Citez de multe ori o afirmaţie a lui Mircea Eliade, care spunea cǎ nu cunoaşte un alt popor din lume, care sǎ facǎ atâta politicǎ precum poporul român. Ce se petrece în viaţa noastrǎ politicǎ de astǎzi confirmǎ justeţea afirmaţiei lui Eliade. Odatǎ înstalat la Putere, Guvernul lui Victor Ponta a şi luat prima mǎsurǎ: schimbarea prefecţilor. Mi se va spune cǎ este normal, Guvernul îşi pune în teritoriu oamenii lui. De ce trebuie sǎ fie aceştia numiţi politic? De ce sǎ schimbi un prefect, care poate este foarte bun, numai pentru cǎ are altǎ culoare politicǎ decât a premierului?
Şi mai mult m-a surprins recenta decizie a Guvernului Ponta de a trece Institutul Cultural Român (ICR) de sub tutela Preşedinteleui României sub cea a Senatului României. Nu discut politica promovatǎ de ICR, fiindcǎ nu deţin datele problemei. Presa a scris despre faptul cǎ ICR a primit şi în 2012 acelaşi buget, ca în 2011, în condiţiile în care bugetul altor instituţii a fost drastic diminuat. Nici despre faptul cǎ ICR a salarizat doi vicepreşedinţi, ilegal – se spune –, în timp ce posturile de medici şi profesori au fost ani de zile blocate. Sau cǎ directorul ICR a fǎcut propagandǎ vǎditǎ pentru preşedintele Bǎsescu, în 2005, când a dat un interviu în ziarul spaniol La Vangardia, unde a spus, între altele: „Cu siguranţă, ştiu din sursă sigură că lui Traian Băsescu i-a fost oferită o casetă cu Mircea Geoană primind sex oral, iar el a refuzat să o folosească. Este un om onest, credeţi-mă!”. Sunt convins cǎ ICR are rezultate notabile, în ciuda unor critici aduse (cum ar fi expoziţia de la New York, în care era expus un ponei cu zvasticǎ, lucru care a scandalizat comunitatea evreiascǎ), pe linia promovǎrii culturii române, prin profesioniştii pe care i-a numit în strǎinǎtate (şi care nu puteau fi angajaţi, dacǎ nu cunoşteau limba ţǎrii respective).
Directorul ICR va fi înlocuit brusc, aşa cum a fost şi Augustin Buzura, schimbat de preşedintele Bǎsescu, fǎrǎ sǎ îi dea nicio explicaţie (nu a fost lǎsat nici mǎcar sǎ revinǎ din concediul medical – avusese o operaţie dificilǎ pe cord deschis – şi sǎ îşi strângǎ lucrurile din birou). Buzura fusese numit, la conducerea Fundaţiei Culturale Române, de cǎtre preşedintele Ion Iliescu, prin urmare “omul lui Iliescu” trebuia schimbat, indiferent de rezultatele acestuia la conducerea Fundaţiei (predecesoarea ICR). Exact acelaşi lucru se petrece şi acum: pe nimeni nu mai intereseaza performanţele ICR. Iar protestele societǎţii civile (sau ale unei pǎrţi a acesteia) rǎmân inutile, ca în atâtea alte situaţii.
Iarǎşi nu înţeleg un lucru: avem nenumǎrate institute culturale ale altor ţǎri. Cui sunt subordonate acestea? Preşedinteleui, Regelui, Parlamentului, Guvernului, Ministerului? De ce nu învǎţǎm nimic din experienţa altora?
Prin Constituţie, preşedintele României este echidistant, în timp ce Senatul are culoare politicǎ prin însǎşi structura sa (culoarea politicǎ fiind stabilitǎ prin votul democratic al poporului). Aşadar, abia acum începe politizarea ICR!
Ca sǎ se confirme afirmaţia lui Mircea Eliade!