Viaţa ca un dar (vol. II). Cum am ratat, în noiembrie 1970, o întâlnire cu Marin Preda, la Târgu Mureş

 

În noiembrie 1970, aveam o lună şi jumătate din viaţa de licean, îmi cunoşteam colegii, mă familiarizasem cu exigenţele dascălilor. De aceea nu am fost surprins când profesorul nostru de română, Iosif Pop, ne-a spus, în ziua de miercuri, 4 noiembrie, că la Târgu Mureş va avea loc o întâlnire cu Marin Preda şi că ne invită şi pe noi să participăm. E interesant că, în presa locală (Steaua roşie), evenimentul a fost anunţat abia joi, 5 noiembrie 1970, dar probabil că acţiunea fusese popularizată şi pe alte canale, din moment ce profesorul nostru ştia cu cel puţin o zi înainte de eveniment. La 4 noiembrie, notam în jurnal: “Mâine vine la Tg. Mureş Marian Preda. Şi eu m-aş duce să-l văd, numai că…”, iar în ziua următoare am scris: “Mi s-a oferit prilejul de a-l vedea pe Marin Preda la Tg. Mureş, dar nu m-a lăsat Tata. Regret toată viaţa. Cine ştie când mai am eu prilejul de a-l mai vedea. Poate niciodată…” Din păcate, sumbra mea previziune s-a adeverit. În 1982, mă aflam într-o librărie din Timişoara (oraş în care fusesem repartizat după terminarea facultăţii), când am aflat de moartea lui Marin Preda!

Aşadar, în noiembrie 1970, făceam naveta la Nandra. Aş fi putut să spun acasă că am în acea zi o activitate importantă la liceu. Sunt convins apoi că, dacă nu aş fi avut banii necesari, profesorul Iosif Pop m-ar fi împrumutat cu 18 lei, cât costa biletul de tren, de la Luduş la Tg. Mureş şi retur. Nu am fost suficient de hotărât, iar acum îmi pare rău. Profesorul Pop, împreună cu colegul Petru Bucşa, au participat la întâlnire, dar nu mi-au povestit cum a fost, ce autografe au primit etc.

Pregătind acest volum, am răsfoit ziarul Steaua roşie, fiind convins că amintitul eveniment literar a fost reflectat adecvat în paginile ziarului. Şi aşa s-a şi întâmplat.

Pentru a vedea contextul în care a avut loc întâlnirea cu Marin Preda, reproduc o parte din reportajul publicat abia după zece zile, în ediţia din 14 noiembrie (Steaua roşie, anul XXII, nr. 268 (3.933), 14 nov. 1970, p. 3), reportaj semnat de Atanasie Popa, Dan Culcer şi Corneliu Câlţea.

Reportajul conţine şi câteva întrebări adresate celor doi scriitori, Marin Preda şi Ion Vlasiu. Le reproducem doar pe cele puse lui Marin Preda, împreună cu răspunsurile aferente, care sunt interesante pentru istoria noastră literară.

                                                    *

“Prefaţând tradiţionala manifestare cu cartea, ce se organizează an de an – Decada Cărţii Româneşti –, manifestare dedicată, anul acesta, aniversării unei jumătăţi de veac de la crearea Partidului Comunist Român, Centrul Judeţean de Librării şi Difuzarea Cărţii, sub egida comisiei Comitetului Judeţean pentru Cultură şi Artă, a organizat două întâlniri ale iubitorilor de literatură din Tg. Mureş şi judeţ. Printre invitaţi – prozatorul Marin Preda, directorul Editurii Cartea Românească, autorul Moromeţilor, şi Ion Vlasiu, personalitate proeminentă pe firmamentul scriiturii şi sculpturii româneşti, de origine mureşeană, cu prilejul editării reunite a cunoscutei sale trilogii: Am plecat din sat, Primele iubiri şi Drum spre oameni.

Fie că a fost vorba de întâlnirea cu Marin Preda, la Casa de Cultură a Sindicatelor, sau cu Ion Vlasiu, la Librăria «Universala», s-a vădit din partea sutelor de participanţi la acest colocviu – tineri şi vârstnici – un interes major pentru literatura noastră contemporană, pentru întregul proces şi laborator de creaţie (specific fiecărui autor în parte), pentru funcţia socială a literaturii şi lărgirea orizontului de influenţă a cărţilor asupra oamenilor societăţii noastre socialiste. Căci, aşa cum se exprima o elevă, la întâlnirea cu Marin Preda, «o carte bună este o mângâiere, un tonic, un răspuns la întrebările care-l frământă pe cititor, o identificare cu unul din personaje, un prilej de discuţie înflăcărată în societate, o afirmare de cititor pasionat, lucru absolut necesar, pentru a deveni creator pătimaş mai târziu.»

Răspunzând la un mare număr de întrebări puse de asistenţă, Marin Preda a schiţat nu numai începuturile sale literare (debutează spre sfârşitul celui De-Al Doilea Răboi Mondial, cu schiţe şi nuvele de un realism crud – Întâlnirea din pămânuri), ci şi întregul proces transformator al scrisului său, până la opere fundamentale pentru literatura noastră, cum sânt Moromeţii, Risipitorii sau Intrusul.

Cu modestia-i caracteristică, scriitorul a lăsat să se înţeleagă că, fără o profundă cunoaştere a vieţii, a psihologiei oamenilor, este de neconceput să faci literatură, artă în general.

După întâlnirea cu cititorii, în casa-muzeu a colecţionarului de icoane pe sticlă şi iubitorului de artă românească, Valeriu Vaida, împreună cu Romulus Guga, Zeno Ghiţulescu, Dan Culcer, Mihai Sin, Grigore Ploeşteanu şi alţi membri ai Cenclului «Liviu Rebreanu» din localitate, i-am adresat şi noi câteva întrebări lui Marin Preda, în legătură cu scrisul său, cu cărţile noastre în general.

– Vă urmărim cu mult interes răspunsurile săptămânale din revista Luceafărul[1], la o întrebare implicită. Ce v-a determinat să vă asumaţi susţinerea unei rubrici, a unei astfel de rubrici?

M.P. – La drept vorbind, am observat că, între două cărţi, dacă se produce o acumulare de impresii şi de idei, nu se produce şi o acumulare a dorinţei de a scrie. Cum s-ar zice, condeiul are tendinţa spre stagnare. Articolul săptămânal, dacă se menţine în sfera literaturii, menţine proaspătă capacitatea şi fluiditatea exprimării şi în creaţia de ficţiune.

[Urmează o prezentare făcută de reporteri, a unor titluri de articole semnate de Marin Preda în Luceafărul[2], precum şi o descriere a programului editorial al Editurii Cartea Românească pe anul 1971]

– Care sânt, după dumneavoastră, problemele literaturii române contemporane; ce a făcut şi ce trebuie să mai facă, pentru a fi a timpului său?

M.P. – Principala problemă care se pune ar fi, cred eu, următoarea: Cum să facem să fim într-adevăr contemporani; cu alte cuvine, să apară în cărţile noastre preocupările unice ale contemporanilor, care sânt numai ale lor şi se deosebesc de cele ale generaţiei trecute.

– Pe ce alte lucrări de succes contează editura pe care o conduceţi?

M.P. – Nutrim ambiţia de a publica toată literatura română, care urmează să se scrie. Succesul şi insuccesul ei ar fi succesul sau insuccesul editurii noastre. Nimic nu mă poate face mai fericit decât să pot ajuta să apară scrisul colegilor mei. Cartea Românească are ca primă sarcină de a tipări literatura originală de la noi. De a promova debutanţi – dacă au talent, bineînţeles – şi de a-i duce până la consacrare.

– Aveţi în planul dumneavoastră editorial şi scriitori târgumureşeni?

– Avem volumul Totem, de Romulus Guga, sub tipar; urmează să apară, în câteva săptămâni, şi romanul Recviem, de acelaşi autor, inclus în planul nostru pe 1971[3]. Mai avem, tot pentru ’71, un volum (de debut) de povestiri al tânărului scriitor Dan Culcer, intitulat Un loc geometric[4]. Pe lângă aceştia, vom fi bucuroşi să lansăm noi scriitori din această parte a ţării.

– Tovarăşe Marin Preda, ce părere aveţi despre necesitatea înfiinţării unei reviste culturale în limba română, la Tg. Mureş?[5]

M.P. – Nici n-am ştiut că nu există!”

 După cum se vede, a  fost un eveniment literar excepţional, pe care îl regret pe bună dreptate.

[1] În anul 1970, Marin Preda, solicitat de poetul Adrian Păunescu (care a fost, între 1970-1972, redactor al revistei Luceafărul), a colaborat la săptămânalul Luceafărul, cu rubrica În fiecare săptămână Marin Preda răspunde la o întrebare. Răspunsurile sale au fost reunite în cartea Imposibila întoarcere (1972). Iată câteva întrebări la care răspundea Marin Preda, preluate din reportajul publicat în Steaua roşie:

² Ciudatele obiceiuri ale bucureştenilor, Ce ne spune Orion, Despre actualitatea lui I.L. Caragiale, Reflexii asupra prezentului, Reflexii asupra viitorului, Un semn de întrebare, Obstacole in calea lecturii, Compromisul cu lucrurile, Perspectiva de a deveni moralist, Despre o artă antipatică, Scriitorul – o Casandră? Obsedantul deceniu, O bucată de pâine din Insula Mare a Brăilei, Cărţile deasupra apei etc.

[3] De fapt, viitorul roman al lui Romulus Guga  nu a apărut în 1971, ci în 1972, dar cu titlul schimbat: Viaţa post-mortem, Editura Cartea Românească..

[4] Volumul lui Dan Culcer, Un loc geometric, a apărut abia în 1973, la Editura Cartea Românească, dar nu conţinea doar povestiri, ci şi poeme, eseuri şi critică literară – “texte”, cum se precizează în subtitlul cărţii.

[5] În aprilie 1971, apare  la Târgu Mureş revista Vatra (apr. 1971-dec. 1989), ca serie nouă a revistei cu acelaşi titlu (1894-1896), avându-i ca fondatori pe Ioan Slavici, I.L. Caragiale şi G. Coşbuc, redactor-şef fiind Romulus Guga, din prima redacţie făcând parte Dan Culcer, Anton Cosma, Cornel Moraru, Dumitru Mureşan, Ioan Radin, Mihai Sin ş.a. Apariţia revistei se încadra în noua orientare politică şi culturală a României, venitădupă perioada stalinistă, de reînnodare a prezentului cu tradiţia. Acum au mai apărut Ateneu (1964, Bacău), Astra (1966, Brasov), Tribuna (1957, Cluj), Tomis (1966, Constanţa), Ramuri (1964, Craiova), Cronica (1966, Iaşi), Transilvania (1972, Sibiu), Orizont (1964, Timişoara) şi altele.