Din toamna anului 1985 lucram deja la Consiliul Judeţean Cluj al Organizaţiei Pionierilor, când am fost abordat de tovarăşul Pavel Bojan, vechi ilegalist, care se cunoştea cu socrul meu, Ioan Vlas, şeful Librăriei Universităţii.
Ilegaliştii, cum se ştie, erau vechii comunişti, care activaseră în clandestinitate, după 1922, când Partidul Comunist din România a fost scos în afara legii pentru că milita, între altele, sub influenţa Internaţionalei Comuniste, pentru dezmembrarea statului naţional român unitar, făurit în 1918, după atâtea secole de lupte şi suferinţe. Ilegaliştii, din care făcea parte şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, s-au bucurat la un moment dat de multă cinste şi preţuire din partea lui Ceauşescu, iar după ce acesta a pus mâna pe puterea absolută, nu i-a mai interesat soarta lor. Dimpotrivă, voia să îi facă uitaţi, fiindcă reprezentau vechea gardă a partidului. (În noiembrie 1979, la Congresul al XII al PCR, un vechi ileglist, Constantin Pârvulescu, a luat cuvântul în plenul Congresului, arâtând că se opune realegerii lui Nicolae Ceauşescu la conducerea partidului, „acuzându-l că pune interesele personale înaintea celor ale partidului și țării. De asemenea, a acuzat Congresul că neglijează problemele reale ale țării, fiind preocupat de glorificarea lui Ceaușescu.”)
Cu toate acestea, ilegaliştii nu îşi pierduseră privilegiile, nu puţine (călătorii gratuite cu trenul, cazare gratuită la hotelurile partidului, asistenţă medicală gratuită etc.). Se zice că, pentru a beneficia de statutul de ilegalist, era nevoie doar de declaraţiile a doi tovarăşi, ceea ce a dus la creşterea numărului de ilegalişti (de aici şi celebrele vorbe spuse de ei înşişi: „Puţini am fost, mulţi am rămas!”)
Ei bine, ilegalistul Pavel Bojan, originar din Feleac, publicase două cărţi memorialistice: Vremurile mele (Editura Eminescu, Bucureşti, 1971), şi În acţiune. Drum greu, dar glorios (Editura Albatros, Bucureşti, 1982). Avea finalizat şi manuscrisul celei de-a treia cărţi, Impresii şi amintiri din călătorii, cu însemnări în Italia, R.P. Ungară, Uniunea Sovietică, Republica Democrată Germană etc. Căuta un om care să îi stilizeze cartea, care fusese predată Editurii clujene Dacia, unde lectorul de carte, Ştefan Damina, i-a restituit manuscrisul, făcându-i o seama de propuneri şi sugestii de îmbunătăţire.
Propunerea de a-i stiliza noul manuscris mi-a surâs şi am acceptat-o, după ce citisem cartea În acţiune. Drum greu, dar glorios, care mi s-a părut scrisă cu talent, cu umor şi sinceritate (probabil că ambele lucrări fuseseră stilizate de lectorii celor două edituri, Eminescu şi Albatros).
Am scris o mică recenzie despre volumul În acţiune. Drum greu, dar glorios, pe care nu am publicat-o nicăieri. O reproduc aici, pentru că ea reflectă şi climatul politic al timpului.
Amintirile unui ilegalist
Habent sua fata libelli! Iată ce se poate spune şi despre cartea ilegalistului Pavel Bojan, În acţiune (Editura Albatros, Bucureşti, 1982), carte care s-a bucurat de un mare succes la public, dar despre care nu s-a scris deloc în presa noastră literară şi culturală.
Veteran al mişcării ilegaliste, Pavel Bojan (n. 1906) şi-a închinat luptei revoluţionare aproape şase decenii. O parte din viaţa şi lupta sa, exemplar îngemănate sub flamura partidului, a fost evocată în primul său volum de amintiri, Vremurile mele (1971), care, rescris şi adăugit, s-a înfăţişat cititorilor sub titlul – ce-i drept, cam neispirat şi puţin sugestiv – În acţine.
În cele 32 de capitole ale cărţii, autorul evocă o epocă zbuciumată, traversată de mari convulsiuni sociale şi politice, la care memorialistul a fost nu doar martor apatic, ci şi participant direct: mişcarea ilegală, grevele ceferiştilor clujeni din 1932, arestările şi peregrinările prin închisorile din Oradea, Văcăreşti, Doftana, Aiud, compararea în faţa Consiliului de Război, izbucnirea celui De-al Doilea Război Mondial şi impunerea odiosului Diktat de la Viena. Elocvent pentru ceea ce a însemnat teroarea horthystă în nord-vestul Transilvaniei este capitolul Sub ocupaţie, din care desprindem acest pasaj edificator: „S-au luat măsuri ca, în câteva zile, să dispară orice literă sau semn care ar fi amintit de regimul românesc. Firmele magazinelor şi întreprinderilor, numele străzilor au fost înlocuite în trei zile. Noile denumiri fuseseră evident pregătite dinainte. S-a mers până acolo că s-au cioplit cu dalta – pentru a le şterge – cuvintele Uzinele de Apă ale Oraşului Cluj, pe capacele gurilor de canal de pe străzi.”
Capitole întregi surprind declanşarea Revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă, restabilirea în Transilvania a administraţiei româneşti, judecarea criminalilor de război de către Tribunalul Poporului, strădaniile şi împlinirile socialiste etc. Numeroase detalii istorice, politice, economice, extrasele din documentele vremii conferă acestor pagini un interes excepţional, nu numai pentru istoricii mişcării comuniste şi muncitoreşti din ţara noastră, ci şi pentru specialiştii altor domenii.
Scrise la persoana întâi, memoriile trădează o autentică vocaţie narativă. Prezentarea „lumii prin care a trecut” şi a „oamenilor care au fost” se face cu sinceritate, cu obiectivitate, calităţi absolut necesare literaturii memorialistice. Autorul este imparţial, dar nu impersonal, luând de fiecare dată atitudine faţă de oameni şi evenimente. Uneori, în cazurile delicate şi controversate, adevărul se deduce din omisiune. Meritele personale nu sânt exagerate şi nici greşlile ocolite, viaţa apărând cu luminile şi umbrele ei.
Prin sinceritatea confesiunii, prin umor şi ironie, prin forţa amănuntului şi densitatea concretului, amintirile lui Pavel Bojan trimit la un model de-acum clasicizat în literatura română: Memoriile lui Iorgu Iordan. Să mai adăugăm că, prin descrierea cu lux de amănunte a vieţii din închisori, mai ales din celulele Doftanei, cartea se integrează şi în aşa-zisa literatură a închisorilor.
Pentru tinerii cititori, născuţi şi crescuţi în anii socialismului, amintirile lui Pavel Bojan oferă, aşa cum afirma Mircea Sântimbreanu, în călduroasa recomandare de pe coperta a IV-a, „nu doar o înălţătoare depoziţie asupra devotamentului şi abnegaţiie înaintaşilor, ci, totodată, o pildă de tărie şi consecvenţă întru slujirea idealului, pe drumul liber ales.”
Cu ocazia discuţiilor privind stilizarea cărţii, am purtat o interesantă corespondenţă cu Pavel Bojan, şi ea fiind tipică pentru mediul politic şi cultural al epocii.
La începutul anului 1987, autorul mi-a scris următoarea scrisoare, bătută la maşină:
Bucureşti, 6 ianuarie 1987
Tovarăşe Ilie Rad,
În principiu, contactul şi modul de lucru între noi să rămână aşa cum am stabilit verbal, cu ocazia întâlnirii şi cum vă convine, să-mi expediaţi capitolele stilizate. Lectorul Damian[1] mi-a mai zis că ar trebui să se facă careva legătură de la un capitol la altul şi cred că are dreptate. Având în vedere această sugestie, m-am gândit că la
- II Moscova – Leningrad să înceapă aşa:
A doua călătorie peste graniţă am făcut-o în Uniunea Sovietică. Era în noiembrie 1954…
– La cap. III:
În perioada celui De-al Doilea Război Mondial, văzusem Ungaria şi treceam prin Budapesta de câteva ori, escortat sau cu pază. Atunci însă Ungaria era o ţară capitalistă, horthysto-fascistă, a conţilor şi baronilor.
Comunicându-mi-se…
- La cap. V:
Despre mândra mea ţară, pe care am cutreierat-o în lung şi lat, m-am mărginit să notez numai ce mi s-a părut mai esnţial în acel timp. Dacă ar fi depins numai de mine…
În legătură cu aceasta, poate aveţi şi d-tră vreo sugestie?
Interesul nostru moral şi material este acelaş… să reuşim să scoatem o carte cât se poate de bună şi căutată.
Deoarece eu călătoresc de cinci-şase ori pe an la Cluj-Napoca, ar fi bine ca, pe cât e posibil, să potrivim în aşa fel lucrurile, ca să lămurim atunci eventualele probleme în legătură cu stilizarea volumului. Mă gândesc ca prima călătorie la Cluj-N[apoca] s-o fac în luna martie a.c.
Cu salutări,
Pavel Bojan
În aceeaşi scrisoare era adăugată şi următoarea înţelegere dintre noi:
Înţelegere
Aşa cum ne-am înţeles cu ocazia întâlnirii noastre de la hotelul partidului din Cluj-Napoca, la data de 25 decembrie 1986, în prezenta consemnez şi în scris propunerea mea, cu care d-voastră aţi fost de acord: să stilizaţi manuscrisul Impresii şi amintirin din călătorii, care cuprinde circa două sute zece pagini dactilografiate, în vederea publicării lui, la Editura Dacia din Cluj-Napoca.
După prima lectură a lui Ştefan Damian, lectorul lucrării, în martie 1986, mi-a dat înapoi lucrarea, cu observaţiile din nota alăturată. Am revăzut manuscrisul, am şi schimbat câteva pagini, dar nu am reuşit să pregătesc, adică să întocmesc lucrarea, mai ales din punct de vedere stilistic, ca să corespundă pentru a fi editată.
Ca urmare a observaţiilor pe care le-aţi făcut, răsfoind manuscrisul, în timpul convorbirii noastre, m-am convins că lucrarea va putea fi publicată numai după ce va fi stilizată de o persoană competentă, atât din punct de vedere cultural, cât şi politic. În acelaşi timp m-am convins că d-voastră sânteţi în măsură să faceţi faţă pretenţiilor editurii, respectiv ale lectorului Şt. Damian.
Aşa cum am afirmat şi în timpul convorbirii, pe care am avut-o la hotel, dacă cartea Impresii şi amintiri din călătorii va fi publicată, retribuţia s-o împărţim în mod egal între autor, Pavel Bojan, şi stilizator, profesorul Ilie Rad. Mai adaug – cred că veţi fi de acord – ca într-un loc potrivit în carte să fie trecut şi numele d-voastră, adică : Stilizator: profesor Ilie Rad.
Bucureşti, 6 ianuarie 1987
Anexez nota Cu salutări prieteneşti,
// Pavel Bojan
În acelaşi an, la 12 noiembrie 1987, am primit de la Pavel Bojan următoarea scrisoare:
Tovarăşe Ilie Rad,
Din copia alăturată – originalul l-am trimis la Comitetul PCR jud. Cluj – deoarece, după repredarea lucrării şi convorbirii cu directorul Stoica, nu m-am mai putut întâlni cu tov. Alexandru Rus[2], ca să-l informez ce am isprăvit sau mai bine zis nu am isprăvit, după cum vei putea constata şi d-ta din copia scrisorii amintite mai sus, dar nu trebuie să ne descurajăm!
Tovarăşul Rus e un om inteligent şi cu nivel politic şi cultural, repede a înţeles situaţia şi l-a chemat la telefon pe directorul Stoica. Am rămas plăcut impresionat de principilaitatea cum a pus porblema. Nu mă aşteptam ca directorul Stoica să repete aceeasi placă: Călătorii peste graniţă…
Am rămas cu impresia că tov. Rus susţine serios publicarea lucrării noastre, dar asta depinde şi de argumentele pe care noi i le vom pune la dispoziţie, ca să fie mai bine documentat. De aceea îţi trimit acest exemplar corectat şi în spiritulm observaţiilor directorului Stoica. El are dreptate în unele cazuri. Prea am pus accentul pe călătorii peste graniţă, cu gândul ca volumul să fie mai atractiv pentru cititori.
Cum vezi, am schimbat unele titluri ale capitolelor şi le-am pus în altă ordine, ca primele trei capitole să se refere mai mult la România, la remarca lui, din care rezultă că nu-i displac capitolele cu aspecte de la noi. Am şters din CUPRINS subtitlurile.
E necesar ca acest exemplar corectat să ajungă cât mai repede şi la tov. Rus, ca să se poată documenta, pentru a-i lămuri şi pe cei de la editură la timp.
Cu toate că eşti foarte ocupat, trebuie schimbat acest exemplar cu cel de la editură la timp, dar e necesar ca înainte să-l revezi şi să faci corecturi în text.
Când tov. Rus a dat de numele d-tale în prefaţă, a rămas surprins… cum şi unde te-am găsit…, întrebare la care nu mi-a fost greu de răspuns. În orice caz, am constatat că te apreciază. Când te vei duce la el, nu e nevoie să-i spui anterior că vrei să-i duci lucrarea, deoarece ţi-ar putea spune că a văzut-o.
Din discuţia cu dir. Stoica, rezultă că mai are locuri goale pentru publicare, altfel nu mi-ar fi cerut să-i dau o lucrare despre activitatea ilegală, ca s-o publice acuma, cu a 40-a aniversare a Republicii. Pentru a-i micşora înfăţişarea de „călătorii”, am schimbat titlul. Poate ai şi d-ta vreo propunere.
Tov Rus (şi eu) i-a spus directorului Stoica, la telefon, să dea lucrarea la alt lector, nu la Damian.
Pentru a putea fi consultată – în lipsă de timp –, am tras linii pe unele pagini şi texte, care, după părerea mea, v-ar interesa mai mult sau mai mai puţin, deoarece sânt în legătură cu mişcarea ilegală din România, fiindcă activitatea PCR nu era numai naţională, ci şi internaţională. Nu s-ar putea spune că pe PCR şi pe comuniştii din România nu i-a interesat mişcarea ilegală din celelalte ţări capitaliste, ca de pildă procesul istoric al lui Dimitrov de la Leipzig şi altele, ca luptele de pe străzile Berlinului, dintre comuniştii germani împotriva fascismului, a hitlerismului…
Te rog ca, îndată ce primeşti coletul, să iei contact cu tovarăşul Rus şi să mă ţii la curent cu situaţia. Când te duci la editură, trebuie să pui de acord exemplarele, dar acolo, pe loc, ca nu cumva ei să interpreteze că ai retras lucrarea.
Aştept veşti bune!
Cu salutări prieteneşti,
12 noimebrie 1987 // Pavel Bojan
P.S. Te rog să ai grijă să nu se rătăcească nici al doilea exemplar.
Iniţial am fost programat pentru sâmbătă dimineaţa – 31 oct. – la tov. secretar Sasu[3], dar a trebuit să intre în şedinţă de birou, dând sarcină tov. Rus, care e cu probleme culturale, să mă primească!
P.S. Ilie Rad
Am predat cartea, stilizată, Editurii Dacia. Cum drumul apariţiei unei cărţi era extrem de anevoios, ea urmasă fie trecută în planul editorial al Editurii Dacia, pentru anul 1988. Revoluţia din decembrie 1989 a pus capăt aventurii noastre, iar după Revoluţie nu am mai ţinut legătura cu Pavel Bojan. Nu ştiu care i-a fost destinul. Cartea, în orice caz, nu a mai apărut.
[1] Ştefan Damian, poet şi traducător clujean, era în vremea respectivă lector la Editura Dacia din Cluj-Napoca.
[2] Autorul scrie Alexandru Rusu, dar în realitate era vorba de Alexandru Rus, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj al Organziaţiei Pionierilor, care, din 1985, când am ajuns eu însumi la CJOP, a trecut la Editura Dacia.
[3] Ion Sasu era secretar cu propaganda la Comitetul Judeţean Cluj al PCR.