Vedeta grădinii

În urmă cu câţiva ani, editând paginile de jurnal şi memorii ale lui Mihai Beniuc, m-a uimit faptul că, la un moment dat, el consemnează ca eveniment al zilei, într-o primăvară, înflorirea primulelor. Beniuc era, în adâncimile fiinţei sale, un poet, care nu putea rămâne insensibil la frumuseţile naturii.
Îmi amintesc de multe ori notaţia lui Beniuc, de câte ori văd, în grădina noastră, o nouă floare. Este un miracol, care te obligă să te întrebi: cine, când, unde şi de ce a creat aceste frumuseţi? Cum este posibil să iasă din pământul negru flori de toate culorile?
Zilele acestea ne-am bucurat de înflorirea unui hibiscus, cu flori atât de mari, ca o floarea-soarelui. Hibiscusul a devenit vedeta grădinii, fiind privilegiat ca atare (udare preferentiala, îngrăşăminte, protejare împotriva soarelui etc.).
În faţa acestor frumuseţi, îmi amintesc şi de vorbele lui Brâncuşi: “Nu vom putea fi niciodată suficient de recunoscători pământului care ne-a dat naştere!”