedintele Comitetului executiv (= primar) al Sfatului Popular al comunei Bichiş era Pálfi Ştefan, iar secretar – Alion Păcurar. În 1961, primar era Marton Francisc, apoi Gyarmati Iosif, care a fost multă vreme vicepreşedinte al Comitetului executiv. La Revoluţia din 1989, primar era Ioan Serafimovici. După Revoluţie, primari au fost Biro Iosif (UDMR), Viorel Luduşan (PNL) şi Mihály Ferency-Attila (UDMR).

Din Nandra au fost aleşi şi secretari ai organizaţiei de bază PCR. Răchită Gheorghe şi Onisie Ţiboc au fost doi dintre aceştia, înainte de Revoluaţie secretar fiind Aurel Brudan din deal. Nu ştim dacă exista o organiz aţie de bază pe sate sau doar pe comună.

Onisie Ţiboc, veteran al Primului Război Mondial, era membru PMR din 1946, în 1961fiind preşedintele Comisiei permanente învăţământ şi cultură din cadrul Sfatului Poplular al comunei Bichiş.

 

Felicitarea primita de Onisie Tiboc, din partea Comitetului Raional Ludus al PMR

Felicitarea primita de Onisie Tiboc, din partea Comitetului Raional Ludus al PMR

În anii ‘50, când era “secretar OB Nandra, întovărăşit”, el a primit o felicitare de  din partea Comitetului raional de partid Luduş, cu următorul conţinut: “Cu ocazia zilei de 1 Mai, vă felicităm şi vă dorim noi succese în lupta pentru înfăptuirea hotărârilor partidului, pentru consolidarea cuceririlor poporului nostru muncitor, pentru construirea socialismului în patria noastră./ Comitetul raional de partid Luduş”.

Trebuie menţionată aici cariera politică a lui Ioan Răchită (1925-1980), care a fost iniţal ucenic al lui Şofron Trif, apoi  plecat din sat, angajându-se la Combinatul Industria Sârmei din Câmpia Turzii, ajungând apoi secretar al Comitetului Raional Cluj al PCR, mutat ca prim-secretar al Comitetului Raional Jibou al PCR, după care a devenit secretar cu probleme de cadre la Comitetul Judeţean Cluj al PCR. În ciuda funcţiilor avute, a rămas un om modest, gata oricând să-şi ajute semenii, după cum îşi aminteşte Doamna Maria Coţiu, născută în Nandra: “Eu l-am întâlnit în anii ’70, pe o stradă din Cluj. În sat eu nu l-am văzut niciodată, doar îl zăream de la distanţă, când venea cu familia în concediu, la părinţi. Sigur, pentru că el nu mă cunoştea, eu am fost cea care l-am oprit şi, după schimbul de amabilităţi, l-am abordat direct si l-am întrebat dacă poate să mă ajute să obţin instalarea unui telefon. Atunci acest lucru era aproape imposibil, fără relaţii. Spre surprinderea mea, n-a comentat nici măcar cu un cuvânt cererea mea (obraznică, zic eu!), ci pur şi simplu m-a întrebat cu ce motivam necesitatea telefonului. Eu i-am spus că soţul meu este medic la Spitalul din Mociu, face naveta etc. Dupa două săptămâni, aveam telefonul. Săptămâni în şir m-am gândit cum să-i mulţumesc pentru gestul lui, dar, oricât m-am gândit, n-am găsit soluţia şi am renunţat la idee. După câţiva ani, pentru că lucram la un laborator, am primit nişte probe de analiză, pe numele Ioan Rachită. Imediat l-am căutat şi a fost şansa mea să-l răsplătesc pentru gestul lui. Ce m-a impresionat în mod special a fost ce mi-a spus într-una din zile: «Maria, ce-mi doresc eu cel mai mult e să ajung să mai beau apă din Fântâna de Piatră din Nandra!»”[2] Din păcate, nu şi-a mai putut îndeplini acest vis, fiindcă a murit în urma unei operaţii, fiind înmormântat în Cimitirul Central din Cluj-Napoca.

După 1989, consilieri din Nandra au fost Aurel Brudan din deal (PSDR), Lăluţ Brudan (PUNR), Dorin Brudan (PSD).

De notat că fostul meu coleg de clase primare, Ilie Cosma, a candidat, în 1998, pentru Primăria oraşului Luduş.

După cum se poate vedea din cele arătate, şi activitatea politică a năndrenilor s-a înscris în limite normale, fiind oarecum proporţională cu numărul relativ mic al locuitorilor satului.

 



[1] Mircea Eliade, Turnul de fildeş, în Profetism românesc. România în eternitate, vol. 2, Editura Roza Vânturilor, Bucureşti, 1990, p. 74-77.

[2] Fragment reprodus din monografia satului Nandra.

horeacirca@gmail.com

Mergi sus