Un preşedinte suspendat este împotriva unirii Republicii Moldova cu România (vineri, 17 august 2012)

Recent de tot, preşedintele nostru suspendat a dat un interviu postului rusesc de radio – guvernamental –, Vocea Rusiei. Întrebat de reporter dacǎ vede utilǎ unirea celor douǎ state româneşti, Republica Moldova şi România, preşedintele suspendat a dat urmǎtorul raspuns: “Nu. Suntem două state independente şi eu consider că Republica Moldova poate deveni membră a Uniunii Europene şi atunci graniţele dintre noi nu vor mai avea decât valoare istorică, pentru că cetăţenii Uniunii Europene circulă liber dintr-o ţară în alta.”
Nu-mi vine sǎ cred cǎ un om politic român poate afirma aşa ceva. Mǎ gândesc imediat la oamenii noştri politici, responsabili şi vizionari, aşa cum au fost marii bǎrbaţi politici de la 1948, 1859, 1977 sau 1918, care au intuit “oportunitǎţile” oferite de contextul politic şi au acţionat ca atare.

          Se ştie cǎ unirea politicǎ a românilor într-un singur stat a fost visul nostru de veacuri, pe care condiţiile vitrege ale istoriei ne-au permis sǎ îl vedem aievea abia în 1918 şi, din pǎcate, doar pentru douǎ decenii.

          S-au fǎcut analize profunde de cǎtre specialişti, privind costurile unei posibile unificǎri a celor douǎ ţǎri româneşti. Dincolo de limbajul sec al cifrelor, care înclinǎ balanţa în favoarea ne-unirii, rǎmâne posibilittaea realizǎrii acestui deziderat în viitor. Argumentul cǎ unirea a douǎ sǎrǎcii ar da naştere la o sǎrǎcie şi mai mare nu ţine. În 1918, nu s-a pus aceastǎ problemǎ. Şi mai este încǎ ceva: dacǎ trǎim în era globalizǎrii, iar graniţele se “spiritualizeazǎ”, din ce motive s-au unit cele douǎ Germanii?