Joi, 6 ianuarie 1982, socrul meu, Ioan Vlas, care era de câteva decenii şeful Librăriei Universităţii, mi-a adus vestea că s-a întâlnit cu profesorul Mircea Zaciu, care mi-a transmis să îi dau un telefon, într-o problemă importantă. Invitaţia m-a surprins, deoarece, cu doar două zile în urmă, avusesem, la facultate, un curs de pregătire pentru definitivat cu profesorul Mircea Zaciu, cu care, am notat în jurnal, „am şi discutat în particular”.
A doua zi l-am sunat de la facultate pe profesorul Mircea Zaciu, care m-a invitat chiar în acea zi acasă la el, pe str. Bisericii Ortodoxe, nr. 12. M-am dus cu plăcere şi interes. L-am găsit pe profesor împreună cu Marian Papahagi. Mi-au spus direct ca ar vrea să mă ia colaborator la Dicţionarul scriitorilor români! Fără să mă lase să mă dumiresc, mi-au şi dat o listă formată din 29 de scriitori, între care unii, ca Romulus Guga sau Nicolae Velea, erau destul de cunoscuţi.
Problema era că, în trei luni, articolele trebuiau predate. Mi s-a mai spus că, chiar dacă nu voi putea citi integral scriitorii despre care urma să scriu, important era să am cel puţin în mână cărţile scrise de aceştia, pentru exactitatea datelor tehnice (an de apariţie, editură, localitate etc.). Mi s-a dat şi o listă cu normele tehnice de redactare. Scriitorii erau împărţiţi în patru categorii, în funcţie de valoarea lor în literatură. Desigur, cei mari erau repartizaţi criticilor de prestigiu, cei mai mici criticlor mai puţin cunoscuţi. Probabul că la coordonatori să fi ajuns şi unele nemulţumiri, în legătură cu repartizarea scriitorilor. Unii judecau că un critic consacrat este poate mai exigent decât un începător, ceea ce era adevărat. Ştiu, bunăoară, că eu am redactat articolul despre Romulus Rusan, care a fost redactat, până la urmă, de Mircea Zaciu, fără să fiu înştiinţat în legătură cu această modificare.
Sarcina m-a copleşit puţin, pentru că, în cele trei luni, urmau să se producă unele evenimente în viaţa mea: mai întâi, acomodarea cu climatul şi exigenţele noii unităţi de învăţământ, Şcoala Generală Nr. 17, unde fusesem detaşat. Urma să îmi susţin examenul de definitivat, să fac şcoala de şoferi şi, evenimentul cel mai important, să mă ocup de fiul nostru, Mihai, care era pe drum (se va naşte la 20 februarie 1982). Dar, vorba ceea: „Să nu dea Dumnezeu omului cât poate acesta să ducă!”
Între şcoală şi familie, mai aveam timp să mă duc la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, pentru a mă ocupa de scriitorii repartizaţi. Primii despre care am scris au fost Iorgu Iordan (ca memorialist şi publicist), apoi Mircea Ghiţulescu, Ştefan Cazimir, Mircea Sîntimbreanu, Gavril Scridon, Romulus Dianu, I.D. Lăudat şi alţii. Desigur că aveam o anumită experienţă a exerciţiului critic, dar uşor nu era. „Ca de obicei – notam în jurnal –, înaintea oricărui articol, mă cuprinde spaima. Nu găsesc fraza de început şi de sfârşit. Odată găsite, acestea se pietrifică şi îmi dau senzaţia că nu puteau fi altfel.” (22 febr. 1982)
În cele din urmă, de-a lungul a două decenii, am redactat circa 100 de articole, despre următorii autori: Ion Acsan, Ştefan Agopian, Ion Al-George, Vasile Al-George, Simion Alterescu, Ion Apetroaie, Constantin Argintaru, Alexandru Balaci, Dumitru Bălăieţ, Florin Bănescu, George Boitor, Virgil Brădăţeanu, Petre Bucşa, George Buznea, Olga Caba, Viorel Cacoveanu, Ştefan Cazimir, Liviu Călin, Emilia Căldăraru, Mihail Celarianu, Doina Cetea, Iosif Cheie-Pantea, Constantin Chiriţă, Romulus Cioflec, D. Ciurezu, Constantin Crişan, Constantin Cubleşan, Doina Curticăpeanu, Valentina Marin Curticeanu, Mihail Diaconescu, George Demetru-Pan, Valentin Deşliu, Romulus Dianu, George Docu Dumitrescu, Ovidiu Drimba, B. Elvin, Vasile Fanache, Ştefan J. Fay, A.M. Frenkian, Valeriu Em. Galan, Mircea Ghiţulescu, Petre Mihai Gorcea, Ioan Grigorescu, Romulus Guga, Iorgu Iordan, Kirata Iorgovan, Al. Jar, I.D. Lăudat, Toma George Maiorescu, Dumitru Manoileanu, Nicolae Paul Mihail, Aurel Mihale, Vasile Militaru, Alexandru Mitru, Nicolae Motoc, Aurel Dragoş Munteanu, George Muntean, George Munteanu, I.D. Muşat, Tatiana Nicolescu, Mihail Novicov, Constantin Olariu, Lucia Olteanu, Grigore Popa, Vasile Paraschivescu, Florin Mihai Petrescu, Liviu Rusu, Tudor Dumitru Savu, Gavril Scridon, Lascăr Sebastian, Vasile Spiridonică, Cella Serghi, Octavian Şireagu, Mircea Sîntimbreanu, Viorel Ştirbu, Nicolae Stoica de Haţeg, Elena Tacciu, Ilie Tănăsache, Nicolae Tăutu, Eugen Teodoru, Ştefan Tita, Chiril Tricolici, Constantin Turturică, Haralambie Ţugui, Nicolae Velea, Ion Zamfirescu, A. I. Zissu.
După cum se vede, sunt poeţi, prozatori şi critici literari din toate timpurile, mai mari sau mai mici. Iar numărul mare de scriitori de care m-am ocupat (cred că este cel mai mare, faţa de toţi colaboratorii) are o singură explicaţie: sârguinţa şi conştiinciozitatea mea. Ducând materialele la termenul stabilit (de regulă, i le predam lui Marian Papahagi, care locuia, ca şi mine, în cartierul Mănăştur), primeam noi şi noi propuneri de scriitori, luaţi de la alţi colaboratori, mai puţin perseverenţi în elaborarea articolelor.
Profesorul Mircea Zaciu ne-a pus la dispoziţie colaboratorilor dosarele iniţiale, cu răspunsul la primul chestionar trimis. Ne-a dat şi posibilitatea de a lua legătura cu scriitorii pe care îi aveam repartizaţi, pentru a le cere informaţii suplimentare. Eu le-am scris mai tuturor scriitorilor în viaţă, de la care am primit scrisori şi răspunsuri la întrebările mele. Am constatat, cu acea ocazie, că unii autori ne indicau doar recenziile laudative la cărţile publicate, alţii nu precizau titlurile pe care le-ar fi dorit şterse din biografia lor literară. Aici, obiectivitatea istoricului literar şi-a spus cuvântul. În orice caz, s-a creat astfel o adevărată arhivă literară, pe care o voi preda, la un moment dat, unei instituţii de cultură. Cu unii scriitori m-am împrietenit, ei devenind colaboratori la viitoarea revistă editată de mine, Excelsior (Cella Serghi, Ştefan J. Fay, Olga Caba, Petre Bucşa, Haralambie Ţugui). Să mai spun că nu am fost niciodată plătiţi pentru munca la dicţionar sau plătiţi cu sume simbolice (parcă o dată). Din ultimele două volume, nici măcar nu am primit un exemplar gratuit, trebuind să ni-l cumpărăm noi.
Pe durata elaborării celor patru volume ale dicţionarului, a apărut şi un Dicţionar esenţial al scriitorilor români, la care au am colaborat cu un singur articol – despre Ion Druţă. Ştiu că m-a sunat regretata editoare, Georgeta Dimisianu, care m-a rugat să scriu un articol despre acest scriitor, ceea ce am şi făcut.
Pe parcursul celor două decenii, cât a durat finalizarea Dicţionarului, au apărut şi unele mici incidente. În cazul unor scriitori cu nume evreieşti (care îşi românizaseră numele ori prenumele), conform indicaţiilor primite de la coordonatori, le-am cerut acestora devoalarea numelui iniţial, ceea ce a stârnit mânia unuia dintre ei, dar până la urmă situaţia a rămas neschimbată în dicţionar: B. Elvin (prenumele la naştere: Bernstein), Ştefan Cazimir (prenumele la naştere: Ştrul), Toma George Maiorescu (numele la naştere: Gheorghe Toma Mayer).
Istoria acestui dicţionar a fost una contorsionată. Dicţionarul (tipărit în patru volume) nu a apărut în 1983, cum mi-a spus la un moment dat Marian Papahagi, ci după 12 ani primul volum, iar ultimele două – după 18 ani! Cauzele sunt mai multe, prima ţinând de climatul politic din ultimul deceniu al dictaturii ceauşiste. Nu referatul poetului Ion Brad a fost esenţial în obstacolarea dicţionarului, aşa cum ne-au inoculat nouă coordonatorii şi cum mai susţin unii critici şi istorici literari. În Istoria literaturii române de azi pe mâine. 23 august 1944-22 decembrie 1989. Versiune revizuită şi augmentată, Editura Semne, Bucureşti, 2009, vol. II, p. 1077, Marian Popa scrie că „vinovat ar fi până la urmă (de blocarea dicţionarului, n. I.R.) poetul funcţionar de partid, Ion Brad”. În volumul Ilie Rad, Convorbiri cu Ion Brad, „din primăvară până-n toamna” (aprilie-octombrie 2013), Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013, am un întreg capitol (Actor în scandalul „Dicţionarului scriitorilor români”, p. 343-358), în care am lămurit odiseea apariţiei acestei lucrări şi „vina” imaginată că Ion Brad ar fi fost principalul vinovat. Am publicat in extenso referatul făcut de Ion Brad, după o copie a documentului original, care a rămas în arhiva mea.
Problema era mult mai complexă. În primul rând, era un detaliu legat de biografia profesorului Mircea Zaciu: „Nenorocirea – îmi răspundea Ion Brad, în cartea amintită mai sus –, a făcut ca, în timp ce se petreceau aceste evenimnete agitate, Corina, soţia lui Mircea Zaciu, împreună cu fiul lor, Radu, a rămas definitiv în RFG. Hotărâre – cum s-a aflat mai târziu – pusă de acord între ei toţi.” (p. 345)
Dar au fost şi alte cauze, care vizau tot motive politice. Mulţi scriitori de mare valoare (Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Vintlă Horia, Ştefan Baciu, Petru Dumitriu, Dorin Tudoran şi mulţi alţii) nu au putut fi incluşi, pentru că trăiau în exil, iar cei din exil erau consideraţi „trădători”. Unii rămâneau în exil pe durata redactării articolului despre ei, ceea ce însemna că numele lor trebuiau eliminate (Emil Hurezeanu, Ion Negoiţescu, Mircea Iorgulescu, Vasile Mănuceanu ş.a.). Toate aceste nume au fost introduse în dicţionar, după 1989.
Doi dintre coordonatorii principali au murit între timp: Marian Papahagi (1948-1999) şi Mircea Zaciu (1928-2000). Marian Papahagi şi Mircea Zaciu au văzut apărute, aşadar, doar volumele I (1995) şi II (1998), ultimele două apărând în 2002.
Pe bună dreptate i s-a spus „dicţionarul care ucide”. Tot greul a rămas pe Aurel Sasu, care a finalizat ultimele două volume, III (M-Q) şi IV (R-Z).
După Revoluţie, dispăruse cenzura, dar s-au ivit alte motive care au întârziat apariţia lucrării. Unii dintre foştii colaboratori (circa 60 la număr) muriseră (Anton Cosma, Livia Grămadă, Monica Lazăr, Marian Papahagi, Ioana Em. Petrescu, Liviu Petrescu, Alexandru Piru, Radu G. Teposu, Mircea Zaciu), intraseră în politică sau afaceri, nu mai erau interesaţi de colaborarea la dicţionar. Nu mai vorbesc de dificultăţile economice, de dispariţia unor edituri (primele două volume au apărut la Editura Fundaţiei Culturale Române, iar ultimele două la Editura Albatros) etc.
Pentru mine, colaborarea la acest diţionar a fost una deosebit de onorantă, chiar dacă numele meu s-a amestecat cu ale celor 60 de colaboratori. Dar să fii „coleg” de pagină cu cei mai mari critici ai momentului – Eugen Simion şi Nicolae Manolescu – nu era la îndemâna oricui.
Am învăţat, din colaborarea la dicţionar, ce înseamnă exigenţa şi rigoarea în critica şi istoria literară, obiectivitatea şi documentarea la sursă.
Am mai învăţat ceva de la Mircea Zaciu personal: să nu fac confuzie de planuri. Adică un om poate avea un caracter mizerabil, dar ca scriitor poate fi foarte talentat. Mircea Zaciu a avut polemici cu Eugen Barbu şi Alexandru Oprea, de pildă. Dar nu s-a folosit de dicţionarul pe care îl coordona, pentru a le plăti acestora unele poliţie. Dimpotrivă, cei doi autori sunt trataţi cât se poate de obiectiv în dicţionar.
Dicţionarul coodonat de cei trei critici literari clujeni continuă să rămână o lucrare fundamentală a literaturii şi culturii române, fiind concurat doar de Dicţionarul general al literaturii române (în care sunt inclus şi eu şi la care am colaborat de asemenea), în şapte volume, coordonat de acad. Eugen Simion.
Cândva, aveam de gând să reunesc într-o carte toate articolele despre cei peste 100 de scriitori de care m-am ocupat, dar mereu am avut alte priorităţi. Proiectul se va înscrie, probabil, pe lista multora dintre proiectele mele literare, nerealizate.