Viaţa ca un dar (IV). Primele cochetări cu presa

V

         Motto: “Viaţa nu este ce ai trait, ci ce îţi aminteşti că ai trăit şi cum ţi-o aminteşti, pentru a o povesti.”

Gabriel Garcia Márquez

Precizare. Din cauza faptului că am început pregătirea reeditării romanului Strigoiul, de Ion Agârbiceanu, voi avea mai puţin timp pentru redactarea amintirilor. Dar o dată pe săptămână tot voi publica un fragment.

De asemenea, ca noutate, am discutat cu administratorul site-ului meu, să dăm drumul la comentarii, pentru că sunt curios să aflu opiniile potenţialilor cititori.

*

Un numar din "Scanteia pionierului"
Un numar din „Scanteia pionierului”

Un moment de neuitat din clasele primare a fost corespondenţa cu ziarul Scânteia pionierului. Ajuns aici, trebuie să zăbovesc un pic asupra presei pioniereşti, de care am fost foarte ataşat.

În 1947, a apărut la Bucureşti revista Licurici, subintitulată “revistă a copiilor”, redactată de viitorul meu prieten din Israel, Marius Mircu, scriitorul norocos, care a beneficiat, postum, de o teză de doctorat despre viaţa şi opera sa, coordonată de mine şi realizată de Carmen Ţâgoşorean, teză care a şi fost publicată, în 2019. În 1949, revista nu se mai consideră a “copiilor”, ci a “şcolarilor”, fiind deja editată de CC al UTM, pentru ca, în 1950, publicaţia să devină “revista pionierilor şi şcolarilor”, apărând sub aceeaşi egidă politică. În 1953, Licurici îşi schimbă şi numele, devenind Cravata roşie, apârând aşa până în 1967, când este înlocuită de revista Cutezătorii (care a sucombat în 1989).

În 1949, tot sub egida CC al UTM, apărea revista Pionierul, care îşi schimbă denumirea în 1953 (dar îşi păstrează numerotarea), devenind Scânteia pionierului, la care am vrut şi eu să colaborez.

În acelaşi an, 1949, mai apărea la Bucureşti revista Pogonici, “revista celor mici”, care devine din 1953 Luminiţa, editată de CC al UTM, iar din 1967, egida o preia Consiliul Naţional al Organizaţiei Pionierilor.  Luminiţa a părut până în anul 1989, ca şi revista Cutezătorii. Erau cele două publicaţii de care m-am ocupat, în calitatea mea de instructor la Consilul Judeţean Cluj al Organizaţiei Pionierilor, între 1985-1989.

Câteva cuvinte despre această presă. Aşa cum se vede şi din evoluţia titlurilor, publicaţiile pentru copii şi şcolari deveneau tot mai politizate, în consonanţă cu evoluţia societăţii româneşti. Revistele şi ziarele erau foarte frumos colorate, preluându-se tradiţia revistelor sovietice de profil, poate şi a popularei reviste francize, Pif (care apăruse sub egida Partidului Comunsit Francez). De notat că, în decembrie anul trecut, revista Pif, devenită celebră prin benzile sale desenate, a reapărut. Tot o excelentă revistă pentru copii era şi cea sovietică, Misha.

La conducerea acestor reviste pentru copii au fost scriitori cunoscuţi, ca Marius Mircu, Ion Brad, Lucia Olteanu, Iuliu Raţiu, Doina, Sălăjan ultmul redactor-şef al revistei Cutezătorii fiind poetul Mihai Negulescu.

Publicaţiile pentu copii şi tineret s-au resimţit şi ele de climatul de relativă liberalizare a societăţii româneşti, din perioada 1965-1971. Aici au debutat şi au fost promovaţi mulţi scriitori români.

În revista Cravata roşie (nr. 2, din 1954), a debut, de pildă, şi Ana Blandiana, cu poezia Dragostea de ţară, semnată Otilia Doina Coman, elevă la Şcoala Medie de Fete, Nr. 2, din Oradea, fapt consemnat de toate dicţionarele noastre literare. Însăşi marea poetă spunea într-un interviu: “Îmi amintesc şi acum ce mândră am fost când am văzut, în Cravata roşie, o poezie semnată cu numele meu întreg, ca în catalog: Otilia Doina Coman, elevă, cl. IV.”[1]

Fiindcă vorbeam de mari scriitori care au condus reviste pentru copii, aş vrea să mă opresc puţin la poetul Ion Brad, cu care am făcut două volume de convorbiri[2] şi dialoguri culturale săptămânale[3].

Acesta a condus revista Cravata roşie în perioada 1956-1958. “La Cravata roşie, îmi spunea Ion Brad, am început să-i schimb înfăţişarea, mai întâi în conţinut şi pe urmă în grafică, aducând colaboratori noi. Şi, dintre ei, primul la care apelasem, în mod firesc, era Ion Agârbiceanu. Păcat că nu mai am colecţia revistei, pentru a putea să verific, direct, prin comparaţie, cum arăta noua ei înfăţişare, faţă de cea veche. Nota distinctă, ca stil şi elevaţie literară, o dădeau povestirile inedite ale lui Ion Agârbiceanu şi poeziile lui Nicolae Labiş, ca să- pomenesc pe cei doi, la antipod de vârstă, dar dăruiţi cu geniu. […] Număr de număr, au apărut unele dintre povestirile care aveau să alcătuiască volumul File din cartea naturii (Editura Tineretului, Bucureşti, 1959), carte frumos ilustrată color (30.000 tiraj), prefaţată de mine.”[4] Pentru aceste performanţe gazetăreşti, Ion Brad a fost sancţionat şi îndepărtat de la conducerea revistei, aşa cum se scrie şi în Raportul Comisiei Tismăneanu: “Ion Brad, membru supleant al CC al UTM, sancţionat cu vot de blam şi destituit din poziţia de responsabil al revistei Cravata roşie, pentru că nu a semnalat «ieşirile duşmănoase» ale poetei Doina Sălăjan, din timpul Revoluţiei din Ungaria (aceasta afirmase că tancurile sovietice nu au ce căuta pe străzile Budapestei), şi pentru că a permis publicarea unor materiale cu referinţe religioase.”[5]

MishaDe Scânteia pionierului se leagă şi primele mele cochetării cu presa. Eram în clasa a III-a, după ce devenisem pionier. Nu citeam această publicaţie, poate venea pe adresa şcolii vreun exemplar. La sugestia lui tetea Tavi, verişorul meu, mai mare ca mine cu vreo zece ani, un om inteligent şi cultivat (a avut primul radio din sat, cu galene, precum şi primul televizor, la care mergeau năndrenii ca la cinematograf, Tavi fiind obligat să scoată televizorul pe geam, fiindcă lumea nu mai încăpea în casă), am trimis “redacţiei”, cum mă sfătuise el (nu ştiam atunci ce înseamnă redacţie), un desen (un peisaj de iarnă).

La puţin timp după aceea, am primit de la “redacţie” următoarea scrisoare:

Redacţia “Scânteia pionierului”

Piaţa Scânteii Nr. 1 Bucureşti                     Tel. 17.60.10 – 17.60.20

Bucureşti……196…..

Dragă Ilie,

Desenul e frumos, dar nu prea. Casele sânt ca nişte cutii, aproape toate-s la fel, câinele parcă-i o capră, iar copiii stau prea drept.

Ne-a plăcut felul în care ai colorat.

Dacă vrei, mai trimite-ne şi alte desene. Sau poate ne trimiţi veşti din activitatea detaşamentului vostru? Noi le aşteptăm.

Cât priveşte publicarea, la redacţie sosesc multe lucrări şi noi alegem pe cele mai bune. Când şi lucrările tale vor îndeplini condiţiile necesare, le vom publica.

Succes!

Cu bine,

“Scânteia pionierului”

Evident că nu am mai trimis desene sau alte materiale la Scânteia pionierului, care se va desfiinţa de altfel în 1967, cum am arătat mai sus, dar mă va lega o prietenie durabilă de publicţia succesoare, revista săptămânală Cutezătorii (care nu a mai păstrat, din păcate, numerotarea anterioară).

Cu Silvia Grossu ssi Biti Caragiale, Bucuresti, 26 nov. 2012. Doamna Biti Caragiale avea 92 de ani!
Cu Silvia Grossu si Biti Caragiale, Bucuresti, 26 nov. 2012. Doamna Biti Caragiale, descendenta a marelui I.L. Caragiale,  avea 92 de ani!

În 1967, când a apărut revista Cutezătorii, eram elev în clasa a VI-a, la Şcoala Generală din Cecălaca, unde mă transferasem (de la cea din Gâmbuţ). Probabil că se făcuse, prin reţeaua şcolară şi Organizaţia Pionierilor, o “campanie”, cum se spune acum, de promovare a noii publicaţii, pentru că am fost oarecum obligaţi să ne abonăm la revistă, ceea ce a fost o adevărată problemă, pentru că ai mei nu prea aveau bani. În final m-am abonat, iar peste vară mi-a făcut abonament lăsându-I poştaşului Pompei, care venea cu şareta la Nandra, în cutia poştală, fixate pe trunchiul unui cireş (sau vişin), din curtea sediului GAC (Gospodăria Agricolă Colectivă) din Nandra. Revista mi-a aducea acasă (uneori mergeam eu după ea) tetea Costică, fiul unei familii de moldoveni, Paraschiva şi Anton, pripăşiţi în Nandra în timpul foametei din 1945-1946. Îşi făcuseră o casă lângă Aurel din deal, care acum nu mai există. Le mersese vestea că mănâncă multă mămăligă, fiind moldoveni. (Când am lucrat la Timişoara, am stat la un cămin într-o cameră, iar pedagogul internatului, Croitoru, era moldovean. Mi-a spus că ei şi supa de găină o mănâncă frecvent cu mămăligă!).

Deci am citit în toţi cei trei ani de gimnaziu revista Cutezătorii. Am acasă colecţia, ar trebui să o răsfoiesc. Îmi amintesc câteva rubric din revistă. De pildă, se publica un serial, Ostrovul lupilor, de Petre Luscalov. Sub titlu scria, poate cu acelaşi caracter de litere de tipar: Roman Foileton. Pentru că nu ştiam ce înseamnăfoileton, eu credeam că ROMAN FOILETON este numele celui de-al doilea autor!

Un numar din revista "Pif"
Un numar din revista „Pif”

De asemenea, îmi amintesc de rubrica Acasă la… (Arghezi, Iorgu Iordan ş.a), semnată de Biti Caragiale, o rudă îndepărtată a marelui dramaturg. E fascinant că, după 45 de ani, la 26 noiembrie 2012, aflându-mă la Bucureşti, pentru a participa la festivitatea de lansare a monumentalei cǎrţi coordonate de prietenul şi colegul meu, Marian Petcu, Istoria jurnalismului din România în date, dar şi a cǎrţii coordonate de mine, Obiectivitatea în jurnalism, m-am întâlnit cu Doamna… Biti Cargiale, care avea 92 de ani şi trăia deja de mulţi ani în Israel. Ne-am şi fotografiat.

În liceu desigur că am întrerupt abonamentul la Cutezătorii, având alte publicaţii în faţă: Tânărul leninist (am şi de la această redacţie o scrisoare), dar mai ales Scânteia tinereului (cu care am fost, de asemenea, în legătură).

Culmea este că în perioada stagiului militar de 9 luni (1974-1975), am avut un coleg de armată, Ştefan Tiţă, care era colaborator al revistei. Cred că el m-a pus în legătură cu delicatul poet Mihai Negulescu, care era redactoru-şef al revistei. În anii 1985-1989, când eu am lucrat la Consiliul Judeţean Cluj al Organziaţiei Pionierilor, am colaborat cu mai multe articole la revista Cântarea României, al cărei director era poetul Mihai Negulescu (am scris despre expoziţiile şi concursurile de creaţie literară, plastică, artă populară şi artă fotografică, filatelie).

Ca soldat, am colaborat (de fapt, am debutat) la publicaţiile cu profil militar: Viaţa militară şi Înainte. Publicam acolo ştiri şi reportaje, anticipând parcă destinul meu ulterior, de a lucra la o facultate cu profil jurnalistic. Voi avea multe de spus despre acele articole publicate.

Doamne, câte s-au întâmplat în vremea noastră şi cu noi!

 


[1] Titus Crisciu, Convorbiri. Cu poeta Ana Blandiana, în Orizont, nr. 21, 1982, p. 1.
[2] Ilie Rad, Convorbiri cu Ion Brad, “din primǎvarǎ pânǎ-n toamnǎ” (aprilie-octombrie 2013), Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013.
[3] Ion Brad, Ilie Rad, Dialoguri epistolare săptămânale, din iarnă până-n vară (ianuarie-iunie 2014), Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014.
[4] Ilie Rad, Convorbiri cu Ion Brad, “din primǎvarǎ pânǎ-n toamnǎ” (aprilie-octombrie 2013), Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013, p. 133-134.

[5] Ibidem, p. 157.

Adaugă comentariu