În toamna anului 1974, la câteva luni după încorporare, “în unitatea militară al cărei comandant era col. Petru Scafaru” (ca sa mă exprim în limbajul de atunci, care nu permitea divulgarea numărului unităţii militare şi “locaţia” acesteia), maiorul Gh. Paraschiv, secretarul de partid pe unitate, m-a numit bibliotecar al unităţii militare (poate fiindcă eram şi eu membru de partid, încă din ultima clasă de liceu). Bibliotea era formată cu preponderenţă din cărţi apărute la Editura Militară, dar nu numai. Acolo am putut cititi romanele Delirul, de Marin Preda, tocmai apărut, Pânza de păianjen de Cella Serghi, Straniul paradis de Laurenţiu Fulga şi alte valoroase cărţi ale literaturii române.
Am putut citi numeroase cărţi scrise de militari, între care s-a numărat şi colonelul Gh. Bejancu. Am parcurs mai multe cărţi ale sale şi i-am trimis şi o scrisoare (în urma lecturii volumului său, Seara întoarcerii). Aşa a început corepondenţa mea cu acest important scriitor, cu peste 15 volume, de publicistică şi literatură. Corespondenţa noastră (m-a onorat cu peste 25 de scrisori) a durat mulţi ani după satisfacerea stagiului militar, acoperind perioada mea de studenţie şi câţiva ani de profesorat.
Nu ne-am întâlnit niciodată. Îi rămân însă foarte îndatorat acestui scriitor talentat şi om admirabil, care m-a susţinut şi încurajat în unele momente mai grele prin care am trecut.
Îmi pare nespus de rău că, la fel ca în cazul scriitorilor pentru copii, autorii militari nu sunt trecuţi în dicţionarele şi istoriile literare (cu excepţia Dicţionarului de literatură română contemporană al lui Marian Popa, unde Gh. Bejancu este prezent).
*
Gheorghe Bejancu (n. 15 august 1926, Bucureşti, d. 2009, Bucureşti) a absolvit Liceul Comercial “Petru Rareş” din Bucureşti, fiind apoi ajutor de contabil la Uzinele “Griviţa Roşie” din Capitală (1946-1947). Redactor la Agerpres (1947-1948). Soldat fiind, a fost chemat în redacţia Glasul armatei, care va deveni Apărarea patriei, unde va lucra până la pensionare.
A publicat următoarele volume: Soldatul Eftimie Croitoru, Editura Militară, Bucureşti, 1951; Schiţe, Editura Militară, Bucureşti, 1951; Povestiri, Editura Militară a Ministerului Forţelor Armate ale RPR, Bucureşti, 1953; Oameni în furtună, schiţe din viaţa ostăşească, Editura Tineretului, Bucureşti, 1955; Spre mâine, schiţe, ESPLA, Bucureşti, 1960; Un singur pas, Editura Militară, Bucureşti, 1963; Forţele armate ale Republicii Populare Române (în colab. cu Constantin Antip), Editura Militară, Bucureşti, 1965 (ediţia a II-a, revăzută, Editura Militară, Bucureşti, 1966); Batalionul, povestiri, Editura Militară, Bucureşti, 1966; Asalt la redute. Eroi ai Războiului de Independenţă, Editura Militară, Bucureşti, 1969 (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, în colab. Cu Constantin Olteanu, Ilie Ceauşescu, Vasile Mocanu, Editura Militară, Bucureşti, 1977); Seara întoarcerii, povestiri, Editura Militară, Bucureşti, 1970; Eroul de la Tiszalok: soldatul pontonier Eftimie Croitoru, Editura Militară, Bucureşti, 1970; Căpitanul nemaipomenitului velier, Editura Militară, Bucureşti, 1971; Un fel de fabule, Editura Militară, Bucureşti, 1972; Povestea ostaşului, Editura Militară, Bucureşti, 1973; Orele soldaţilor, povestiri, Editura Militară, Bucureşti, 1974; Cronică în marş (în colab. cu Oliver Lustig), reportaje, 2 vol., Editura Militară, Bucureşti, 1974-1978; Coloane sub lună, roman, Editura Militară, Bucureşti, 1976; Gh. Romanescu, Oastea română de-a lungul veacurilor. Colaborator literar: Gheorghe Bejancu, Editura Militară, Bucureşti, 1976; Cavalerii dimineţilor înalte, povestiri ostăşeşti, Editura Militară, Bucureşti, 1979; Cel de la capătul drumului, roman, Editura Militară, Bucureşti, 1980; Chemarea din tricolor (în colab. cu V[asile] Mocanu, Editura Militară, Bucureşti, 1983; Logodnicii din linia întâi, roman, Editura Militară, Bucureşti, 1985; Eşaloanele bravurii (în colab. cu col. dr. V. Mocanu), Editura Militară, Bucureşti, 1989; O stare ca oricare alta, povestiri, Editura Militară, Bucureşti, 1990. A prefaţat volumul semnat de Ionel Batalli, V. Mocanu şi I. Strujan, Pe aici nu se trece, Editura Militară, Bucureşti, 1976.
Referinţe critice. Colonel Gheorghe Bejancu: “ARMATA – lumea pe care o cunosc cel mai bine şi de care mă simt intim legat”, interviu realizat de Nicolae Dumbravă, în Viaţa militară, 1971, p. 21; Marian Popa, Dicţionar de literatură română contemporană. Ediţia a doua revăzută şi adăugită, Editura Albatros, Bucureşti, 1977; Dan Gâju, în Marian Petcu (coord.), Istoria jurnalismului din România în date. Enciclopedie cronologică, Polirom, Iaşi, 2012, p. 462; Ilie Rad, Scrisori de la autori contemporani (IX): Col. Gheorghe Bejancu (1926-2009), în Flacăra lui Adrian Păunescu, anul XXII, nr. 11 (1039), 18-24 mart. 2022, p. 8 (sunt publicate primele trei scrisori de la Gh. Bejancu).
Pentru a arăta natura relaţiilor noastre, reproduc mai jos prima scrisoare primită de la ilustrul meu prieten.
„Am avut sentimentul întâlnirii cu un lector avizat”
Bucureşti, 26 ianuarie 1975
Dragă prietene,
Îţi răspund cu întârziere la ultimele două depeşe. N-am putut mai devreme.
Am citit recenzia dumitale la ceea ce am scris, îndeosebi la Seara întoarcerii. Am avut sentimentul întâlnirii cu un lector avizat, cu exerciţiul analizei şi al punerii ei în pagină. Sigur că am fost încântat de bunele aprecieri şi am dialogat cu dumneata, de la depărtare, uneori în contradictoriu, pe marginea observaţiilor critice.
Fireşte, orice viziune literară asupra oamenilor şi vieţii este pasibilă de replică. Puţine opere redau plinătatea acestora. Doar un Homer, un Shakespeare, un Balzac sau Tolstoi reuşesc. Eu îmi cunosc, cred, destul de bine puterile, foarte modeste. Sânt un bun gazetar. În ce priveşte literatura, sânt nişte limite, pe care încerc să le depăşesc. Ca să-ţi mărturisesc cinstit, câte-un adjectiv, pe care mi-l atribui, parcă îmi sună a ironie.
Revenind la viziune, e drept că soldaţii mei sânt surprinşi, de regulă, în momentul unor revelaţii sau întrebări. Vârsta lor mă îndeamnă la aceasta. Ştiu că în felul acesta risc să sărăcesc realitatea. Îmi închipui însă că s-ar putea să sugerez, totuşi, deveniri trecute, deveniri viitoare. Cu ajutorul imaginaţiei, al angajării cititorului.
Sânt de acord că unele personaje au un anumit caracter preconceput. Este tocmai un element al limitelor, despre care spuneam mai sus.
În sfârşit, îmi pare rău că recenzia dumitale vine la nişte ani de la apariţia volumului. Cred că, la timpul potrivit, şi-ar fi găsit locul în vreo publicaţie.
Acum, despre a doua scrisoare. Mai bine zis despre cele două bucăţi trimise. Le-am citit cu plăcere. Cea despre camaraderie, în mod deosebit. Un fapt de viaţă aşternut cu sinceritate. Cealaltă, şi ea frumos scrisă, rămâne însă mai mult la stadiul declaratorului. Le-am dat pe amândouă colegilor de la pagina „Gradaţi şi soldaţi”. Le-au apreciat şi ei, mai ales pe cea despre spiritul tovărăşesc. Nu chiar imediat, dar peste un număr sau două, vor fi publicate. Abia aştept. Sincer abia aştept.
Poate se stabileşte astfel nu numai între mine şi dumneata, dar şi între redacţie şi dumneata, o legătură. Să nu subapreciezi activitatea gazetărească – ştiri, corespondenţe, scurte reportaje etc. Constituie un exerciţiu foarte util. Chiar acum, în campania electorală, poţi transmite informaţii despre ce se întâmplă în unitate. Dar nu e vorba numai de campania electorală, ci şi de munca de instrucţie, de celelalte.
Îţi doresc mult succes şi voie bună. Şi urarea de a pune, din când în când, mâna pe cărţile de şcoală. Băiatul meu a fost în prima serie de t.r.-işti, aşa că ştiu cât este de necesar.
Multă sănătate.
Colonel Gh. Bejancu
*
În scrisoarea a II-a, privind în timp, scriitorul vorbea de momentul „când îţi vei aminti cu nostalgie de prima apariţie (debutul în Apărarea patriei, mijlocit de el, n. I.R.) şi de acel Bejancu din redacţie, care n-a avut grijă până la capăt de botezul focului.”
Iată că acel moment a venit. Îmi amintesc cu nostalgie atât de stagiul militar, de debutul meu în presa militară, dar mai ales de bunul şi generosul meu prieten, care continuă să trăiască în inima mea. Vorba altui mare prienen al meu, Ştefan J. Fay:
„Mor doar cei uitaţi!”